Arhive lunare: Martie 2014

„Sunt un ticălos şi vrednic de toate pedepsele”

De două ori am fost în Duhul Sfânt şi de două ori am fost în mare nenorocire şi supus unei grele ispite. Iar o dată a fost îngăduit să fiu ispitit pentru mândrie: harul Sfântului Duh a plecat de la mine şi mă simţeam ca un dobitoc în trup omenesc. Cu mintea nu-L uitasem pe Dum­nezeu, dar sufletul meu ajunsese pustiu ca al unuiRagaciune dobitoc. Am început să mă căiesc şi harul s-a întors. Aceasta a du­rat trei zile.

Am fost ispitit şi la ceasul rugăciunii, încât nu mai şti­am dacă eram în trup sau în afară de trup, dar sufletul meu vedea pe Dumnezeu. Şi iată că acum ştiu din experienţă ce înseamnă a fi în Duhul Sfânt şi ce înseamnă a fi lipsit de El.

O, fraţilor, dacă aţi putea înţelege chinul sufletului care a purtat pe Duhul Sfânt, dar apoi L-a pierdut. Acest chin e cumplit. Atunci sufletul se află într-o întristare şi o mâh­nire de nedescris.

E chinul lui Adam după izgonirea lui din rai. Cine poate înţelege raiul? Il poate înţelege în parte ci­ne poartă în el pe Duhul Sfânt, pentru că raiul este împă­răţia Duhului Sfânt, şi Duhul Sfânt în cer şi pe pământ Acelaşi este.

Gândeam în mine însumi:

„Sunt un ticălos şi vrednic de toate pedepsele”,

dar în loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e mai dulce decât tot ce-i pământesc. E hrana cerească, e bucuria sufletului.

Dacă vrei să ai în chip simţit harul Duhului Sfânt, smereşte-te ca Sfinţii Părinţi. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui:

„Credeţi-mă, copiii mei, unde e Satana acolo voi fi şi eu”.

Un curelar din Alexandria gândea:

„Toţi se vor mân­tui, eu singur voi pieri”,

şi Domnul a descoperit lui Anto­nie cel Mare că n-a ajuns încă la măsura curelarului ace­luia. Părinţii au dus o luptă încrâncenată cu demonii şi s-au obişnuit să gândească smerit despre ei înşişi, şi pen­tru aceasta i-a iubit pe ei Domnul.

Domnul mi-a dat să înţeleg puterea acestor cuvinte. Şi când ţin mintea mea în iad, sufletul meu are odihnă, dar când uit de aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu plac lui Dumnezeu.

_______________________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

2 comentarii

Din categoria Despre războiul duhovnicesc

Athos, 7/20 Aprilie, 1936 (scrisori către D. Balfour)

83728ssAm primit scrisoarea matale în a treia zi de Paşti. M-am dus la părintele Siluan, i-am povestit pe scurt esenţialul, aproximativ aşa: „Pe părintele Dimitrie l-au primit foarte bine la Athena. Unii i-au propus să locuiască la ei cât voieşte, chiar şi ani de zile. S-a întâlnit cu nişte oameni culţi care vor să-l ajute să intre la Universitate, aşa încât să poată termina în doi ani. Îi făgăduiesc să îi găsească un mijloc de trai uşor şi comod. Pe lângă aceasta, a făcut cunoştinţă acolo cu mulţi oameni deosebiţi, cu adevărat nevoitori, cu oameni binecinstitori, şi totodată cu înaltă formare theologică. Toate cele pomenite i-au plăcut. Deocamdată a amânat călătoria la Ierusalim. Va rămâne în Grecia”.

Părintele Siluan a răspuns:

– Ei bine, fie să trăiască acolo cât îi voieşte sufletul. Însuşi lucrul va vădi toate.

Astfel, părintele este de acord să trăieşti la Athena. Eu m-am gândit: în ochii matale aceasta va fi o nouă contradicţie.

Scrii: „Rogu-te, nu mi te împotrivi”. Nu demult ai fost martor nimicniciei mele, încât acum mi-am pierdut puterea, încumetarea şi îndrazneala să-ţi vorbesc despre viaţa duhovnicească. Mai mult decât oricine, eu merg pieziş, pe căi ocolite. Îndrăzni-voi să-mi deschid gura? Nu-ţi ascund, de data aceasta îmi este greu să-ţi scriu.

Duminică 6/19 aprilie, din nou m-am dus la părintele Siluan să-i vorbesc despre mata. Voiam să-l încunoştinţez ceva mai amănunţit în privinţa a ceea ce scriseseşi. Pe scurt, îţi voi înfăţişa convorbirea noastră.

Eu:

– Părintele Dimitrie se sminteşte de contradicţiile din sfaturile şi convorbirile şi blagosloveniile pe care i le daţi: când îl blagosloviţi să se întoarcă în Franţa, când să trăiască ani de zile la Ierusalim.

Părintele Siluan:

– Prima dată m-a întrebat, m-am rugat lui Dumnezeu şi a reieşit să se întoarcă în Franţa. I-am spus-o. Observ că nu doreşte. Vrea în Grecia; m-am rugat – inima nu se împotriveşte. A voit la Ierusalim. Fie, să meargă. De fapt, este ca un copil. Eu, ca o dădacă, l-am ferit de pacoste, să nu-şi spargă capul. Dar fie să trăiască în Grecia. O să fie chiar interesant ca experienţă.

– Şi dacă acea experienţă va fi amară?

– Ce să-i faci!

– Părintele Dimitrie socoteşte că este mai bine dacă va hotărî el însuşi în astfel de probleme.

Părintele Siluan:

– Fie, fie. Noi nu-i vom îngrădi libertatea. Bine că măcar a scris acea scrisoare. El doar îşi caută libertatea; dar nu pentru prima oară văd astfel de cazuri. Unii îţi cer sfatul, le vorbeşti: nu vor să te asculte, le este greu ce le spui; şi aşa, chiar încep să te duşmănească. Uite, părintele H., de câţi ani nu încetează să mi se împotrivească, dar mai înainte îmi urma. Câte cazuri de astea nu sunt!

Eu:

– Legătura dintre ucenic şi duhovnic este una de bunăvoie, şi în acest sens, liberă. Dacă părintele Dimitrie găseşte incomod să vă urmeze unele sfaturi şi vrea el însuşi să hotărască, el de fapt vă slobozeşte şi pe dumneavoastră. Legătura se rupe.

Părintele Siluan:

– El însuşi m+a numit duhovnic luişi. Deja nu mai puteam să refuz. La tundere, Vlădica mi l-a încredinţat în lipsă… Iar acum socotesc că trebuie încă răbdare. Lucrul de la sine se va hotărî.

– Părintele Dimitrie zice că nu este drept a cere duhovnicului povăţuiri pentru astfel de amănunte ca, de pildă, unde să trăieşti, unde să te duci. Nu se cade să te foloseşti de duhovnic ca de un oracol.

– Cum de asemuieşte el rugăciunile noastre cu oracolul? Ieftin ne-a mai preţuit. Fie să trăiască după sine, precum voieşte. Experienţa îl va învăţa. Şi-a pierdut credinţa, iar fără credinţă nu va afla folos. E ca în cântecul despre Luca: „La tine venit-am după sfat, cumetre…”

– Părintele Dimitrie mă roagă „să nu mă împotrivesc lui”.

Părintele Siluan:

– Ce nevoie avem să ne împotrivim? Scrie-i că nu-i vom schimba hotărârea. Când am văzut că nu voia să asculte sfatul, la sfârşit i-am spus că fie să trăiască acolo unde voieşte, doar să se păzească, să-şi trăiască monahismul. Vremile sunt grele. Am văzut că dacă te porţi cu el aspru se va răzvrăti.

Mi-am amintit: „Învăţătorule, ce voi face? Domnul: Poruncile ştii. Tânărul: Învăţătorule, acestea toate din tinereţe  le ştiu. Spune-mi ceva mai mult. Domnul, iubindu-l, a zis: Vinde-ţi averile… şi urmează Mie”. Dar el, posomorându-se s-a dus întristat.

Din Pateric: La marele Pimen a venit un frate să-i ceară binecuvântare de a găti o cină a dragostei pentru fraţii monahi. Cuviosul a binecuvântat. Fratele mai în vârstă al cuviosului Pimen, Avva Anuv, auzind, l-a mustrat pe Pimen pentru sfatul necălugăresc. Altă dată a venit acelaşi frate către cuviosul Pimen. Sfântul, acum în prezenţa lui Avva Anuv, îl întreabă: Pentru ce ai venit rândul trecut? Răspuns: Pentru cutare şi cutare. Cuviosul Pimen: am spus-o din greşeală. N-am luat aminte la ce îmi spuneai, nu este lucru călugăresc să pregăteşti o cină a dragostei. Nu o mai fă. Fratele, întristat: Eu altceva nu ştiu să fac – şi a plecat. Atunci Avva Anuv: Iartă. Cuviosul Pimen: Am văzut că el nu va face ascultare dacă ăl voi opri, de aceea l-am şi blagoslovit, ca să o facă cu sufletul împăciuit”.

La Sf. Antonie au venit nişte fraţi să-l întrebe: Cum să ne mântuim? Marele Antonie: Faceţi aşa şi aşa. Ei au răspuns: Nu putem. Cuviosul Antonie: Faceţi atunci aşa şi aşa. Iarăşi răspunsul: Nu putem. A treia oară sfântul: Ei, atunci faceţi aşa şi aşa. Răspuns: Nici aceasta nu putem. Cuviosul Antonie, către ucenicul său: Fierbe-le nişte legume, şi slobozeşte-i în pace.

Şi Sfânta Scriptură spune că şi prorocii dau sfaturi „după inima celui ce întreabă”.

Nu vreau să te întristez. Dar însuţi ai ridicat întrebarea privind contradicţiile în sfaturile părintelui Siluan. Dacă ai fi împlinit cu credinţă primul sfat, n-ai mai fi dat loc contradicţiilor. Toate acestea sunt acoperitoarea dragoste care se contrazice.

I-am mai spus părintelui Siluan încă un lucru:

– Mi-e foarte greu să scriu sau să vorbesc părintelui Dimitrie când văd că te înţelege în felul lui. El crede că sfaturile noastre se explică prin faptul că suntem interesaţi a nu-l pierde din Biserica Rusă. Unele din reacţiile noastre el le înţelege nu ca dorinţa de a-l ajuta, ci mai curând interes.

Părintele Siluan:

– Niciodată nu mi-a trecut prin gând una ca asta. Mie mi-e totuna – Greci, Francezi, Ruşi, Evrei. Eu tuturor nu le doresc decât mântuirea. Nici nu m-am gândit vreodată să ţin partea Bisericii Ruse. El m-a întrebat ce să facă, unde să meargă, unde să se ducă. Eu i-am răspuns după rugăciune. Dar omeneşte nu ştiu unde, în ce condiţii sunt.

Am socotit necesar să nu-ţi ascund cuprinsul convorbirii noastre. Dar însuţi vei putea înţelege greutate poziţiei părintelui şi stânjeneala poziţiei mele. […]

Cel cu sufletul dăruit matale, nevrednic întru Hristos mai mic frate,

Ierodiaconul Sofronie.

„Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2013

Un comentariu

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan

„Cunoaşteţi iubirea lui Hristos şi trăiţi în pace”

Ca şi iubirea lui Iisus Hristos, tot aşa şi pătimirile Lui au fost prea mari ca noi să le putem pricepe, pentru că iu­bim prea puţin pe Domnul. Dar cine iubeşte mult, 75491acela poate înţelege mult şi din pătimirile Domnului. Iubirea este mică, este mijlocie, dar este şi desăvârşită, şi cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai desăvârşită e şi cu­noştinţa.

Îndeobşte, fiecare dintre noi poate înţelege despre Dum­nezeu atât cât i-a făcut cunoscut harul Duhului Sfânt, căci cum am putea gândi sau judeca despre ceea ce n-am văzut sau n-am auzit şi nu cunoaştem? Iată, sfinţii zic că ei au văzut pe Dumnezeu; dar sunt oameni care zic că Dumne­zeu nu există. Este limpede că ei vorbesc aşa pentru că n-au cunoscut pe Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă deloc că El nu există.

Sfinţii vorbesc despre ceea ce au văzut şi au cunoscut aievea. Ei nu vorbesc despre ceva ce n-au văzut. Nu spun, de pildă, că au văzut un cal lung de un kilometru sau un vapor de zece kilometri – ceea ce nici nu există. Şi eu cred că dacă Dumnezeu n-ar exista, nu s-ar mai pomeni despre El pe pământ; dar oamenii vor să trăiască după voia lor şi de aceea zic că Dumnezeu nu există, şi prin aceasta de­monstrează că El există.

Chiar şi la păgâni sufletul simţea că Dumnezeu există, deşi ei nu ştiau cum să cinstească pe adevăratul Dumne­zeu [Rm 1, 21]. Dar Duhul Sfânt i-a învăţat pe sfinţii pro­roci, apoi pe apostoli, apoi pe sfinţii părinţi şi episcopi, şi aşa credinţa cea adevărată a ajuns până la noi. Şi noi L-am cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi, când L-am cu­noscut, sufletul nostru s-a întărit întru El.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul simte în chip nevă­zut prezenţa Făcătorului său şi rămâne în El foarte liniştit şi bucuros. Şi cu ce s-ar putea asemăna această bucurie? Este asemenea celei pe care o simte un fiu iubit care se întoarce după o lungă despărţire dintr-o ţară îndepărtată în casa sa părintească şi vorbeşte pe săturate cu tatăl său, cu iubita lui mamă, cu fraţii şi surorile lui dragi.

Oamenilor, făpturi ale lui Dumnezeu, cunoaşteţi pe Făcătorul! El ne iubeşte. Cunoaşteţi iubirea lui Hristos şi trăiţi în pace şi aşa bucuraţi-L pe Domnul. El îi aşteaptă la Sine milostiv pe toţi.

__________________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Un comentariu

Din categoria Despre cunoașterea lui Dumnezeu