„Fratele nostru este viaţa noastră”

De patruzeci de ani, iată, de când Domnul mi-a dat prin Duhul Sfânt să cunosc iubirea lui Dumnezeu, mă în­tristez pentru norodul lui Dumnezeu.

31564

O, fraţilor, nimic nu e mai bun ca iubirea lui Dumne­zeu, când Domnul aprinde sufletul de iubire pentru Dum­nezeu şi aproapele lui.

Mare e mila Domnului: sufletul a cunoscut pe Dumne­zeu, Tatăl său Ceresc, şi plânge şi se mâhneşte: de ce am întristat atât de mult pe Domnul? Şi Domnul îi dă iertarea păcatelor, şi atunci e o bucurie şi o veselie să iubească pe Ziditorul său şi pe aproapele, chiar şi să plângă pentru el, ca Domnul Cel Milostiv să ia orice suflet la El, acolo unde ne-a gătit loc prin pătimirile Sale pe cruce.

Cine a cunoscut dulceaţa iubirii lui Dumnezeu, când sufletul lui e încălzit de har şi iubeşte pe Dumnezeu şi pe fratele lui, acela ştie în parte că „împărăţia cerurilor este înăuntrul nostru” [Lc 17, 21].

Milostive Doamne, mare e iubirea Ta faţă de mine, pă­cătosul. Tu mi-ai dat să Te cunosc, Tu mi-ai dat să gust ha­rul Tău. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” [Ps 33, 9].

Tu mi-ai dat să gust bunătatea Ta şi mila Ta, şi sufletul meu e atras spre Tine nesăturat ziua şi noaptea, şi el nu poate uita pe Ziditorul său iubit, fiindcă Duhul Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe Cel iubit şi sufletul nu cunoaşte saturare, ci este atras necontenit spre Părintele său Ceresc.

Fericit sufletul care iubeşte smerenia şi lacrimile şi ca­re urăşte gândurile cele rele.

Fericit sufletul care iubeşte pe fratele său, căci fratele nostru este viaţa noastră.

Fericit sufletul care iubeşte pe fratele: în el viază în chip simţit Duhul Domnului şi îi dă pace şi bucurie, iar el plânge pentru întreaga lume.

Sufletul meu şi-a adus aminte de iubirea Domnului şi inima mea s-a încălzit şi sufletul meu s-a predat unui plâns adânc, pentru că am întristat atât de mult pe Dom­nul, Ziditorul meu iubit; dar El nu şi-a adus aminte de pă­catele mele, şi atunci sufletul meu s-a predat unui plâns încă mai adânc, ca Domnul să aibă milă de fiece suflet şi să-l ia în împărăţia Sa cea cerească.

Şi sufletul meu plânge pentru întreaga lume.

Nu pot să tac despre norodul pe care-l iubesc până la lacrimi. Nu pot să tac, pentru că sufletul meu se întristea­ză mereu pentru norodul lui Dumnezeu şi mă rog pentru el cu lacrimi. Nu pot să nu vă destăinui, fraţilor, despre mila lui Dumnezeu şi despre vicleniile vrăjmaşului.

Patruzeci de ani s-au scurs din vremea când harul Sfân­tului Duh m-a învăţat să iubesc pe om şi toată zidirea şi mi-a descoperit vicleniile vrăjmaşului care-şi lucrează răul său în lume prin înşelăciune.

Credeţi-mă, fraţilor. Scriu înaintea feţei lui Dumnezeu, Care în marea Lui milostivire S-a făcut cunoscut sufletului meu prin Duhul Sfânt. Dar dacă sufletul nu gustă pe Duhul Sfânt, nu poate cunoaşte nici pe Domnul, nici iubirea Lui.

Domnul e bun şi milostiv, dar dacă nu ne-ar învăţa Du­hul Sfânt, n-am putea spune despre iubirea Lui nimic, afară de ce spun Scripturile. Dar tu frate, nu te tulbura dacă nu simţi în tine iubirea lui Dumnezeu, ci cugetă despre Domnul că e milostiv şi înfrânează-te de la păcate, şi harul lui Dumnezeu te va învăţa.

______________________________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”