„Fratele nostru este viaţa noastră”

De patruzeci de ani, iată, de când Domnul mi-a dat prin Duhul Sfânt să cunosc iubirea lui Dumnezeu, mă în­tristez pentru norodul lui Dumnezeu.

31564

O, fraţilor, nimic nu e mai bun ca iubirea lui Dumne­zeu, când Domnul aprinde sufletul de iubire pentru Dum­nezeu şi aproapele lui.

Mare e mila Domnului: sufletul a cunoscut pe Dumne­zeu, Tatăl său Ceresc, şi plânge şi se mâhneşte: de ce am întristat atât de mult pe Domnul? Şi Domnul îi dă iertarea păcatelor, şi atunci e o bucurie şi o veselie să iubească pe Ziditorul său şi pe aproapele, chiar şi să plângă pentru el, ca Domnul Cel Milostiv să ia orice suflet la El, acolo unde ne-a gătit loc prin pătimirile Sale pe cruce.

Cine a cunoscut dulceaţa iubirii lui Dumnezeu, când sufletul lui e încălzit de har şi iubeşte pe Dumnezeu şi pe fratele lui, acela ştie în parte că „împărăţia cerurilor este înăuntrul nostru” [Lc 17, 21].

Milostive Doamne, mare e iubirea Ta faţă de mine, pă­cătosul. Tu mi-ai dat să Te cunosc, Tu mi-ai dat să gust ha­rul Tău. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” [Ps 33, 9].

Tu mi-ai dat să gust bunătatea Ta şi mila Ta, şi sufletul meu e atras spre Tine nesăturat ziua şi noaptea, şi el nu poate uita pe Ziditorul său iubit, fiindcă Duhul Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe Cel iubit şi sufletul nu cunoaşte saturare, ci este atras necontenit spre Părintele său Ceresc.

Fericit sufletul care iubeşte smerenia şi lacrimile şi ca­re urăşte gândurile cele rele.

Fericit sufletul care iubeşte pe fratele său, căci fratele nostru este viaţa noastră.

Fericit sufletul care iubeşte pe fratele: în el viază în chip simţit Duhul Domnului şi îi dă pace şi bucurie, iar el plânge pentru întreaga lume.

Sufletul meu şi-a adus aminte de iubirea Domnului şi inima mea s-a încălzit şi sufletul meu s-a predat unui plâns adânc, pentru că am întristat atât de mult pe Dom­nul, Ziditorul meu iubit; dar El nu şi-a adus aminte de pă­catele mele, şi atunci sufletul meu s-a predat unui plâns încă mai adânc, ca Domnul să aibă milă de fiece suflet şi să-l ia în împărăţia Sa cea cerească.

Şi sufletul meu plânge pentru întreaga lume.

Nu pot să tac despre norodul pe care-l iubesc până la lacrimi. Nu pot să tac, pentru că sufletul meu se întristea­ză mereu pentru norodul lui Dumnezeu şi mă rog pentru el cu lacrimi. Nu pot să nu vă destăinui, fraţilor, despre mila lui Dumnezeu şi despre vicleniile vrăjmaşului.

Patruzeci de ani s-au scurs din vremea când harul Sfân­tului Duh m-a învăţat să iubesc pe om şi toată zidirea şi mi-a descoperit vicleniile vrăjmaşului care-şi lucrează răul său în lume prin înşelăciune.

Credeţi-mă, fraţilor. Scriu înaintea feţei lui Dumnezeu, Care în marea Lui milostivire S-a făcut cunoscut sufletului meu prin Duhul Sfânt. Dar dacă sufletul nu gustă pe Duhul Sfânt, nu poate cunoaşte nici pe Domnul, nici iubirea Lui.

Domnul e bun şi milostiv, dar dacă nu ne-ar învăţa Du­hul Sfânt, n-am putea spune despre iubirea Lui nimic, afară de ce spun Scripturile. Dar tu frate, nu te tulbura dacă nu simţi în tine iubirea lui Dumnezeu, ci cugetă despre Domnul că e milostiv şi înfrânează-te de la păcate, şi harul lui Dumnezeu te va învăţa.

______________________________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Iubire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s