Arhive lunare: Octombrie 2013

Athos, 3/16 Decemvrie, 1932 (scrisori către D. Balfour)

67942Îţi trimit împreună cu scrisoarea de faţă scrisorile părintelui Siluan. Voi spune ceva şi despre el. Din primele zile după ce am venit la mănăstire sufletul s-a cucerit înaintea lui mai mult decât înaintea oricărui altul dintre cei pe care i-am cunoscut sau pe care i-am întâlnit. Sufletul cumva întotdeauna se smerea înaintea lui.

(Alt manuscris adaugă: “Niciodată în viaţa mea nu am simţit atât de puternic ruşine chiar pentru cele mai mici gânduri rele, pentru fiecare mişcare lăuntrică, aşa cum o simţeam de obicei în prezenţa lui. Iar aceasta, din primele zile ale monahismului meu, când nu-l cunoşteam decât după faţă”.)

De multe ori mi-a dat Domnul să mă întâlnesc cu el, iar uneori să vorbesc cu el, când faţa lui strălucea cu o lumină şi o frumuseţe inexplicabile.

(Alt manuscris adaugă: “De multe ori mi-a dat Domnul să-l văd într-o astfel de stare de har, încât uneori nu-mi ajungeau puterile să caut către faţa lui… Nu pot explica ce este această lumină, sau ce este acea frumuseţe.”)

Mi s-a întâmplat să văd şi alţi monahi într-o astfel de stare, când faţa lor părea a fi asemenea îngerilor (dar nu deseori, uneori la împărtăşirea celor bolnavi, sau la tunderea în schimă), cu toate acestea niciodată nu am văzut pe cineva asemenea acestui om simplu. Ştiu că zi şi noapte petrece în rugăciune; Domnul i-a dăruit aşa un har, încât nici în prezenţa oamenilor nu i se întrerupe rugăiunea, adică nu-l distrag peste măsură ci, din dragoste pentru oameni este chiar deschis şi călduros. În orice caz, nu-l împovărează prezenţa oamenilor, fapt prin care se deosebeşte de ceilalţi nevoitori care, pentru a petrece în rugăciune, au nevoie de condiţii liniştite şi de însingurare.

L-am cunoscut îndeaproape de foarte puţină vreme, de mai puţin de un an. Mai nainte nu mi s-a întâmplat să vorbesc cu el pe îndelete, ci doar în ascultările de obşte (poate după legea atragerii sufleteşti) smulgeam puţină vreme pentru vreun cuvânt, mai mult despre ascultări, despre rugăciune. La începutul anului curent Dumnezeu mi-a dat să vorbesc cu el mai pe deplin, iar de atunci ne-am apropiat duhovniceşte, el a înclinat către mine, iar eu mult, mult am mulţămit lui Dumnezeu pentru a-mi fi dat bucuria de a vorbi împrună cu alesul Său. Mult mi-a ajutat; mi-a spus lucruri, călugăreşte vorbind, “spre folos”.

În convorbire, fiind un  om aproape fără carte, el este aşa de simplu, şi ca atare nu poate să-ţi înfăţişeze înaltele sale gânduri cu rigoare logică (pornind de la cele de jos până la cele înalte), ceea ce îl face foarte greu de înţeles pentru majoritatea oamenilor; cât despre ceilalţi, ei nicidecum nu pot înţelege şi preţui înţelepciunea-i de Dumnezeu dăruită.

(Alt manuscris adaugă: “Nu poate să-ţi lămurească riguros ce şi cum, şi de aceea în cele mai multe cazuri oamenii nu-l înţeleg, însă Domnul mi-a dat cumva ca eu să-l înţeleg şi să primesc de la el mult folos. Nu-ţi ascund nimic, îţi voi spun toate, dar nu dintr-o dată, ci treptat.”)

Învăţătura lui este în nu multe cuvinte, dar pentru a o însuşi în actul vieţii este nevoie de o mare trudă pentru mulţi ani, e nevoie de a vărsa multe lacrimi şi de a trece prin multe, şi de a răbda multe ispite de neocolit, iar atunci printr-o neîntreruptă rugăciune şi multă smerenie poate va ajunge omul la primele trepte ale acelor virtuţi de care vorbeşte.

Din pricina necontenitei petreceri în rugăciunea minţii (paza minţii curate în Dumnezeu) este foarte uitic. I se întâmplă să uite atât de deplin ceea ce a zis, că şi atunci când îi aminteşti, nu-şi poate aduce aminte dacă fusese vorba de acel lucru sau nu. Aşijderea şi în scrierile sale, uită ce a scris şi ce nu a scris, şi de aceea adesea se repetă.

Amintindu-şi de mata, el se roagă, ba uneori îţi şi scrie scurte scrisori pe care mi le dă spre a ţi le trimite. Acum mi s-au adunat câteva şi ţi le trimit. Toate sunt fără dată, dar eu, pentru înlesnirea ta, le-am pus data în ordinea în care le-am primit.

(Alt manuscris adaugă: „Dându-mi scrisorile, bineînţeles, nu ştie că nu ţi le-am trimis încă pe cele dinainte, dar totuşi le iau şi nu încerc să îi explic că nu ţi le-am trimis nici pe acelea, pentru că nu-ţi aveam încă adresa”.)

Convorbirile noastre despre mata, faptul că mi s-au încredinţat scrisori – de la mata spre a i le citi, de la el, ca să ţi le trimit – ne-a apropiat mai mult. Un singur lucru nu-mi place: i-a sfătuit pe unii să vorbească cu mine, ştiind că le pot tâlcui şi dezvolta cuvintele lui şi sfaturile lui mai amănunţit şi mai legat. Eu m-am împotrivit, dar până acum fără rezultat.

(Alt manuscris adaugă: „Da, iată, mulţumită întâlnirii cu mata, relaţiile mele cu dânsul au devenit mai apropiate, fapt pentru care a început să-mi încredinţeze nu numai matale să-ţi trimit scrisori, ci şi altor persoane care i s-au adresat, ba chiar uneori mi-a încredinţat să scriu în numele lui. Aceasta nu ar fi încă nimic, însă din pricina bunăvoirii lui către mine îndeamnă pe unii să mi se adreseze, ceea ce mă pune într-o poziţie foarte stânjenitoare. Astfel, în August … l-a sfătuit pe un tânăr Rus – Roman – să facem cunoştinţă. Pe acest Roman, părintele Vasilie, care şi el foarte mult îl cinsteşte pe părintele Siluan, l-a adus la dânsul. Roman, chiar de la primele cuvinte, s-a legat sufleteşte de Stareţ, căci cu o exactitate uimitoare pentru Roman i-a descoperit unde sunt bubele sale sufleteşti, şi de la primele cuvinte a început să-i vorbească despre cele mai importante lucruri pentru el. Apoi Stareţul l-a sfătuit să facă cunoştinţă cu mine. Toate încercările mele de a ocoli aceasta nu au dus nicăieri. Roman m-a rugat prin părintele Vasilie a mă învoi să vorbesc cu el; eu am refuzat, întemeiat pe rânduiala care ne opreşte pe noi, monahii, în afara unor anumite persoane deosebi rânduite pentru aceasta, ca de pildă părintele Vasilie, să intrăm în vorbă cu vizitatorii mănăstirii. Atunci el s-a dus la Igumen, care l-a binecuvântat, şi astfel acum mi-e cu neputinţă să-l ocolesc mai departe, întemeindu-mă pe opreliştea rânduielii. Dacă ai şti cu ce grijă m-a încărcat Domnul!”)

„Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2013

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan

Athos, 25 Iulie, 1931(scrisori către D. Balfour)

73803Stareţ sau sfătuitor îţi va da Domnul când va fi nevoie, de aceasta să nu te îndoieşti, ci crezi „fără a deznădăjdui”.

Poate că va da Domnul curând Bisericii Sale un oarecare răgaz de la prigoanele ce au ajuns-o din afară, precum şi din lăuntru, de la păstori şi fraţi mincinoşi; atunci vom avea mai mult de unde alege. Te sfătuiesc ca în loc de Stareţ să-l iei pe Părintele Siluan, căruia i-am adăugat în scrisoarea mea răvaşul conţinând micul tău secret, şi care la rândul lui îţi trimite răspunsul împreună cu al meu. Este un om simplu şi cu puţină carte, însă cunoaşte viaţa duhovnicească, poate până în ultimele ei trepte care pot fi atinse pe Pământ. Şi este cu adevărat nerătăcit (ne-illumine). Eu însumi, din mila lui Dumnezeu, de multe ori l-am văzut atât de îmbelşugat luminat de har, că n-am avut destul duh să privesc la faţa lui. Este un om plin de duhul lui Hristos, de dragostea Dumnezeiască, şi care şi-a trecut viaţa într-aşa o luptă cu vrăjmaşul, şi într-aşa o nevoinţă pentru Dumnezeu pe care rar, foarte rar o poate ajunge cineva. Dacă şi numai cu rugăciunea sa – el te va ajuta mai mult decât oricare altul, cu zilnica sa priveghere asupra matale şi cu îndrumările sale. Destul deocamdată; mai târziu vom vedea ce ne va da Domnul.

„Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2013

Un comentariu

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan

„Sufletul meu tânjeşte după Domnul”

Cineva se teme de Dumnezeu ca să nu-L supere cu ceva – aceasta e întâia iubire. Cineva are mintea curată de gânduri – aceasta e cea de-a doua iubire, mai mare decât 02prima. Cineva are în chip simţit harul în sufletul său – aceasta e a treia iubire, încă mai mare. Cea de-a patra şi desăvârşita iubire de Dumnezeu e atunci când cineva are harul Duhului Sfânt în suflet şi în trup. Trupul unuia ca acesta se sfinţeşte şi după moarte se va preface în sfinte moaşte. Aşa a fost la marii sfinţi mu­cenici, la proroci şi la cuvioşi. Cine a ajuns la această mă­sură rămâne neatins de iubirea trupească. El se poate cul­ca liber cu o fată, fără a încerca faţă de ea nici un fel de dorinţă. Iubirea lui Dumnezeu e mai puternică decât iubi­rea de fată spre care este atrasă toată lumea, afară de cel ce are harul lui Dumnezeu în deplinătate; pentru că dul­ceaţa Duhului Sfânt renaşte omul întreg şi-l învaţă să iu­bească pe Dumnezeu în deplinătate. Pentru deplinătatea iubirii dumnezeieşti, sufletul rămâne neatins de lume; chiar dacă omul trăieşte pe pământ în mijlocul altora, din iubirea lui pentru Dumnezeu el uită tot ce este în lume. Nenorocirea noastră stă în aceea că, din pricina mândriei minţii noastre, nu stăruim în acest har şi el părăseşte su­fletul, şi sufletul îl caută plângând şi suspinând, şi zice:

„Sufletul meu tânjeşte după Domnul”.

_______________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

 

Un comentariu

Din categoria Despre voia lui Dumnezeu

„Tânjeşte sufletul meu după Tine”

Priveşte cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se află în el nu mult har, atunci în suflet este pace şi simţi iubire faţă de toţi; dacă se află mai mult har, atunci în su­fletSONY DSC e lumină şi o mare bucurie; iar dacă se află şi mai mult har, atunci şi trupul simte harul Sfântului Duh.

Nu e amărăciune mai mare ca pierderea harului. Atunci sufletul tânjeşte după Dumnezeu. Şi cu ce aş putea asemăna această tânjire? O asemăn plânsului unei mame care şi-a pierdut singurul ei fiu preaiubit şi strigă:

„Unde eşti, copilul meu preaiubit, unde eşti bucuria mea?”

Aşa, şi mai mult încă, tânjeşte sufletul după Domnul când pierde harul şi dulceaţa iubirii dumnezeieşti.

„Unde eşti Tu, milostivul meu Dumnezeu? Unde eşti Tu, Lumină neînserată? Pentru ce te ascunzi de mine şi nu mai văd faţa Ta blândă şi luminoasă?”

Rare sunt sufletele care Te cunosc şi puţini oamenii cu care se poate vorbi despre Tine: cei mai mulţi oameni se vor mântui prin credinţă. Dar aşa cum Tu însuţi ai spus Apostolului Toma: „Tu M-ai văzut şi M-ai pipăit, dar feri­ciţi cei ce n-au văzut şi au crezut” [In 20, 29], tot aşa nu toţi simt Duhul Sfânt, dar cei ce se tem de Domnul şi păzesc poruncile Lui se vor mântui toţi, căci Domnul ne iubeşte nemărginit de mult şi eu n-aş fi putut cunoaşte această iubire, dacă nu m-ar fi învăţat Duhul Sfânt Cel ce învaţă tot binele.

Inima mea s-a îndrăgostit de Tine, Doamne, şi de ace­ea tânjesc după Tine şi cu lacrimi Te caut.

Tu ai împodobit cerul cu stele, văzduhul cu nori, pă­mântul cu mări, râuri şi grădini înverzite în care cântă păsări, dar sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine şi nu mai vrea să privească această lume, cu toată frumuseţea ei.

Numai pe Tine Te doreşte sufletul meu, Doamne. Pri­virea Ta liniştită şi blândă nu o pot uita şi cu lacrimi Te rog: „Vino şi Te sălăşluieşte întru mine şi curăţeşte-mă de toată întinăciunea. Tu vezi din înălţimea sfintei Tale slave cum tânjeşte sufletul meu după Tine; nu mă lăsa pe mine, robul Tău; auzi-mă când strig Ţie ca Prorocul David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta” [Ps 50,1]”.

Sfinţilor Apostoli, voi aţi propovăduit întregului pă­mânt: „Cunoaşteţi iubirea lui Dumnezeu!”. Sufletul meu păcătos a cunoscut şi el această iubire prin Duhul Sfânt, dar am pierdut acest Duh şi tânjesc după El. Vă rog, rugaţi pe Domnul să-mi dea înapoi darul Duhului Sfânt, pe Care sufletul meu îl cunoaşte, şi mă voi ruga pentru toată lu­mea ca să vină pacea pe pământ.

Sfinţilor toţi, rugaţi pe Domnul Dumnezeu pentru mi­ne. Voi vedeţi slava Domnului în cer, căci pe pământ L-aţi iubit pe Dumnezeu din tot sufletul şi din tot cugetul vos­tru; voi aţi biruit lumea prin puterea harului pe care vi l-a dat Dumnezeu pentru smerenia voastră; voi aţi îndurat toate întristările pentru iubirea lui Dumnezeu, şi duhul meu arde de nerăbdare să vă vadă, să vadă cum vedeţi sla­va Domnului.

Ziua şi noaptea tânjeşte sufletul meu după Domnul şi doreşte să se îndulcească de iubirea Lui.

________________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

2 comentarii

Din categoria Despre tânjirea după Dumnezeu