Domnul a chemat sufletul păcătos la pocăinţă, şi el s-a întors la Domnul iar El l-a primit cu milostivire şi i S-a arătat lui.
Şi sufletul omului a cunoscut pe Dumnezeu, un Dumnezeu milostiv, mărinimos şi dulce, şi s-a îndrăgostit de El până la sfârşit, se avântă spre El nesăturat după mulţimea dogorii iubirii şi nu-L poate uita, pentru că această dogoare a iubirii pentru Domnul nu lasă sufletul să-L uite nici ziua, nici noaptea, nici măcar pentru o singură secundă.
Şi dacă harul se împuţinează în suflet, nu ştiu cu ce să asemăn atunci plânsul sufletului; o, cum cere iarăşi de la Domnul harul pe care l-a gustat.
E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea căzută. Unii cad în deznădejde, socotind că Domnul nu le va ierta păcatele. Asemenea gânduri vin de la vrăjmaşul. Domnul e atât de milostiv, că nu putem pricepe aceasta. Cel al cărui suflet s-a umplut de iubirea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, acela ştie cum iubeşte Domnul pe om. Dar când sufletul pierde această iubire, atunci se întristează şi tânjeşte şi mintea lui nu vrea să se oprească, ci caută un asemenea Dumnezeu.
Un diacon mi-a povestit: „Mi s-a arătat Satana şi mi-a zis: «Iubesc pe cei mândri şi ei sunt ai mei. Tu eşti mândru şi eu te iau cu mine». Dar eu i-am răspuns Satanei: «Eu sunt mai rău decât toţi», şi Satana s-a făcut nevăzut.”
Şi eu am fost ispitit în chip asemănător când mi se arătau demonii. Eram puţin înfricoşat, dar am spus:
– Doamne, Tu vezi că demonii nu mă lasă să mă rog. Spune-mi ce trebuie să fac ca demonii să se depărteze de la mine.
Şi Domnul a grăit în sufletul meu:
– Sufletele celor mândri suferă pururea din pricina demonilor.
Şi eu am spus:
– Doamne, fă-mă să înţeleg ce trebuie să gândesc pentru ca sufletul meu să fie smerit.
Şi am primit acest răspuns în sufletul meu:
– Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!
Din acea clipă am început să fac aşa şi sufletul meu şi-a găsit odihna în Dumnezeu.
Sufletul meu a învăţat de la Domnul smerenia. Domnul mi S-a arătat într-un chip neînţeles şi a îndulcit sufletul meu cu iubirea Lui, dar apoi S-a ascuns, şi acum sunt atras spre El ziua şi noaptea. Păstor bun şi milostiv, El m-a căutat pe mine, oaia Sa rănită de lupi, şi i-a alungat.
Sufletul meu cunoaşte mila Domnului faţă de omul păcătos şi scriu adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, că noi toţi păcătoşii ne vom mântui şi nici un suflet nu va pieri dacă se pocăieşte, pentru că nici un cuvânt nu poate descrie cât de bun este după fire Domnul.
Intoarce-te suflete la Domnul şi spune: „Doamne, iartă-mă!” şi nu gândi că Domnul nu iartă: mila Lui nu poate să nu ierte, şi El iartă şi sfinţeşte degrabă. Aşa învaţă Duhul Sfânt în Biserica noastră.
Domnul este iubire. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul”, zice Scriptura [Ps 33,9]. Sufletul meu a gustat această bunătate a Domnului, şi duhul meu se avântă spre Dumnezeu nesăturat ziua şi noaptea. încep să scriu despre iubirea lui Dumnezeu şi nu mă pot sătura de aceasta, pentru că amintirea Dumnezeului Celui Atotputernic înrobeşte sufletul meu.
Din Duhul Sfânt iese iubirea şi fără această iubire nimeni nu poate gândi despre Dumnezeu aşa cum se cuvine. Prin Duhul Sfânt este cunoscută iubirea lui Dumnezeu pentru noi, pe care Domnul o revarsă peste robii Săi, ca ei să se roage pentru norod. Şi n-aş fi ştiut aceasta dacă nu m-ar fi învăţat harul. Să nu credeţi că aş fi într-un mare har sau că sunt în înşelare. Nu. Am cunoscut harul în desăvârşirea lui, dar trăiesc mai rău decât ultimul şi cel mai întunecat bărbat. Sunt schimonah, dar sunt nevrednic de această stare. Nu doresc decât să mă mântuiesc, nevoinţe nu am nici unele. Dar Domnul mi-a dat să gust harul Duhului Sfânt, Care a învăţat sufletul meu să cunoască calea lui Dumnezeu ce duce în împărăţia cerurilor.
___________________________________________________
“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”
