„Cu vrăjmaşii trebuie să luptăm prin smerenie”

Dacă vezi cu mintea demoni, smereşte-te şi sileşte-te să nu-i vezi şi mergi degrabă la duhovnicul sau „bătrânul” [„stareţul”] căruia ai fost încredinţat. Spune totul duhov­nicului şi atunci Domnul te va milui şi vei scăpa de înşela­re. Dar dacă crezi că ştii mai multe în privinţa vieţii du­hovniceşti decât duhovnicul tău şi dacă la mărturisire [spovedanie] nu-i spui ce ţi s-a întâmplat, atunci pentru mândria aceasta va fi îngăduit unei înşelări să pună stă­pânire pe tine spre povăţuire.

Cu vrăjmaşii trebuie să luptăm prin smerenie.

Când vezi că se luptă altă minte cu mintea ta, sme­reşte-te şi lupta va înceta.

Dacă ţi se întâmplă să vezi demoni, nu te înspăimânta, ci smereşte-te, şi demonii vor pieri; dar dacă te stăpâneşte frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ţi aminte că Domnul te priveşte să vadă dacă-ţi pui nădejdea în El.

Dacă ţi se întâmplă să cazi în înşelare şi vrei să te izbă­veşti de ea, nu deznădăjdui, pentru că Domnul iubeşte pe oameni şi-ţi va da îndreptare şi vei avea odihnă de la gân­durile pe care le aduc vrăjmaşii. Dar pentru ca sufletul să afle odihna de la demoni, trebuie să se smerească şi să zică:

„Sunt mai rău decât toţi oamenii, mai rău decât orice dobitoc sau fiară sălbatică”

şi îndată să se mărturisească[spovedească] cinstit preotului şi atunci demonii vor fi iz­goniţi.

Aşa cum oamenii intră şi ies dintr-o casă, aşa şi gân­durile iscate de demoni vin şi iarăşi pleacă dacă nu le pri­meşti.

Dacă gândul îţi spune: „Fură!” şi tu-l asculţi, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta. Dacă gândul îţi spune: „Mănâncă mult!” până la ghiftuială şi tu vei mânca mult, demonul a luat din nou putere asupra ta. Şi aşa, da­că gândul fiecărei patimi te va stăpâni, vei ajunge un bâr­log de demoni. Dar dacă înţelegi să te pocăieşti cum se cuvine, vor tremura şi vor fi siliţi să plece.

Când plângem pentru păcate şi smerim sufletul nos­tru, atunci n-avem vedenii şi sufletul nostru nu le doreşte, dar când părăsim plânsul şi smerenia, atunci putem fi atraşi de ele.

Multă vreme n-am ştiut de ce trebuie să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat păcatele. Şi am cunoscut că cine nu are întristare nu poate sta în smerenie, pentru că duhurile rele ne insuflă mândrie, iar Domnul învaţă blân­deţea, smerenia şi iubirea, prin care sufletul află odihna.

In lupta noastră trebuie să fim curajoşi. Domnul a zis Prorocului Ieremia:

„Du-te, vesteşte şi fii curajos, iar Eu îţi voi porunci” [cf. Ir 1, 17].

Domnul iubeşte sufletul curajos şi înţelept, iar dacă în noi nu este nici una, nici alta, trebuie să le cerem de la Domnul şi să ascultăm de duhovnici: în ei viază harul Du­hului Sfânt. Indeosebi omul a cărui minte e stricată de lu­crarea demonilor nu trebuie să se încreadă în sine însuşi şi în ei, ci să asculte de duhovnic.

Nenorocirea sufletească ne vine de la mândrie, iar cea trupească este adeseori îngăduită de Dumnezeu după iu­birea Lui pentru noi, cum a fost cu mult-încercatul Iov.

A recunoaşte în tine însuţi mândria e lucru foarte chinu­itor. Dar iată semnele ei: dacă te năpădesc vrăjmaşii [de­monii] sau te chinuie gândurile rele, aceasta înseamnă că în tine nu e smerenie, şi de aceea, chiar dacă n-ai înţeles mândria ta, smereşte-te.

____________________________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”