„Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut”

Cine vrea să se roage neîncetat, acela trebuie să fie în toate înfrânat şi ascultător „bătrânului” [„stareţului”] pe care-l slujeşte. Trebuie să-i mărturisească şi gândurile, pen­tru85804 că, prin duhovnicul şi „bătrânul” lui, Domnul îl îndreptează prin harul Său, şi atunci nu va avea gânduri rele impotriva lui. Pentru ascultarea lui sfântă un asemenea om va fi învăţat de har gânduri bune şi va înainta în smerenia lui Hristos. Dar dacă gândeşte: „N-am nevoie să mă sfă­tuiesc cu cineva” şi lasă ascultarea, va ajunge arţăgos şi nu numai că nu va înainta, dar va pierde şi rugăciunea.

Ca să ţii rugăciunea, trebuie să iubeşti pe oamenii care te ocărăsc şi să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, şi atunci Domnul îţi va da rugăciune neîn­cetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmaşi.

Invăţătorul în rugăciune e însuşi Domnul, dar cel ce se roagă trebuie să smerească sufletul său. In sufletul celui ce se roagă cum se cuvine e pacea lui Dumnezeu. Inima ru­gătorului trebuie să fie plină de milă pentru toată făptura. Rugătorul iubeşte pe toţi şi are milă de toţi, pentru că ha­rul Duhului Sfânt l-a învăţat iubirea.

Rugăciunea e un dar al Duhului Sfânt. Demonii se stră­duiesc din toate puterile lor să depărteze pe om de la aduce-rea-aminte de Dumnezeu şi de la rugăciune. Dar sufletul care iubeşte pe Domnul tânjeşte după El şi se roagă Lui aşa:

„Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut”.

In inima care se roagă rugăciunea ţâşneşte fără nici o constrângere; Harul însuşi săvârşeşte rugăciunea din ini­mă. Tu însă, smereşte-te cât poţi de mult; ţine mintea ta în inimă şi în iad. Cu cât mai mult te vei smeri, cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.

Slavă milostivirii Domnului, că El ne dă nouă, păcăto­şilor, să fim în Dumnezeu. Ca să rămâi în Dumnezeu, mulţumeşte-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic. Fii mulţumit şi mulţumeşte lui Dum­nezeu pentru că n-ai nimic. Să-ţi fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu şi El te va aşeza împreună cu sfinţii.

Cine vrea să iubească pe Domnul, acela trebuie să iu­bească pe vrăjmaşi şi să fie lipsit de răutate; atunci Dom­nul îţi dă bucuria de a-L slăvi neîncetat, ziua şi noaptea, şi mintea ta va uita lumea şi, dacă întorcându-te în tine în­suţi îţi vei aduce aminte din nou de ea, te vei ruga din inimă pentru lume.

Aşa vieţuiau sfinţii, fiindcă Duhul Sfânt învaţă sufletul să se roage pentru oameni.

Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe Dumnezeu, iar iu­birea păzeşte poruncile. Domnul a zis: „Cel ce Mă iubeşte păzeşte poruncile Mele” [In 14, 15-23]. Dacă Adam ar fi iubit pe Domnul aşa cum L-a iubit Maica Domnului, ar fi păzit porunca Lui. Şi vedem din experienţă că mintea celui ce iubeşte pe Dumnezeu e îndreptată de harul lui Dumne­zeu şi vede subţire toate vicleniile vrăjmaşului. Când însă Domnul mângâie sufletul, atunci el nu-i mai vede pe vrăj­maşi, ci vede numai pe Domnul.

Cine ascultă de legea lui Dumnezeu va înţelege cât de bune sunt toate poruncile Domnului. Orice poruncă ai lua, ea îţi aduce bucurie şi veselie. Ia, de pildă, prima poruncă: Să iubeşti pe Dumnezeu. Dacă gândeşti că Dumnezeu ne iubeşte, pentru acest gând ţi se va da pacea. Ia a doua po­runcă: Să iubeşti pe aproapele tău. Dacă gândeşti că Dom­nul îi iubeşte pe oamenii Săi şi că în ei viază Duhul Sfânt, sufletul tău se va desfăta de legea lui Dumnezeu şi vei cugeta la ea ziua şi noaptea [Ps 1, 2] şi ţi se va da darul deo­sebirii binelui şi răului.

Când Domnul vrea să mângâie un suflet întristat, îi dă bucurie, lacrimi, străpungerea inimii şi pacea sufletului şi a trupului; şi uneori Se arată pe Sine însuşi sufletului.

Apostolii au văzut pe Domnul în slavă când S-a schim­bat la faţă pe Tabor; dar mai apoi, în timpul pătimirii Lui, au fugit ca nişte laşi. Aşa de neputincios este omul. Intr-adevăr, suntem pământ, şi încă pământ păcătos. De aceea a şi zis Domnul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic” [In 15, 5]. Aşa şi este. Când harul este în noi, suntem într-adevăr smeriţi, suntem înţelegători, ascultători, blânzi şi plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor; dar când pierdem ha­rul, ne uscam ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă.

Cine nu iubeşte pe fratele pentru care însuşi Domnul a murit în mari chinuri, acela s-a tăiat din Viţa care este Domnul [In 15,1]; dar pe cel ce luptă cu păcatul Domnul îl va ajuta.

Uneori omul e atât de neputincios că n-are putere nici să alunge o muscă şi nu poate alunga din suflet gândurile cele rele, dar chiar şi în această neputinţă mila lui Dumne­zeu îl păzeşte pe om: gândurile rele pier şi singur Dumne­zeu este în suflet, în minte şi peste tot.

Prin el însuşi omul e firav ca o floare a câmpului: toţi o iubesc şi toţi o calcă în picioare.

Aşa e şi omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubeşte pe Dumnezeu, acela îi mulţumeşte pentru ori­ce întristare şi rămâne liniştit atât în cinstire, cât şi în înjosire.

____________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Anunțuri

12 comentarii

Din categoria Despre rugăciune

12 răspunsuri la „„Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut”

  1. Alex

    Sa multumim Domnului. Bucurie.

  2. Pingback: NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar

  3. Pingback: NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar

  4. Pingback: NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar

  5. Pingback: NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar

  6. Pingback: NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar

  7. Pingback: NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar

  8. Pingback: NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar

  9. Pingback: NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar

  10. Pingback: NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar

  11. Pingback: NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s