Priveşte cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se află în el nu mult har, atunci în suflet este pace şi simţi iubire faţă de toţi; dacă se află mai mult har, atunci în suflet e lumină şi o mare bucurie; iar dacă se află şi mai mult har, atunci şi trupul simte harul Sfântului Duh.
Nu e amărăciune mai mare ca pierderea harului. Atunci sufletul tânjeşte după Dumnezeu. Şi cu ce aş putea asemăna această tânjire? O asemăn plânsului unei mame care şi-a pierdut singurul ei fiu preaiubit şi strigă:
„Unde eşti, copilul meu preaiubit, unde eşti bucuria mea?”
Aşa, şi mai mult încă, tânjeşte sufletul după Domnul când pierde harul şi dulceaţa iubirii dumnezeieşti.
„Unde eşti Tu, milostivul meu Dumnezeu? Unde eşti Tu, Lumină neînserată? Pentru ce te ascunzi de mine şi nu mai văd faţa Ta blândă şi luminoasă?”
Rare sunt sufletele care Te cunosc şi puţini oamenii cu care se poate vorbi despre Tine: cei mai mulţi oameni se vor mântui prin credinţă. Dar aşa cum Tu însuţi ai spus Apostolului Toma: „Tu M-ai văzut şi M-ai pipăit, dar fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” [In 20, 29], tot aşa nu toţi simt Duhul Sfânt, dar cei ce se tem de Domnul şi păzesc poruncile Lui se vor mântui toţi, căci Domnul ne iubeşte nemărginit de mult şi eu n-aş fi putut cunoaşte această iubire, dacă nu m-ar fi învăţat Duhul Sfânt Cel ce învaţă tot binele.
Inima mea s-a îndrăgostit de Tine, Doamne, şi de aceea tânjesc după Tine şi cu lacrimi Te caut.
Tu ai împodobit cerul cu stele, văzduhul cu nori, pământul cu mări, râuri şi grădini înverzite în care cântă păsări, dar sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine şi nu mai vrea să privească această lume, cu toată frumuseţea ei.
Numai pe Tine Te doreşte sufletul meu, Doamne. Privirea Ta liniştită şi blândă nu o pot uita şi cu lacrimi Te rog: „Vino şi Te sălăşluieşte întru mine şi curăţeşte-mă de toată întinăciunea. Tu vezi din înălţimea sfintei Tale slave cum tânjeşte sufletul meu după Tine; nu mă lăsa pe mine, robul Tău; auzi-mă când strig Ţie ca Prorocul David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta” [Ps 50,1]”.
Sfinţilor Apostoli, voi aţi propovăduit întregului pământ: „Cunoaşteţi iubirea lui Dumnezeu!”. Sufletul meu păcătos a cunoscut şi el această iubire prin Duhul Sfânt, dar am pierdut acest Duh şi tânjesc după El. Vă rog, rugaţi pe Domnul să-mi dea înapoi darul Duhului Sfânt, pe Care sufletul meu îl cunoaşte, şi mă voi ruga pentru toată lumea ca să vină pacea pe pământ.
Sfinţilor toţi, rugaţi pe Domnul Dumnezeu pentru mine. Voi vedeţi slava Domnului în cer, căci pe pământ L-aţi iubit pe Dumnezeu din tot sufletul şi din tot cugetul vostru; voi aţi biruit lumea prin puterea harului pe care vi l-a dat Dumnezeu pentru smerenia voastră; voi aţi îndurat toate întristările pentru iubirea lui Dumnezeu, şi duhul meu arde de nerăbdare să vă vadă, să vadă cum vedeţi slava Domnului.
Ziua şi noaptea tânjeşte sufletul meu după Domnul şi doreşte să se îndulcească de iubirea Lui.
________________________________________
“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”
Pingback: “Tine minte ta in iad si nu deznadajdui !” – Sfantul Siluan Athonitul | albastru de ...
Pingback: Cuviosul Siluan Athonitul – Dascălul tainelor, cel cu cuvânt tămăduitor | ortodoxiadreaptacredinta