„Unde ești Tu, Doamne… pentru ce m-ai părăsit?”

77937În nevoința-i de a păzi harul, monahul Siluan atinge măsuri care oamenilor de un alt tip li s-ar părea neasemuit de aspre și care ar putea da naștere gândului că o astfel de necruțare de sine este o scâlciere a creștinismului. Aceasta, bineînțeles, nu este așa. Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu, care a fost dus până la vedenia vecinicei lumini, iar apoi a pierdut acel har, se află într-o stare pe care nu și-o poate închipui cel ce nu a cunoscut toate acestea în aceeași măsură. Suferința și durerea unui astfel de suflet sunt de nelămurit altora; el cearcă o anume durere metafizică. Pentru cel ce a văzut lumina ființării fără-de-început, care a cunoscut deplinătatea, bucuria și negrăita dulceață a dragostei lui Dumnezeu, lumea aceasta nu mai are de acum nimic ce l-ar mai putea încânta. Într-un oarecare sens viața pământească îi devine împovărătoare, fără bucurie, iar el cu plânset caută din nou viața de care i-a fost dat să se atingă. Bărbatul ce și-a pierdut soția, făptura adânc și fierbinte iubită, sau mama ce și-a pierdut iubitul fiu cel nou-născut, doar în parte pot înțelege durerea celui ce a pierdut harul, căci dragostea lui Dumnezeu, și prin puterea sa, și prin dulceața sa, și prin neasemuita frumușețe și stăpânie, nemăsurat întrece toată altă iubire omenească, și de aceea Sfântul Ioan Scărarul spune despre cei ce au pierdut harul că suferința lor covârșește suferința celor osândiți morții sau a celor ce își plâng mortul.

Trăsătura deosebită a acestei pierderi și suferința legată de ea silește și la o deosebită nevoință; închipuiți-vă așadar muncile sufletului dus până la istovire în nevoința sa și care nu ajunge totuși la cel dorit. Harul doar arareori și pentru scurte clipite poartă mărturie apropierii sale, apoi din nou se ascunde. Sufletul greu suferă din pricina întunerecului părăsirii de către Dumnezeu; mintea, în ciuda silnicei nevoințe a neîntreruptei rugăciuni lăuntrice, se întunecă și vede draci; în vremea nopții ei vin adesea și necăjesc pe monah, încercând să-l smulgă de la rugăciune sau cel puțin să nu-l lase să se roage curat. Multe sunt nelimpezi sufletului în această luptă și nu pricepe, de ce și de unde toate acestea? Din multele dureroase suferințe ale inimii monahul plânge; sufletul se zbuciumă și caută pe Dumnezeu, iar împrejur numai draci întunecați, nerușinați, josnici, răi, respingători.

„Unde ești Tu, Doamne… pentru ce m-ai părăsit?”

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Despre Har

Un răspuns la „„Unde ești Tu, Doamne… pentru ce m-ai părăsit?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s