Arhive pe categorii: Despre Sfinți

Sfintii ascultă rugăciunile noastre

Sfinţii care au bine-plăcut lui Dumnezeu ajung în îm­părăţia cerurilor şi acolo văd slava Domnului nostru Iisus Hristos; dar în Duhul Sfânt îi văd şi pe oamenii care se chinuie pe pământ. Domnul le-a dat un atât de mare har, încât ei îmbrăţişează prin iubire toată lumea. Ei văd şi ştiu cât de neputincioşi suntem din pricina întristărilor şi ne­cazurilor, cât a secat lăuntrul nostru, cât de mâhnite au ajuns sufletele noastre, şi nu încetează să mijlocească pen­tru noi la Dumnezeu.

Sfinţii se bucură de pocăinţa noastră şi se întristează când oamenii îl părăsesc pe Dumnezeu şi se aseamănă vitelor lipsite de minte. Le este milă că oamenii trăiesc pe pământsfintii-trei-ierarhi-vasile-grigorie-si-ioan-gura-de-aur-6949305 fără să ştie că, dacă s-ar iubi unii pe alţii, ar fi pe pământ libertate faţă de păcat; iar acolo unde nu este pă­cat, acolo e bucurie şi veselie de la Duhul Sfânt aşa că, ori încotro te-ai uita, totul e plăcut şi sufletul se minunează de ce îi este aşa de bine şi slăveşte pe Dumnezeu.

Chemaţi cu credinţă pe Maica lui Dumnezeu şi pe sfinţi şi rugaţi-vă lor! Ei ascultă rugăciunile noastre şi cunosc chiar şi gândurile noastre.

Şi nu vă miraţi de aceasta. Cerul şi toţi sfinţii viază prin Duhul Sfânt şi în întreaga lume nimic nu e ascuns de Du­hul Sfânt. Odinioară, eu însumi nu înţelegeam cum sfinţii care viază în cer pot vedea viaţa noastră, dar când Maica Domnului m-a vădit în păcate, atunci am înţeles că în Du­hul Sfânt ei ne văd şi cunosc toată viaţa noastră.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

2 comentarii

Din categoria Despre Sfinți

Cerurile asculta rugăciunile noastre

Sfinţii ascultă rugăciunile noastre şi primesc de la Dum­nezeu puterea de a ne ajuta. Aceasta o ştie tot neamul cel creştinesc.

Părintele Roman, fiu duhovnicesc al părintelui Dosifei, mi-a povestit că, pe când era băiat în lume, a trebuit odată să traverseze Donul iarna şi calul lui a căzut într-o crăpă­tură deschisă în gheaţă şi se cufunda târând după el sub gheaţă şi sania. Atunci micuţul băiat a strigat: „Sfinte Nicolae, ajută-mă să scot calul afară!”, a tras de hamuri şi a izbutit să scoată calul şi sania de sub gheaţă.

Părintele Matvei, care era din acelaşi sat cu mine, păş­tea, fiind copil, ca şi prorocul David, oile tatălui său. Nu era mai înalt decât un berbec. Fratele lui mai mare lucra de cealaltă parte a unui câmp mare. Deodată, vede o haită de lupi năpustindu-se asupra lui Misa – acesta era nume­le părintelui Matvei în lume -, dar micuţul Misa a strigat; „Sfinte Nicolae, ajută-mă!” şi de-abia ce a strigat că lupii au bătut în lături fără a face nici un rău nici lui, nici tur­mei. Multă vreme la noi în sat se râdea şi se spunea: „Misa s-a speriat tare de lupi, dar Sfântul Nicolae l-a izbăvit pe el!”.

Cunoaştem o mulţime de cazuri în care sfinţii au venit în ajutorul nostru, de îndată ce i-am chemat. Din aceasta se vede că toate cerurile ascultă rugăciunile noastre.

Sfinţii se duc la Domnul, dar şi toţi oamenii care pă­zesc poruncile lui Hristos se duc la El, însă cei ce trăiesc după patimile lor şi nu se căiesc se duc la vrăjmaşul. Cred că dacă această taină s-ar descoperi oamenilor, ei ar înceta să mai slujească vrăjmaşului şi fiecare ar năzui cu toată puterea să cunoască pe Domnul şi s-ar duce la El.

Sfinţii au fost oameni ca noi toţi. Mulţi dintre ei au fost mari păcătoşi, dar prin pocăinţă au ajuns în împărăţia cerurilor. Şi toţi cei ce intră aici intră prin pocăinţa pe care Domnul Cel Milostiv ne-a dăruit-o prin pătimirile Sale.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Sfinți

„Sfinții sunt sarea pământului”

Sfinții trăiesc prin dragostea lui Hristos, care este Dumnezeiască putere ce zidește și păzește lumea, și de aceea este atât de mare însemnătatea rugăciunilor lor. Sfântul Varsanufie, de pildă, mărturisește că în vremea lui rugăciunea a trei bărbați păzea lumea de catastrofe. Din pricina unor sfinți necunoscuți lumii se schimbă curgerea evenimentelor istorice și chiar cosmice, drept care fiece sfânt este un fenomen de însemnătate cosmică ce depășește hotarele istoriei pământului și trece în lumea veciniciei. Sfinții sunt sarea pământului; ei sunt sensul ființării lui; ei sunt rodul pentru care el se păzește. Iar când pământul va înceta a rodi sfinți, se va ridica de la dânsul puterea ce păzește lumea de catastrofe.

Fiecare sfânt – precum Antonie, Arsenie, Nicolae, Efrem, Serghie, Serafim, și alții asemenea lor – alcătuiește cea mai de preț vecinică moștenire a întregii lumi, măcar că lumea nici nu voiește să o știe, și adesea își omoară prorocii.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Un comentariu

Din categoria Despre Sfinți

Sfinții aud rugăciunile noastre fierbinti

Sfinţii viază în altă lume şi acolo, prin Duhul Sfânt,  văd slava lui Dumnezeu şi frumuseţea feţei Domnului.  Dar în acelaşi Duh Sfânt ei văd viaţa şi faptele noastre.  Cunosc întristările noastre şi aud rugăciunile noastre fierbinţi. Cât au trăit pe pământ, au învăţat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu; iar cine are iubirea pe pământ, ace­la o ia cu el în viaţa veşnică, în împărăţia cerurilor, unde iubirea creşte şi va fi desăvârşită. Şi dacă aici iubirea nu poate uita pe fratele, cu cât mai mult nu ne uită pe noi sfinţii şi se roagă pentru noi.

Domnul a dat sfinţilor darul Duhului Sfânt şi în Duhul Sfânt ei ne iubesc pe noi. Sufletele sfinţilor cunosc pe Domnul şi bunătatea Lui faţă de om şi de aceea duhul lor arde de iubire pentru norod. Când trăiau încă pe pământ, ei nu puteau auzi fără întristare de un om păcătos şi în rugăciunile lor vărsau lacrimi pentru el.

Duhul Sfânt i-a ales să se roage pentru întreaga lume şi le-a dat izvoare de lacrimi. Duhul Sfânt dă aleşilor Lui atât de multă iubire, că sufletele lor sunt ca înflăcărate de dorinţa ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vadă slava Domnului.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Sfinți

Lumea stă prin rugăciune

Fericitul Stareţ scrie:

Monahul este un rugător pentru întreaga lume… Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, dă monahului dragostea Sfântului Duh, şi din această dragoste inima monahului necontenit se întristează pentru norod, că nu toţi se mântuiesc. Însuşi Domnul într-atât Se întrista pentru norod, că S-au dat pe Sine morţii pe cruce. Şi Maica Domnului aceeaşi durere pentru oameni purta în inima ei… Pe acelaşi Duh Sfânt L-au dat Domnul Apostolilor şi Sfinţilor noştri Părinţi, şi Păstorilor Bisericii. În aceasta stă slujirea noastră lumii, şi de aceea nici păstorii Bisericii, nici monahii nu trebuie să se îndeletnicească cu lucruri lumeşti, ci să urmeze Maicii Domnului, Carea în Biserică, în “Sfânta Sfintelor”, zi şi noapte se învăţa în legea Domnului şi petrecea în rugăciune pentru norod.

Rugăciunea pentru întreaga lume, pentru întreg Adamul, duce adesea la îndepărtarea de la a sluji omului aparte. Poate că cineva va întreba: Oare o astfel de îndepărtare de la slujirea aparte nu este lepădarea a ceva concret pentru ceva abstract? Fireşte că nu, deoarece întreg Adamul nu este o abstracţie, ci deplinătatea cea mai concretă a fiinţării omeneşti.

Firea fiinţării atot-omului este astfel încât fiece persoană aparte, biruind în sine răul, prin biruinţa sa dă o lovitură atât de mare răului cosmic încât urmările ei se vor răsfrânge în chip binefăcător asupra destinelor întregii lumi. Pe de altă parte, răul cosmic are o astfel de fire încât, odată biruit în ipostasuri (persoane) omeneşti aparte, el suferă o lovitură a cărei însemnătate şi ale cărei dimensiuni sunt total neproporţionale cu cantitatea.

Un singur sfânt este un fenomen cât se poate de preţios pentru întreaga omenire. Sfinţii, prin simplul fapt al existenţei lor, fie şi necunoscută lumii, dar cunoscută lui Dumnezeu, fac să se pogoare pe pământ, peste întreaga omenire, marea binecuvântare a lui Dumnezeu. Stareţul scrie:

Iată, gândesc că pentru aceşti oameni Domnul păstrează lumea, căci ei sunt atât de placuţi lui Dumnezeu, şi Dumnezeu totdeauna ascultă pe smeriţii Săi robi, şi nouă tuturor ne este bine pentru rugăciunile lor.

Lumea stă prin rugăciune, dar când va slăbi rugăciunea, lumea va pieri… Poate vei zice că acum nu mai sunt astfel de monahi care să se roage pentru întreaga lume; dar eu îţi spun că atunci când nu vor mai fi rugători pe pământ lumea se va sfârşi, vor veni mari năpaste; şi încă de acum sunt în lume.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Un comentariu

Din categoria Despre Sfinți

Sfinţii se roagă pentru noi

Multora li se pare că sfinţii sunt departe de noi. Dar ei sunt departe de cei ce s-au îndepărtat ei înşişi şi sunt foar­te aproape de cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi au ha­rul Duhului Sfânt.

În ceruri toate viază şi se mişcă prin Duhul Sfânt. Dar şi pe pământ este acelaşi Duh Sfânt. El viază în Biserica noastră, El viază în Tainele ei, în Sfintele Scripturi, în su­fletele credincioşilor. Duhul Sfânt uneşte pe toţi şi de ace­ea sfinţii sunt aproape de noi; şi când ne rugăm lor, atunci prin Duhul Sfânt ei aud rugăciunile noastre şi sufletele noastre simt că sfinţii se roagă pentru noi.

Cât de norocoşi şi de fericiţi suntem noi, creştinii orto­docşi, că Domnul ne-a dat viaţa în Duhul Sfânt; şi El vese­leşte sufletele noastre. Dar El trebuie păstrat cu înţelegere, fiindcă şi numai pentru un singur gând rău El părăseşte su­fletul şi atunci iubirea lui Dumnezeu nu mai e cu noi, şi nu mai avem îndrăzneală în rugăciune, nici nădejde tare că vom dobândi ceea ce cerem.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Un comentariu

Din categoria Despre Sfinți

Sfinții sunt aproape de cei ce păzesc poruncile

Multora li se pare că sfinţii sunt departe de noi. Dar ei sunt departe de cei ce s-au îndepărtat ei înşişi şi sunt foar­te aproape de cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi au ha­rul Duhului Sfânt.

În ceruri toate viază şi se mişcă prin Duhul Sfânt. Dar şi pe pământ este acelaşi Duh Sfânt. El viază în Biserica noastră, El viază în Tainele ei, în Sfintele Scripturi, în su­fletele credincioşilor. Duhul Sfânt uneşte pe toţi şi de ace­ea sfinţii sunt aproape de noi; şi când ne rugăm lor, atunci prin Duhul Sfânt ei aud rugăciunile noastre şi sufletele noastre simt că sfinţii se roagă pentru noi.

Cât de norocoşi şi de fericiţi suntem noi, creştinii orto­docşi, că Domnul ne-a dat viaţa în Duhul Sfânt; şi El vese­leşte sufletele noastre. Dar El trebuie păstrat cu înţelegere, fiindcă şi numai pentru un singur gând rău El părăseşte su­fletul şi atunci iubirea lui Dumnezeu nu mai e cu noi, şi nu mai avem îndrăzneală în rugăciune, nici nădejde tare că vom dobândi ceea ce cerem.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Sfinți

Dumnezeu e slăvit întru sfinţii Lui, iar sfinţii sunt slă­viţi de Dumnezeu

Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi slăvesc pe cei ce Mă slăvesc”, zice Domnul [Pr 8,17; 1 Rg 2,30].

Dumnezeu e slăvit întru sfinţii Lui, iar sfinţii sunt slă­viţi de Dumnezeu.

Slava pe care Domnul o dă sfinţilor e atât de mare că, dacă oamenii ar putea vedea un sfânt aşa cum este el, ar cădea la pământ de evlavie şi de frică, fiindcă omul tru­pesc nu poate îndura slava unei arătări cereşti.

Nu vă miraţi de aceasta. Domnul iubeşte făpturile Lui atât, încât a dat omului revărsarea Duhului Său Sfânt şi în Duhul Sfânt omul se face asemenea lui Dumnezeu.

Dar de ce iubeşte Dumnezeu atât de mult pe om? Pen­tru că El este Iubirea însăşi, şi această Iubire nu e cunos­cută decât prin Duhul Sfânt.

Prin Duhul Sfânt cunoaşte omul pe Domnul, Făcătorul său, şi Duhul Sfânt umple de harul Lui tot omul: şi suflet, şi minte, şi trup.

Domnul a dat sfinţilor Săi harul Lui şi ei L-au iubit şi s-au lipit de El până la capăt, fiindcă dulceaţa iubirii lui Dumnezeu nu te mai lasă să iubeşti lumea şi frumuseţea ei.

Şi dacă pe pământ e aşa, cu cât mai mult sunt uniţi prin iubire cu Domnul sfinţii în cer. Iubirea aceasta e negrăit de dulce şi ea vine de la Duhul Sfânt, şi toate puterile ce­reşti se hrănesc din ea.

Dumnezeu e iubire [1, In 4, 8]; şi în sfinţi Duhul Sfânt e iubire. Prin Duhul Sfânt este cunoscut Domnul. Prin Duhul Sfânt este mărit Domnul în ceruri. Prin Duhul Sfânt slăvesc sfinţii pe Dumnezeu şi prin darurile Duhului Sfânt preaslăveşte Domnul pe sfinţi, şi slava aceasta nu va avea sfârşit.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Un comentariu

Din categoria Despre Sfinți

Unimea vieţii duhovniceşti

Viaţa lumii duhovniceşti Stareţul o conştientiza ca fiind una şi, în vârtutea acestei unimi, fiecare manifestare duhovnicească neapărat se răsfrânge asupra stării întregii acestei lumi. Iar dacă manifestarea este una bună, atunci toată lumea duhurilor sfinte (toate cerurile) se bucură; şi dimpotrivă, dacă este rea, se întristează. Deşi fiecare manifestare duhovnicească neapărat îşi lasă urma în fiinţarea întregii lumi duhovniceşti, totuşi acea subţire pătrundere despre care vorbea Stareţul este caracteristică mai ales Sfinţilor. O astfel de cunoaştere ce depăşeşte marginirea omenească o punea pe seama lucrării Duhului Sfânt. Sufletul în Duhul Sfânt <<vede>> întreaga lume şi o îmbrăţişează cu dragostea sa.

Stareţul era încredinţat că Sfinţii aud rugăciunile noastre. El spunea că aceasta se vădeşte în neîncetata experienţă a legăturii prin rugăciune cu Sfinţii. În Duhul Sfânt ei primesc încă de pe pământ darul acesta într-o anume măsură, însă după mutarea lor creşte.

Vorbind despre o astfel de trăsătură dumnezeiască a Sfinţilor, el se minuna de nemărginirea iubirii lui Dumnezeu pentru om:

<<Atâta a iubit Dumnezeu omul, că i-a dat Duhul Sfânt, şi în Duhul Sfânt omul s-a făcut asemănător cu Dumnezeu. Cei ce nu cred aceasta şi nu se roagă Sfinţilor, nu au cunoscut cât de mult iubeşte Domnul omul şi cât de mult l-a proslăvit>>.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Sfinți

Sfințenia se primește în suferințe

În Împărăţia cerurilor, unde viază Domnul şi Preacu­rata Lui Maică, viază şi toţi sfinţii. Acolo sunt sfinţii stră­moşi şi patriarhii care au mărturisit cu bărbăţie credinţa lor. Acolo sunt prorocii, care au primit pe Duhul Sfânt şi prin cuvântul lor au chemat poporul la Dumnezeu. Acolo sunt apostolii, care au murit pentru că au propovăduit Evanghelia. Acolo sunt mucenicii, care şi-au dat viaţa cu bucurie pentru iubirea lui Hristos. Acolo sunt sfinţiţii ie­rarhi, care au urmat pe Domnul şi au luat asupra lor pova­ra turmei lor duhovniceşti. Acolo sunt cuvioşii nevoitori şi nebuni pentru Hristos, care au luptat lupta cea bună şi au biruit lumea. Acolo sunt toţi drepţii, care au păzit porun­cile lui Dumnezeu şi şi-au biruit patimile.

Acolo, în această minunată şi sfântă adunare, pe care a strâns-o Duhul Sfânt, e atras şi sufletul meu. Dar, vai mie! Pentru că n-am smerenie, Domnul nu-mi dă putere spre nevoinţă (lupta duhovnicească), şi duhul meu neputincios tremură ca flăcăruia unei candele, în vreme ce duhul sfin­ţilor ardea cu flacără arzătoare şi nu numai că nu se stin­gea sub vântul ispitelor, dar se aprindea cu şi mai multă putere. Cu picioarele ei mergeau pe pământ şi cu mâinile lucrau, dar duhul lor rămânea mereu în Dumnezeu şi min­tea lor nu voia să se dezlipească de amintirea lui Dumne­zeu. Pentru iubirea lui Hristos ei au suferit toate întris­tările şi necazurile pe pământ şi nu se temeau de nici o suferinţă, ci în acestea preamăreau pe Domnul. De aceea Domnul i-a iubit şi i-a preamărit şi le-a dat în dar Împă­răţia veşnică împreună cu El.

Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Sfinți