Un monah tânăr

Iţi mulţumesc, Doamne, că ai trimis azi la mine pe ro­bul Tău, un tânăr monah, al cărui nume îl ascund ca să nu cadă din pricina slavei deşarte şi viaţa lui sfântă să se iro­sească. Vorbeam împreună despre iubire şi acest tânăr monah mi-a spus că în cei treizeci de ani ai vieţii sale nu întristase pe nimeni. L-am privit şi sufletul meu s-a smerit până în ţărână înaintea lui.

Din copilărie sufletul lui iubea pe Dumnezeu, şi el, vă­zând cu duhul pe Domnul, n-a întristat niciodată pe ni­meni şi de aceea Domnul l-a ferit de păcate.

Pentru astfel de oameni, cred, ţine Domnul lumea, pen­tru că sunt atât de dragi lui Dumnezeu, şi Dumnezeu as­cultă pururea pe robii Săi cei smeriţi şi nouă tuturor ne merge bine pentru rugăciunile lor.

Iţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai făcut cunoscut pe ro­bul Tău. Şi câţi sfinţi nu sunt pe care nu-i putem cunoaşte, dar sufletul simte apropierea sfinţilor şi se preschimbă în smerenia Duhului lui Hristos. In sfinţi viază Duhul lui Dumnezeu, şi sufletul simte venirea Lui.

Doamne, fă ca toţi oamenii să fie asemenea acestui tâ­năr monah. Lumea întreagă ar străluci atunci de slavă, pentru că harul lui Dumnezeu ar prisosi în lume. Duhul Sfânt dă sufletului să cunoască iubirea lui Dumnezeu şi dragostea de oameni. Duhul Sfânt învaţă sufletul blânde­ţea şi smerenia, şi în Dumnezeu el îşi găseşte odihna şi uită toate amărăciunile acestei lumi, pentru că îl mângâie Duhul Sfânt. Sufletele sfinţilor gustă Duhul Sfânt încă de pe pământ. Aceasta e „împărăţia lui Dumnezeu” care este „înăuntrul nostru”, după cum spune Domnul [Lc 17, 21].

Astăzi am vorbit cu părintele (N) despre nobleţea [boie­ria] sufletului. El este într-adevăr nobil, pentru că a primit nobleţea de la Domnul însuşi, Care i-a dat-o pentru că o iubea. Şi noi trebuie să o păstrăm; dar să păstrăm înainte de toate acea nobleţe pe care o dă sufletului Domnul.

Când, după înviere, Domnul S-a arătat ucenicilor Lui şi a început să vorbească cu Petru, nu i-a făcut nici un reproş, ci l-a întrebat cu mărinimie: „Mă iubeşti tu pe Mine?” [In 21,15]. Acest cuvânt blând de iubire părintească al Dom­nului ne învaţă să facem la fel cu oamenii, când cineva ne supără. în aceasta stă nobleţea [boieria] lui Hristos, şi ea e de neînţeles pentru om şi se face cunoscută numai prin Duhul Sfânt.

Slavă Domnului şi milostivirii Lui că ne povăţuieşte prin Duhul Sfânt, altfel n-am şti cum este Domnul nostru.

___________________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”