Ziua a cincisprezecea – Dragostea față de vrăjmași

49226Domnul ne-a spus: „Iubiți pe vrăjmașii voștri!”, iar cel ce-și iubește vrăjmașii este asemenea Domnului Iisus Hristos.

Cel ce are puterea să-și iubească vrăjmașii Îl cunoaște pe Domnul nostru Iisus Hristos în duh și în adevăr. Cel ce însă n-o are dăinuie încă în ghearele morții, iar harul și dragostea lui Dumnezeu nu sunt, cu adevărat, în chip deplin, împreună cu el. Dacă ai puterea să ierți greșelile fratelui tău și să-i iubești pe vrăjmașii tăi, atunci îți vei dobândi iertarea păcatelor proprii, iar Domnul îți va îngădui cunoașterea Sfântului Său Duh.

Doamne, învață-ne pe noi, prin Sfântul Tău Duh, să ne iubim vrăjmașii și să ne putem ruga, cu lacrimi, pentru dânșii!

Punctul cel mai înalt al Sfintei Evanghelii, împlinirea desăvârșită a asemănării cu Iisus Hristos, este tocmai această iubire a vrăjmașilor. Ați auzit că s-a spus: Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe vrăjmașul tău; dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru celui din Ceruri, că El face să răsară Soarele Său peste cei răi și peste cei buni și face să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți (Mat. 5, 43-45). Domnul nostru Iisus Hristos nu doar a predicat acestea, ci le-a trăit în adâncurile inimii Sale. Spânzurat pe Cruce, a primit să moară pentru mântuirea vrăjmașilor Săi, iar cu ultima suflare Și-a iertat călăii.

Pentru că „Domnul are milostenie față de toți oamenii, cel ce vrea să-L iubească și să fie împreună cu El trebuie să-și iubească vrăjmașii”, ne avertizează Sfântul Siluan. A-L cunoaște pe Dumnezeu, Care este iubire, înseamnă, așadar, a-L iubi nu numai pe El, ci și pe cei pe care El i-a iubit: toate ființele omenești, indiferent de rasă, de sex, de religie sau de status social, în mod special pe cei săraci, pe cei neputincioși, pe cei alungați și pe vrăjmași. Iar iubirea aceasta trebuie să fie întocmai așa după cum i-a iubit El: iertându-i, slujindu-i, primind să-ți dăruiești viața pentru ei. În sensul acesta, dragostea față de vrăjmași este cu mult mai mult decât o lege morală; este un principiu ontologic și spiritual, de nedespărțit de unirea noastră cu Iisus Hristos întru Duhul Sfânt.

Și aici starețul Siluan este foarte clar: cel ce nu-și iubește vrăjmașii n-a învățat încă de la Sfântul Duh să iubească cu adevărat pe Dumnezeu și pe aproapele. Iar harul dumnezeiesc nu sălășluiește deplin în lăuntrul său și nu-L poate „cunoaște pe Domnul, nici blândețea Duhului Sfânt”. Iar aceasta, s-o reținem, indiferent de milostenia sa, de nevoințele sale liturgice și ascetice. Alături de smerenie, de care nu poate fi despărțită, iubirea vrăjmașilor este, deci, aceea care, mai presus de toate ritualurile, de lucrările teologice și de trăirile mistice – fie ele și cele mai alese – mărturisește adevărul Bisericii și al vieții întru Hristos.

Dar cine sunt oare vrăjmașii noștri? Fără îndoială, Sfântul Siluan, contemporan al marii teorii staliniste, se gândea, înainte de toate, la asupritorii Bisericii rusești, ca și la toți cei cărora, rătăciți în păcate, nu le păsa de Dumnezeu sau Îl tăgăduiau. Cu toate acestea, noțiunea de iertare a vrăjmașilor trebuie înțeleasă în sens mai larg. Vrăjmașul nostru nu este numai cel ce ne face sau ne dorește răul – nouă sau celor apropiați nouă –, cel care ne rănește sau ne ocărăște, cu bună știință sau nu; ci este, deopotrivă, și cel ce ne supără sau nu ne ascultă, se opune voii și planurilor noastre, ne irită prin caracterul și felul său de a fi. Mai mult încă, vrăjmașul nostru este și „celălalt”, cel ce nu este și nu trăiește asemenea nouă, nu gândește ori nu se închină asemenea nouă, nu aparține aceleiași etnii, clase sociale ori confesiuni cu noi, și care, chiar prin aceasta, ne stânjenește, ne determină să ne interogăm și ne pune sub semnul întrebării.

Iubirea aceasta față de vrăjmași trebuie însă să-i includă și pe satan și îngerii săi, diavolii? Se cuvine ca, în punctul acesta, să interpretăm cu luare-aminte scrierile Sfântului Siluan. Și aceasta, fiindcă diavolul, vrăjmașul nostru, care ne vrea moartea și ne vrea despărțiți de Dumnezeu, n-ar putea în nici un caz să devină aproapele nostru. De aceea trebuie să ne luptăm cu el – având drept arme dragostea și smerenia –, iar nu să-l iubim. În schimb, războindu-ne împotriva lor din toate puterile noastre, putem, asemenea starețului Siluan, încerca mila față de diavoli, „putem să-i deplângem, fiindcă sunt despărțiți de tot binele, care este Dumnezeu.”

Cum oare să ne iubim vrăjmașii? Se cuvine, ne avertizează Sfântul Siluan, să ne amintim că „Domnul îi iubește, în ciuda a orice, că a murit pe Cruce, în chinuri, și pentru mântuirea lor”. De aici recurg patru principii, care ar trebui să ne călăuzească în relațiile cu ceilalți. Cel dintâi: se cuvine să rezistăm înaintea oricărei intenții de a-l judeca pe aceasta, înaintea oricărui resentiment sau sentiment de ură față de el; fiindcă a bombăni împotriva cuiva, a-l critica, înseamnă, din punct de vedere duhovnicesc, a deveni asemenea lui. În al doilea rând, se cuvine „să ne fie milă de vrăjmași, cum ne este de proprii noștri copii”, conștientizând suferințele pe care le îndură din cauza patimilor lor și a duhurilor rele – un om rău, coleric sau însetat de putere este, din punct de vedere duhovnicesc, bolnav. În al treilea rând, trebuie să le arătăm milostenie, în ciuda tuturor  neplăcerilor și durerilor pe care ni le-au cauzat; să ne amintim că Domnul a poruncit ucenicilor Săi să ierte până la șaptezeci de ori câte șapte (Mat. 18, 22), subliniind astfel că nu ne va primi jertfa decât după ce, mai înainte, ne vom fi împăcat cu frații și surorile noastre. Mai mult, Sfântul Siluan precizează că, în măsura în care noi le vom ierta celorlalți greșelile comise față de noi, Domnul nu Și le va aminti pe ale noastre la Judecata de Apoi. În al patrulea rând, iubirea vrăjmașilor înseamnă a ne obișnui să ne rugăm pentru ei, din toată inima noastră, așa cum ne rugăm pentru noi înșine, pentru ca Dumnezeu să Se milostivească de dânșii, să-i slobozească de cel rău și să-i aducă pe cale pocăinței.

O asemenea cale este, desigur, anevoioasă. „Este foarte ușor să iubești pe un sfânt, căci este vrednic de aceasta”, dar pe un mare păcătos, care, pe deasupra, ne-a mai și supărat, ne disprețuiește, ne face rău, cum oare să-l poți iubi? În absența harului, fără sălășluirea lui Iisus Hristos cel atot milostiv în inimile noastre, lucrul acesta este cu neputință. Numai „Duhul lui Dumnezeu ne poate dărui puterea de a-l iubi”. La început, totuși, trebuie „să ne silim un pic inima”, ne sfătuiește Sfântul Siluan. Văzându-ne străduințele, bunele noastre intenții, Domnul ne va ajuta. Dacă totuși nu putem dintr-o dată face aceasta, un lucru de nimic ne stă în putință: „dacă nu-ți iubești vrăjmașii, cel puțin nu-i bruftului și nu-i blestema; acesta este deja un pas înainte. Iar dacă nu poți rosti rugăciuni pentru ei, atunci măcar suspină pentru ei înaintea lui Dumnezeu.” La urma urmelor, dacă nu putem face nici aceasta, ne rămâne posibilitatea de a ne recunoaște slăbiciunea, de a ne mărturisi neputința și de a ne întoarce către Domnul, către Preasfânta Sa Maică și către toți sfinții, ca să ne ajute.

Cu adevărat, „mare este lucrarea celui ce se roagă pentru sufletul vătămat al celui ce ne mânie, al celui ce ne ocărăște, al celui ce ne face să suferim; dar și noi vom dobândi în schimb iertarea Domnului, darul harului, îndelunga răbdare, puterea de a răbda suferințele, darul rugăciunii”. Darurile duhovnicești ale iubirii față de vrăjmași sunt nenumărate, dar cel mai însemnat este, fără îndoială, liniștea. „Dacă nu ajungem să ne iubim vrăjmașii, sufletul nostru nu-și va afla decât puține clipe de liniște; dacă însă ajungem să-i iubim, pacea se va așterne zi și noapte în sufletele noastre.” În liniștea aceasta, care este totuna cu rugăciunea, ne mai înștiințează Sfântul Siluan, vine o clipă când sufletul nu-i mai vede pe vrăjmași, căci el doar Îl contemplă pe Dumnezeu. Și atunci, rugăciunea, care ar fi trebuit să se înalțe fără odihnă spre Ceruri, țâșnește singură din sufletele noastre, astfel: „O, Dumnezeule, cel Atotputernic, dăruiește-ne nouă darurile Sfântului Tău Duh, pentru ca să cunoaștem astfel slava Ta și ca să viețuim pe pământ în pace și în dragoste, pentru ca să nu mai existe nici ură, nici război, nici vrăjmași, ci să dăinuie singură dragostea pe întreg pământul. În felul acesta, nu vom mai avea nevoie nici de armate, nici de închisori și va fi o bucurie să trăiască pe acest pământ, pentru toți fiii Tăi!”

„Să ne rugăm 15 zile cu Sfântul Siluan” – Maxime Egger, editura Sophia, București, 2010

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Să ne rugăm 15 zile cu Sfântul Siluan

Un răspuns la „Ziua a cincisprezecea – Dragostea față de vrăjmași

  1. Pingback: „Să ne rugăm 15 zile cu Sfântul Siluan”  | ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s