Athos, 3/16 Decemvrie, 1932 (scrisori către D. Balfour)

67942Îţi trimit împreună cu scrisoarea de faţă scrisorile părintelui Siluan. Voi spune ceva şi despre el. Din primele zile după ce am venit la mănăstire sufletul s-a cucerit înaintea lui mai mult decât înaintea oricărui altul dintre cei pe care i-am cunoscut sau pe care i-am întâlnit. Sufletul cumva întotdeauna se smerea înaintea lui.

(Alt manuscris adaugă: “Niciodată în viaţa mea nu am simţit atât de puternic ruşine chiar pentru cele mai mici gânduri rele, pentru fiecare mişcare lăuntrică, aşa cum o simţeam de obicei în prezenţa lui. Iar aceasta, din primele zile ale monahismului meu, când nu-l cunoşteam decât după faţă”.)

De multe ori mi-a dat Domnul să mă întâlnesc cu el, iar uneori să vorbesc cu el, când faţa lui strălucea cu o lumină şi o frumuseţe inexplicabile.

(Alt manuscris adaugă: “De multe ori mi-a dat Domnul să-l văd într-o astfel de stare de har, încât uneori nu-mi ajungeau puterile să caut către faţa lui… Nu pot explica ce este această lumină, sau ce este acea frumuseţe.”)

Mi s-a întâmplat să văd şi alţi monahi într-o astfel de stare, când faţa lor părea a fi asemenea îngerilor (dar nu deseori, uneori la împărtăşirea celor bolnavi, sau la tunderea în schimă), cu toate acestea niciodată nu am văzut pe cineva asemenea acestui om simplu. Ştiu că zi şi noapte petrece în rugăciune; Domnul i-a dăruit aşa un har, încât nici în prezenţa oamenilor nu i se întrerupe rugăiunea, adică nu-l distrag peste măsură ci, din dragoste pentru oameni este chiar deschis şi călduros. În orice caz, nu-l împovărează prezenţa oamenilor, fapt prin care se deosebeşte de ceilalţi nevoitori care, pentru a petrece în rugăciune, au nevoie de condiţii liniştite şi de însingurare.

L-am cunoscut îndeaproape de foarte puţină vreme, de mai puţin de un an. Mai nainte nu mi s-a întâmplat să vorbesc cu el pe îndelete, ci doar în ascultările de obşte (poate după legea atragerii sufleteşti) smulgeam puţină vreme pentru vreun cuvânt, mai mult despre ascultări, despre rugăciune. La începutul anului curent Dumnezeu mi-a dat să vorbesc cu el mai pe deplin, iar de atunci ne-am apropiat duhovniceşte, el a înclinat către mine, iar eu mult, mult am mulţămit lui Dumnezeu pentru a-mi fi dat bucuria de a vorbi împrună cu alesul Său. Mult mi-a ajutat; mi-a spus lucruri, călugăreşte vorbind, “spre folos”.

În convorbire, fiind un  om aproape fără carte, el este aşa de simplu, şi ca atare nu poate să-ţi înfăţişeze înaltele sale gânduri cu rigoare logică (pornind de la cele de jos până la cele înalte), ceea ce îl face foarte greu de înţeles pentru majoritatea oamenilor; cât despre ceilalţi, ei nicidecum nu pot înţelege şi preţui înţelepciunea-i de Dumnezeu dăruită.

(Alt manuscris adaugă: “Nu poate să-ţi lămurească riguros ce şi cum, şi de aceea în cele mai multe cazuri oamenii nu-l înţeleg, însă Domnul mi-a dat cumva ca eu să-l înţeleg şi să primesc de la el mult folos. Nu-ţi ascund nimic, îţi voi spun toate, dar nu dintr-o dată, ci treptat.”)

Învăţătura lui este în nu multe cuvinte, dar pentru a o însuşi în actul vieţii este nevoie de o mare trudă pentru mulţi ani, e nevoie de a vărsa multe lacrimi şi de a trece prin multe, şi de a răbda multe ispite de neocolit, iar atunci printr-o neîntreruptă rugăciune şi multă smerenie poate va ajunge omul la primele trepte ale acelor virtuţi de care vorbeşte.

Din pricina necontenitei petreceri în rugăciunea minţii (paza minţii curate în Dumnezeu) este foarte uitic. I se întâmplă să uite atât de deplin ceea ce a zis, că şi atunci când îi aminteşti, nu-şi poate aduce aminte dacă fusese vorba de acel lucru sau nu. Aşijderea şi în scrierile sale, uită ce a scris şi ce nu a scris, şi de aceea adesea se repetă.

Amintindu-şi de mata, el se roagă, ba uneori îţi şi scrie scurte scrisori pe care mi le dă spre a ţi le trimite. Acum mi s-au adunat câteva şi ţi le trimit. Toate sunt fără dată, dar eu, pentru înlesnirea ta, le-am pus data în ordinea în care le-am primit.

(Alt manuscris adaugă: „Dându-mi scrisorile, bineînţeles, nu ştie că nu ţi le-am trimis încă pe cele dinainte, dar totuşi le iau şi nu încerc să îi explic că nu ţi le-am trimis nici pe acelea, pentru că nu-ţi aveam încă adresa”.)

Convorbirile noastre despre mata, faptul că mi s-au încredinţat scrisori – de la mata spre a i le citi, de la el, ca să ţi le trimit – ne-a apropiat mai mult. Un singur lucru nu-mi place: i-a sfătuit pe unii să vorbească cu mine, ştiind că le pot tâlcui şi dezvolta cuvintele lui şi sfaturile lui mai amănunţit şi mai legat. Eu m-am împotrivit, dar până acum fără rezultat.

(Alt manuscris adaugă: „Da, iată, mulţumită întâlnirii cu mata, relaţiile mele cu dânsul au devenit mai apropiate, fapt pentru care a început să-mi încredinţeze nu numai matale să-ţi trimit scrisori, ci şi altor persoane care i s-au adresat, ba chiar uneori mi-a încredinţat să scriu în numele lui. Aceasta nu ar fi încă nimic, însă din pricina bunăvoirii lui către mine îndeamnă pe unii să mi se adreseze, ceea ce mă pune într-o poziţie foarte stânjenitoare. Astfel, în August … l-a sfătuit pe un tânăr Rus – Roman – să facem cunoştinţă. Pe acest Roman, părintele Vasilie, care şi el foarte mult îl cinsteşte pe părintele Siluan, l-a adus la dânsul. Roman, chiar de la primele cuvinte, s-a legat sufleteşte de Stareţ, căci cu o exactitate uimitoare pentru Roman i-a descoperit unde sunt bubele sale sufleteşti, şi de la primele cuvinte a început să-i vorbească despre cele mai importante lucruri pentru el. Apoi Stareţul l-a sfătuit să facă cunoştinţă cu mine. Toate încercările mele de a ocoli aceasta nu au dus nicăieri. Roman m-a rugat prin părintele Vasilie a mă învoi să vorbesc cu el; eu am refuzat, întemeiat pe rânduiala care ne opreşte pe noi, monahii, în afara unor anumite persoane deosebi rânduite pentru aceasta, ca de pildă părintele Vasilie, să intrăm în vorbă cu vizitatorii mănăstirii. Atunci el s-a dus la Igumen, care l-a binecuvântat, şi astfel acum mi-e cu neputinţă să-l ocolesc mai departe, întemeindu-mă pe opreliştea rânduielii. Dacă ai şti cu ce grijă m-a încărcat Domnul!”)

„Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2013

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s