Arhive lunare: Septembrie 2015

Și sfinții au fost prieteni – Sfântul Nicolae Velimirovici şi Sfântul Siluan Athonitul

Părintele Sofronie (Saharov) vieţuise deja aproape cinci ani în Mănăstirea Sfântului Panteleimon înainte de a-l cunoaşte personal pe sfânt. El fusese hirotonit diacon în 1930 de 18_-_prietenia_sfintilor_nicolae_velimirovici_si_siluan_athonitul1Episcopul Nicolae Velimirovici, care era un mare prieten al Sfântului Siluan şi îl vizita adeseori.

Părintele Sofronie îmi spunea că Sfântul Siluan avea ca ascultare să se ocupe de magazinul de cărţi şi odată s-a simţit grozav de stânjenit pentru că Episcopul Nicolae a venit şi a cumpărat multe cărţi, cerându-i Sfântului Siluan să-l ajute să şi le pună în geantă. În felul acesta a făcut ca fiecare carte să treacă prin mâinile acestuia. Sfântul Siluan a înţeles ce făcea episcopul şi s-a simţit stânjenit. Aşa că, în timp ce făcea precum îi ceruse Episcopul Nicolae, a arătat spre „Omiliile” Sfântului Macarie şi a spus: „Iată un mare părinte, omiliile sale sunt pline de har”. La care Episcopul Nicolae a răspuns: „Şi în zilele noastre există părinţi de aceeaşi măsură cu Sfântul Macarie”. Şi Sfântul Siluan mărturisea mai târziu: „M-am simţit grozav de stânjenit după cuvântul său”, înţelegând că episcopul se referise la el.

Hirotonia Părintelui Sofronie a avut loc la Vechiul Russikon, în spatele Mănăstirii Sfântului Panteleimon, la o distanţă de o oră de mers pe jos. Sfântul Siluan mergea împreună cu Episcopul Nicolae Velimirovici; Părintele Sofronie îi urma din spate, dar numai după un oarecare răstimp de la hirotonia sa a vorbit pentru prima dată cu Sfântul Siluan.

Mai târziu, când Nicolae Velimirovici era bolnav la Londra, Părintele Sofronie l-a vizitat şi l-a întrebat: „Cum vi se pare cartea despre Sfântul Siluan?”. Părintele Sofronie îi cerea părerea pentru că Părintele Iustin Popovici îi scrisese o scrisoare Părintelui Sofronie spunând că scrierile Sfântului Siluan erau asemenea scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog. Părintele Sofronie i-a repetat Episcopului Nicolae Velimirovici cuvintele Părintelui Iustin Popovici, iar acesta a rămas pe gânduri un răstimp, apoi ridicându-şi capul a spus: „Niet! Niet! Nu! Nu! El este mai mare. Cuvântul lui este tămăduitor”. Da, aceasta a fost mărturia acestui sfânt episcop, Nicolae Velimirovici.

______________________________________________

(Arhimandritul Zaharia, Lărgiţi şi voi inimile voastre, traducere din limba engleză de monahia Mariam Vicol în colaborare cu monahiile Tecla şi Fevronia de la Essex, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009)

Preluare: Doxologia

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

„Intariturile” si „decoratiile” monahului

Monahul cugetă la legea Domnului ziua şi noaptea; de asemenea, el duce zi şi noapte un război necontenit cu ne­prietenul. El trebuie să cucerească şapte „întărituri”:

Prima întăritură – să-şi taie voia proprie.

A doua întăritură – să se predea ascultării de „bătrâ­nul” [„stareţul”] său.

A treia întăritură – să se usuce pe sine însuşi de dragul lui Dumnezeu.

A patra întăritură – să iubească sărăcia.

A cincea întăritură – să-şi biruie iubirea de sine.

A şasea întăritură – să se smerească.

A şaptea întăritură – să-şi predea sufletul lui Dumne­zeu, adică să lase orice lucru pe seama voii lui Dumnezeu.

Să vedem acum ce „decoraţii” pentru biruinţă primeşte monahul de la Domnul încă de pe pământ:

Prima – pacea conştiinţei.

A doua – sufletul şi trupul au pacea care vine de la Domnul.

A treia – sufletul iubeşte pe Domnul şi văzându-L, gân­deşte că Domnul ne iubeşte.

A patra – din iubirea lui Dumnezeu sufletul iubeşte pe aproapele lui ca pe sine însuşi.

A cincea – sufletul îşi găseşte odihna în Dumnezeu şi vede măreţia lui Dumnezeu şi mila Lui.

A şasea – sufletul merge pe pământ şi lucrează cu mâi­nile, dar mintea e în Dumnezeu şi văzându-L, uită pămân­tul, pentru că iubirea lui Dumnezeu atrage sufletul să iu­bească pe Cel Iubit.

A şaptea – sufletul simte harul lui Dumnezeu în gân­durile lui.

A opta – sufletul simte harul în inima lui.

A noua – sufletul simte harul şi în trupul lui.

A zecea – iubirea lui Dumnezeu îi deschide împărăţia cerurilor şi sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cum este Domnul nostru.

Pentru cele scrise de mine, vouă, celor ce mă veţi citi, vă cer iertare pentru toate greşelile mele şi vă cer să vă ru­gaţi pentru mine.siluan33

Dar am scris acestea atras de iubirea lui Dumnezeu de care nu mă ştiu sătura. Şed la masă şi tot sufletul meu e ocupat de Dumnezeu şi nici un gând viclean nu se apropie de mine şi nu-mi împiedică mintea să scriu despre Dom­nul pe Care-L iubesc. Când scriu un cuvânt, nu ştiu care va fi următorul, ci acesta se naşte în mine şi eu îl scriu. Dar când sfârşesc de scris, gândurile vin din nou şi tulbu­ră mintea mea cea slabă şi neputincioasă, iar atunci plâng Domnului Cel Milostiv şi Domnul mă miluieşte pe mine, zidirea Sa cea căzută.

_____________________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Un comentariu

Din categoria Despre monahi