Arhive lunare: Iulie 2013

Moartea Starețului Siluan

79883„Săvârșitu-s-a Fericitul Stareț, Schimonahul Siluan, în al doilea ceas al nopții spre 11/24 septembrie 1938, și a fost îngropat în aceeași zi, seara la ora patru.”

Iată cum își încheie Arhimandritul Sofronie capitolul despre nașterea în cer a cinstitului său învățător. Constatare precisă, obiectivă, factuală. În paginile precedente povestește ultimele zile ale starețului Siluan cu sensibilitate și tandrețe, însă fără patos, cu o pudoare și o sobrietate care lasă să transpară dragostea și profundul său respect. Simțim la el o bucurie dureroasă în care se amestecă tristețea în fața plecării unei ființe dragi cu pacea care izvorăște din credința în înviere și din convingerea că cel care îl părăsea se mântuia: „Era vădit că harul îl iubise și nu-l mai părăsea” scria el.

În 15 septembrie, către orele 5 ale dimineții, Părintele Sofronie îl vizitase pe starețul Siluan la depozitul mănăstirii Sfântul Pantelimon, unde acesta își îndeplinea munca de iconom: „l-am aflat, ca întotdeauna, liniștit; vorbea cu glasul lui obișnuit, scăzut”. Câteva ore mai târziu, se reîntoarce la el, în chilia sa. Dar de această dată, Siluan se simte rău, pe chipul lui se vede durerea. Părintele Sofronie îl întreabă: „Stareț, vreți să muriți?”; – „Eu încă nu m-am smerit”, îi răspunde acesta.

Părintele Sofronie îl conduce cu tristețe pe Siluan la infirmerie, unde îi face rost de o cameră separată. Starea sănătății starețului se degradează fără să se știe cu exactitate de ce suferă, deoarece serviciul medical al mănăstirii este prea rudimentar pentru a putea stabili un diagnostic. Din acest moment, Părintele Sofronie îl va vizita de multe ori, însă fără să îi vorbeascăși făcându-se mic de tot: nu vrea să îl stânjenească pe Siluan în rugăciunea sa tăcută, în neîntrerupta sa pomenire a lui Dumnezeu, în pregătirea sa intimă pentru moarte. „[…] ședeam afară, lângă ușa întredeschisă, căci cămăruia era foarte strâmtă. […] nu tulburam liniștea Starețului cu nici o întrebare, fără numai foarte rar”.

Părintele Sofronie își însoțește astfel maestrul pe drumul către ultimul sălaș în ultimele clipe, prin prezența și discreția sa. În seara zilei de 23 septembrie, în timp ce duhovnicul, părintele Serghie, citește Canonul Maicii Domnului pentru muribunzi, pune mâna pe încheietura mâinii stângi a starețului Siluan pentru a-I lua pulsul: este extrem de neregulat. Starețul își va da ultima suflare câteva ore mai târziu, foarte lin, „deplin conștient și stăpân pe sine”, ascultând slujba utreniei, pe care o auzea de departe. Părintele Sofronie scrie: „mi-a fost cu putință, într-o măsură, să-I urmăresc apropierea către marea taină a morții, însă clipa însăși a morții mi-a rămas ascunsă”.

„S-a dus să-L vadă precum este. 20 de ani de la mutarea în eternitate a Părintelui Sofronie Saharov”, editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan

„Niciodată și nicăieri nu aș fi putut găsi șipotul de apă vie”

58664Din momentul acestei întâlniri, starețul Siluan va deveni părintele duhovnicesc al Arhimandritului Sofronie. „Apostol și ucenic” al lui Hristos, va fi îndrumătorul sigur care îi va răspunde la întrebări, îl va ajuta să rezolve problemele care îl muncesc, îl va duce la o mai bună înțelegere a caracterului paradoxal al stărilor pe care îi e dat să le trăiască. Siluan, cu experiența sa, îl va salva pe Părintele Sofronie din deznădejdea lui, deoarece el însuși a cunoscut cele mai extreme stări duhovnicești: pe de o parte, vederea lui Hristos în lumina sa strălucitoare și, pe de altă parte, intuirea propriei pierzanii și osânde veșnice, care duce la deznădejde. După cum scrie Părintele Sofronie, Siluan l-a „dus la izvoarele vieții Duhului”: „Dacă nu m-ar fi luat de mână și nu m-ar fi pus în preajma izvorului îndrumându-mi mâinile minții mele, niciodată și nicăieri nu aș fi putut găsi șipotul de apă vie”.

Contactele regulate dintre Părintele Sofronie și starețul Siluan vor continua până la moartea celui din urmă, din 24 septembrie 1938. Opt ani de-a lungul cărora Părintele Sofronie va fi din ce în ce mai apropiat de Siluan, devenindu-i ucenic și servindu-i drept secretar: Siluan fusese deja prezent la hirotonia sa întru diacon în 13 mai 1930, la pomenirea Sfântului Iacov după calendarul vechi, slujbă celebrată de episcopul sârb Nicolae Velimirovici, care îi va spune lui și unui alt călugăr rus hirotonit preot în același timp: „Amintiți-vă de Sfântul Lucian care a slujit Liturghia pe pieptul său”. Un cuvânt pe care Părintele Sofronie îl va păstra mereu în inimă și care îl va face să spună următoarele mult mai târziu: „Episcopul Nicolae avea dreptate: trupește suntem într-o situație mai bună decât Sfântul Lucian, dar pe dinăuntru e groaznic!”

„S-a dus să-L vadă precum este. 20 de ani de la mutarea în eternitate a Părintelui Sofronie Saharov”, editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013

Scrie un comentariu

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan

„La acea vreme, era cu adevărat un mare duhovnic”

79795La acea vreme renumele starețului Siluan nu era foarte mare. Erau bineînțeles și persoane, precum episcopul sârb Nicolae Velimirovici, cărora le plăcea să vorbească cu  Siluan și care vedeau în el un adevărat purtător al Duhului Sfânt, dar de multe ori acestea trebuiau să înfrunte batjocurile călugărilor și ale teologilor care se întrebau ce puteau găsi la el. „Până la sfârșit, simplitatea și smerenia starețului Siluan i-au acoperit sfințenia în ochii celor mai mulți” scria părintele Sofronie. O situație deloc surprinzătoare. Într-adevăr „credinciosul – adesea vreun nevoitor din pustie – poate apărea ca un jalnic sărac în aparența sa fizică, îmbrăcat în zdrențe, fără nici o apărare înaintea stăpânitorului acestei lumi, însă în ce privește duhul său lăuntric el poate fi cu adevărat mare. Împărăția căreia aparține după darul cel de Sus nu este a acestei lumi”. Cu alte cuvinte, pentru un observator din afară, care nu a făcut experiența Duhului Sfânt, se poate ca o ființă purtătoare a luminii necreate să nu aibă nimic special, nimic care să atragă atenția.

Însă această orbire aparentă referitoare la sfințenie nu îl interesa pe părintele Sofronie. Întărit de propria sa experință a vieții în Hristos și a luminii necreate, a recunoscut imediat statura lui Siluan. „La acea vreme, era cu adevărat un mare duhovnic”, scria Părintele. Într-adevăr, după ce fusese cercetat de har – lucru rar în istoria Bisericii –, după ce Îl văzuse pe Hristos fără să Îl fi căutat și după ce primi de la El un cuvânt de mântuire – „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui” –, după aproape o jumătate de secol de luptă ascetică fără răgaz împotriva mândriei, a demonilor și a „vântului puternic, a focului ispitei”, Siluan „se apropiase de un grad de cunoaștere și de desăvârșire care făcea din el un sprijin încercat pentru alții, un părinte duhovnicesc de nădejde”.

Părintele Sofronie arată că starețul Siluan, ridicat de Sfântul Duh la contemplarea luminii necreate, purtând în sine această lumină, avea darul clarviziunii și al discernământului. Inspirat de vederea lui Dumnezeu, Care iradiase întreaga lui ființă cu iubirea Lui nesfârșită și îl învățase smerenia, starețul se ruga și plângea pentru lumea întreagă ca și pentru sine, trăind în cel mai înalt grad focul iubirii de vrăjmași și mila pentru fiecare creatură care suferă din lumea aceasta. „La fel de receptiv și de spontan ca și primii apostoli”, era credincios tradiției Bisericii nu doar printr-o bună cunoaștere a scrierilor Părinților pustiei, ci și prin faptul că în el se reînnoise experiența acestor Părinți. Această cunoaștere directă a lui Dumnezeu, experiența veșniciei dumnezeiești unite cu simplitatea și cu forța lui duhovnicească „l-a făcut să fie […] slobod lăuntric de robia formei”.

Pe scurt, așa cum o va repeta adesea, Părintele Sofronie avea înaintea ochilor un exemplu evident al perfecțiunii umane la care omul este chemat, un ipostas care „înainta cu pas sigur către nepătimire”: „Era cu adevărat un om: chip și asemănare a lui Dumnezeu”.

„S-a dus să-L vadă precum este. 20 de ani de la mutarea în eternitate a Părintelui Sofronie Saharov”, editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013

Un comentariu

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan

Întâlnirea providențială a părintelui Sofronie cu starețul Siluan

77360Așa cum recunoaște în mai multe rânduri, Părintele Sofronie nu înțelege natura acestor fenomene duhovnicești. Pradă acestor paradoxuri, pradă pendulărilor sufletului său între iad și rai, este muncit de tot felul de întrebări care îl cufundă într-o perprexitate cu atât mai mare cu cât nu găsește răspunsul: „Cum se poate, trăind în această lume – extrem de dinamică și aruncată în deznădejde – a trăi fără păcat? Cum se poate ocoli păcatul? Cum putem fi siguri că Duhul care este și lucrează în noi este cu adevărat a treia Persoană a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, Care purcede de la Tatăl, și nu altceva? Din moment ce omul este chemat să creeze, care este forma cea mai nobilă a muncii de creator? Care stare a sufletului nostru arată că suntem cu adevărat chipul Dumnezeului Viu?” Se mai întreba și dacă drumul pe care îl urmează este cu adevărat bun, „firesc”.

Toate aceste întrebări care îl chinuie nu își vor găsi răspunsul și nici drumul său nu va deveni limpede și dovedit duhovnicește decât din momentul în care în Săptămâna Luminată a anului 1931, Părintele Sofronie va trăi ceea ce el a considerat drept „evenimentul de cea mai înaltă însemnătate” din viața sa: întâlnirea – în sensul adevărat și puternic al cuvântului – cu starețul Siluan. Un dar al proniei divine, care intervine tocmai atunci când are nevoie. O „schimbare hotărâtoare în viața sa lăuntrică”: „Domnul mi-a dat să trăiesc în șuvoaiele milostivirii Sale, dar nimic nu înțelegeam: cu El toate sunt altfel. Dar nu m-a lăsat până în sfâeșit în întuneric: m-a adus la picioarele Fericitului Siluan și atunci am înțeles că toată experiența mea de mai nainte mă pregătise spre a-i primi învățătura.”

Părintele Sofronie a povestit adesea întâlnirea sa cu starețul Siluan: „De mult timp nutream un respect adânc pentru starețul Siluan, însă nu îndrăzneam să îl abordez. În 1931, a doua zi de Paști, primisem în mica mea chilie pe un călugăr numit Vladimir. Era un om învățat, inginer de formație, care trăia în pustie. În timpul discuției noastre, care era întru totul degajată, îmi spuse dintr-o dată: «Părinte Sofronie, cum ne putem mântui?» Cum tocmai mă pregăteam să îi fac un ceai – ca și cum aș fi primit un oaspete – i-am spus: «Stai la hotarul deznădejdii și, când te vor lăsa puterile, șezi și bea o cană de ceai».

I-am spus asta spontan, fără să înțeleg cu adevărat lucrurile. Părintele Vladimir, ieșind de la mine, a mers să îl viziteze  pe starețul Siluan. Nu știu despre ce au vorbit. Totuși, a doua zi, în a treia zi de Paști, pe când coboram din clădirea mare pentru a intra în curtea mănăstirii, l-am văzut pe stareț venind din direcția opusă. Cum avusesem mereu un simțământ de cinstire pentru el, m-am dat la o parte pentru a-i face loc, ca semn al adâncii mele stime. Însă el a venit drept spre mine și mi-a zis: «Părintele Vladimir s-a simțit bine ieri pe la dumneata?» – «Da, i-am răspuns. M-am înșelat în ceva?» – «Nu, zise starețul, dar ceea ce i-ați spus nu e la măsura lui. Veniți la mine și vom sta de vorbă».

Starețul mi-a dat o lămurire nădăjduind ca eu să înțeleg câte ceva. Găsise o anumită analogie între ceea ce îi spusesem părintelui Vladimir – ceea ce oglindea propria mea stare lăuntrică – și cuvântul pe care îl primise de la Domnul: «Ține-ți mintea în iad  și nu deznădăjdui». Spun bine analogie și nu identitate.

După aceea l-am vizitat destul de des pe starețul Siluan și uneori, în măsura în care munca fiecăruia o permitea, discuțiile noastre se prelungeau.”

„S-a dus să-L vadă precum este. 20 de ani de la mutarea în eternitate a Părintelui Sofronie Saharov”, editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013

2 comentarii

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan

„Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi.”

Domnul e nemăsurat de milostiv.

79641

Sufletul meu cunoaşte milostivirea Lui faţă de mine, şi eu scriu despre ea cu nădejdea că măcar un singur suflet se va îndrăgosti de Domnul şi se va aprinde pentru El cu jarul pocăinţei.

Dacă Domnul nu mi-ar fi dat să cunosc mila Sa prin Duhul Sfânt, aş fi deznădăjduit din pricina mulţimii pă­catelor mele, dar acum El a fermecat sufletul meu, şi el s-a îndrăgostit de El şi uită tot ce-i pământesc.

Doamne, smereşte inima mea, ca să fie întotdeauna plăcută Ţie.

Inţelegeţi, voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă iubeşte Domnul şi cu câtă milostivire vă cheamă la El:

„Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi.”

„Vă voi odihni şi pe pământ şi în cer, şi veţi vedea slava Mea.”

„Acum nu puteţi înţelege aceasta, dar Duhul Sfânt vă va da să înţelegeţi iubirea Mea pentru voi.”

„Nu zăboviţi, veniţi la Mine. Cu dor vă aştept pe voi ca pe nişte copii dragi. Eu vă voi da pacea Mea şi voi vă veţi bucura şi bucuria voastră va fi veşnică.”

Fraţii mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.

Când sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut el se minunează neîncetat înaintea milos­tivirii lui Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui, şi Domnul însuşi învaţă sufletul prin harul Său milostiv, ca o mamă copilul ei preaiubit, gânduri bune şi smerite şi-i dă simţământul prezenţei şi al apropierii Lui. Şi în smerenie sufletul vede pe Domnul fără nici un fel de gânduri.

___________________________________________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Scrie un comentariu

Din categoria Despre tânjirea după Dumnezeu