Arhive lunare: August 2012

„Doamne, miluieşte-mă, că sunt un mare păcătos”

Un monah lipsit de experienţă suferea din partea de­monilor, şi când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl ur­măreau

Dacă ţi se întâmplă şi ţie ceva asemănător, nu te înspăi­mânta şi nu fugi, ci stai cu bărbăţie, smereşte-te şi zi: „Doamne, miluieşte-mă, că sunt un mare păcătos” şi de­monii pier; dar dacă vei fugi în chip laş, ei te vor goni în prăpastie. Adu-ţi aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, se uită la tine şi Domnul, să vadă cum îţi pui nă­dejdea în El.

Chiar dacă îl vezi limpede pe Satana şi el te va arde cu focul lui şi vrea să înrobească mintea ta, nu te teme, ci nădăjduieşte cu tărie în Domnul şi spune: „Sunt mai rău decât toţi” şi vrăjmaşul se va depărta de tine.

Nu te speria nici dacă simţi că un duh rău lucrează înă­untrul tău, ci mărturiseşte-te sincer şi cere din toată inima de la Domnul un duh smerit [Ps 50,18] şi negreşit Dom­nul ţi-l va da, şi atunci, pe măsura smereniei tale, vei simţi întru tine harul; iar când sufletul tău se va smeri cu totul, atunci vei găsi odihna desăvârşită.

Acesta este războiul pe care îl duce omul toată viaţa.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi cade în înşelare să nu se înfricoşeze, ci, aducându-şi amin­te de iubirea lui Dumnezeu şi ştiind că lupta cu vrăjmaşii e îngăduită din pricina mândriei şi a slavei deşarte, să se smerească şi să ceară de la Domnul să-l tămăduiască şi Domnul va tămădui sufletul uneori degrabă, alteori încet, puţin câte puţin. Cel ascultător care crede duhovnicului său şi nu crede sieşi se va tămădui degrabă de orice vătă­mare pe care i-au pricinuit-o vrăjmaşii, dar cel neascultă­tor nu se va îndrepta.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre războiul duhovnicesc

Lupta noastră este să dobândim smerenia

Toată lupta noastră este ca să ne smerim pe noi înşine. Vrăjmaşii noştri [demonii] au căzut din mândrie şi ne atrag şi pe noi în căderea lor. Dar noi, fraţilor, să ne sme­rim pe noi înşine şi atunci vom vedea slava Domnului încă de aici de pe pământ [Mt 16, 28; Mc 9,1], pentru că celor smeriţi Domnul li Se face cunoscut prin Duhul Sfânt.

Sufletul care a gustat dulceaţa iubirii lui Dumnezeu este în întregime născut din nou şi e făcut cu totul altul; iubeşte pe Domnul şi e atras cu toată puterea spre El ziua şi noaptea şi până la o vreme rămâne odihnindu-se în Dum­nezeu, după care începe să se întristeze pentru norod.

Domnul Cel Milostiv dă sufletului uneori odihnă în Dum­nezeu, uneori o inimă ce suferă pentru întreaga lume, ca toţi oamenii să se pocăiască şi să ajungă în rai. Sufletul care a cunoscut dulceaţa Duhului Sfânt doreşte pentru toţi aceasta, căci dulceaţa Domnului nu îngăduie ca sufletul să fie iubitor de sine [egoist], ci îi dă iubirea care ţâşneşte din inimă.

Să iubim deci pe Domnul, Care ne-a iubit El cel dintâi şi a pătimit pentru noi [In 4,10].

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Scrie un comentariu

Din categoria Despre războiul duhovnicesc

„A trăi creștinește este cu neputință; creștinește se poate numai muri”

A trăi creștinește este cu neputință; creștinește se poate numai muri. Câtă vreme omul trăiește în această lume, în acest trup, tot mereu va fi acoperit că de un văl ce nu îi da să petreacă desăvârșit și neîncetat în Dumnezeul către Care tânjește sufletul. Câtă vreme omul este în acest trup, în această latură a vieții sale, el se află pururea condiționat de viața pământească, și deci toată facerea sa va purta și ea un caracter relativ, iar desăvârșirea nu și-o va atinge altfel decât prin marea taină a morții, care va pune pecetea vecinicului adevăr pe întreaga cale pământească străbătută sau, dimpotrivă, va vădi minciună ei. Moartea, că destrămare a vieții organice a trupului este asemănătoare la toți oamenii, însă că eveniment duhovnicesc își dobândește la fiecare în parte sensul și însemnătatea ei osebită.

Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Despre moarte

„Fiecaruia dintre noi îi este dată aceeaşi poruncă”

În cartea de față nu îmi propun sarcina, cu neputință de îndeplinit, a deplinei dezvăluiri a tainei vieții duhovnicești creștine; nu dezleg aci nici o problemă. Sarcina mea constă doar în a mă atinge de ea măcar în parte, și astfel, întemeindu-mă pe experiența Starețului, așa cum l-am observat, să arăt că nevoitorul creștin, povățuindu-se de porunca lui Hristos, neapărat se va opri la condiția fără de care nu este cu putință îndeplinirea acelei porunci, și anume: «Dacă cineva nu-și va urî sufletul, nu poate ucenic al Meu să fie» (vezi Lc. 14: 26).

Când creștinul, în fierbintea năzuință către desăvârșirea poruncită, primește adânc în suflet și această condiție, arătată de Însuși Domnul, atunci începe experiența despre care cu multă întemeiere se poate spune că aduce omul către ultimele hotare ce îi este cu putință a atinge.

Hristos este Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit. Om desăvârșit și în înțelesul ultimei desăvârșiri cu putință, și în înțelesul de om adevărat, real. El Singur, Omul desăvârșit, a deșertat până la capăt toată deplinătatea experienței omenești, iar cei ce Îi urmează, călăuziți de porunca Sa și de Duhul Său, doar se apropie de acea deplinătate, nedeşertându-o a€“ cel puțin în limitele vieții pământești.

Vorbind despre deplinătatea experienței atot-omenești, sunt încredințat că omul o poate atinge în toate împrejurările, astfel încât monahismul nu este în această privință o excepție de la starea obștească. Fiecăruia dintre noi îi este dată aceeași poruncă, altfel spus, nici unul dintre noi nu este micșorat înaintea lui Dumnezeu, ci fiecare deopotrivă se cinstește. Fiecăruia dintre noi este data suma – dacă se îngăduie să vorbim astfel – cu care se poate dobândi ultima desăvârșire la care poate ajunge omul, al cărei preț este pentru toți și pentru fiecare unul și același: a nu se cruța până în sfârșit. A nu se cruța până în sfârșit nu înseamnă doar «a-și împarți toate avuțiile și a-și da trupul să se arză» (vezi 1 Cor. 13: 3), ci a ne lepăda de tot ce avem (vezi Lc. 14: 33), în măsura ființării noastre că făptura osebită de Dumnezeu, și a osebirii noastre, a împotrivă-punerii noastre egoiste față de aproapele, de împreună-omul.

În deplinătatea sa, aceasta nu se dobândește decât prin moarte, drept care a trăi creștineşte, esențial nu se poate; creștinește se poate numai muri.

Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Despre cunoașterea lui Dumnezeu

„Iată robii Tăi, Doamne. Fie nouă după cuvântul Tău”

Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu uşurinţă. El vede întristările, dar nădăjduieşte în Domnul, şi întristă­rile trec.

Când Maica Domnului stătea la picioarele crucii, întris­tarea ei era necuprins de mare, pentru că ea îl iubea pe Fiul ei mai mult decât îşi poate închipui cineva. Şi noi ştim că cine iubeşte mult, acela şi suferă mult. După firea ome­nească, Maica Domnului n-ar fi putut îndura întristarea, dar ea s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt a întărit-o şi i-a dat puterea de a îndura această întristare.

Şi mai apoi, după înălţarea Domnului, Ea s-a făcut pen­tru tot poporul lui Dumnezeu mare mângâiere în întristări.

Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cel în care Acesta viază simte în el raiul.

Vei zice poate: „De ce nu este şi în mine un asemenea har?” Pentru că nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci tră­ieşti după voia ta.

Priveşte pe cel ce-şi iubeşte voia sa proprie; n-are nici­odată pace în suflet şi e mereu nemulţumit: „Asta nu e aşa, asta nu e bine”. Dar cel ce s-a predat pe sine însuşi în chip desăvârşit voii lui Dumnezeu, acela are rugăciunea curată în sufletul lui, iubeşte pe Domnul, şi toate ale lui sunt dragi şi plăcute.

Aşa s-a predat lui Dumnezeu Preasfânta Fecioară: „Iată roaba Ta. Fie mie după cuvântul tău!” [Lc. 1, 38]. Dacă am spune şi noi aşa: „Iată robii Tăi, Doamne. Fie nouă după cuvântul Tău”, cele spuse de Domnul şi scrise de Duhul Sfânt în Evanghelie ar rămâne în sufletele noastre şi atunci lumea întreagă s-ar umple de iubirea lui Dumnezeu şi cât de minunată ar fi viaţa pe întregul pământ. Dar, deşi cu­vintele Domnului se aud de atâtea veacuri în întreaga lu­me, oamenii nu le înţeleg şi nu vor să le primească. Dar cine trăieşte după voia lui Dumnezeu, acela va fi preamă­rit în cer şi pe pământ.

Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu nu se preo­cupă numai de Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu îl ajută să rămână întotdeauna în rugăciune. Chiar dacă lucrează sau vorbeşte, sufletul lui e preocupat de Dumnezeu, pentru că s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu şi pentru aceasta Domnul îl are în purtarea Sa de grijă.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001

Scrie un comentariu

Din categoria Despre voia lui Dumnezeu

În iubire, omul nu rămâne neschimbat

 În rugăciunea pentru lume cea din multă dragoste, omul ajunge până acolo unde nu se cruță întru nimic; iar când această jertfă lăuntrică va fi fost adusă, sufletul ajunge într-o adâncă pace întru toate. Însă după încetarea rugăciunii, iarăși văzând lumea afundată în suferințe și în întunerec, este din nou îndemnat spre rugăciune, iar această până în ultima clipă a vieții.

Revenind de la rugăciune la vârtoşenia vieții psihofizice, sufletul cearcă o anume tristețe pentru nedeplinătatea jertfei sale, ba chiar și o oarecare rușine pentru minciuna sa, precum este scris: «tot omul mincinos» (în slavonă: minciună) (Ps. 115: 2). Mincinos, căci nu rămâne neschimbat, iar dacă astăzi va fi zis: iubesc, mâine poate nu va mai află în sine acea iubire. Astfel treptat se naște în sufletul omului nevoia de a-și birui minciuna vieții și a-și duce rugăciunea până la dreptatea ultimă, ceea ce nu se atinge decât după moarte.

Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Despre rugăciune

„A te ruga pentru oameni înseamnă a-ți vărsa sângele”

A trăi creștinește este cu neputință: creștinește se poate numai muri, precum murea Apostolul Pavel în toate zilele (1 Cor. 15: 31).

În neputincioasa-mi încercare de a descrie fie cât de puțin calea duhovnicească a marelui Stareț mă apropii de săvârșirea căii vieții sale pământești, care, în limbajul omenesc obișnuit, se numește moarte, dar în graiul credincioșilor – săvârșit. În ultimii ani ai vieții sufletul Starețului neîncetat trăgea către rugăciunea pentru lume. Până în sfârșit rămăsese liniștit și pașnic în afară, dar foarte adesea expresia ochilor îi era una adunată, îndurerată. În convorbiri revenea cel mai adesea la două teme; spunea:

”Merg către Tatăl Meu și Tatăl vostru, către Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”. Gândește-te, ce cuvinte milostive sunt acestea… Domnul ne face pe toți o singură familie.

Spunea iarăși:

Roagă-te pentru oameni… Fie-ți milă de norodul lui Dumnezeu.

Zicerii mele că a te rugă pentru oameni este greu, el a răspuns:

Bineînțeles că este greu… a te ruga pentru oameni înseamnă a-ți vărsa sângele… dar este nevoie de rugăciune… Tot ceea ce ne-a învățat vreodată harul trebuie ținut până la sfârșitul vieții… Domnul uneori părăsește sufletul pentru a-l cerca, pentru ca sufletul să-și arate înțelegerea și bunăvoirea, dar dacă omul nu se silește a lucra, va pierde harul; însă dacă-și va arăta bunăvoirea, atunci harul îl va iubi și nu-l va mai părăsi.

Era vădit că «harul îl iubise și nu-l mai părăsea».

Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Despre rugăciune