„Doamne, cât de mult îl iubeşti Tu pe om!”

Minunate sunt lucrurile Domnului: din pământ l-a al­cătuit pe om şi acestei ţărani i-a dat să-L cunoască prin Duhul Sfânt, aşa încât omul spune: „Domnul meu şi Dum­nezeul meu”; şi spune aceasta din plinătatea credinţei şi iubirii.

76533

Ce lucru mai mare mai poate căuta sufletul pe pământ?

Mare minune: dintr-o dată sufletul cunoaşte pe Zidi­torul Lui şi iubirea Lui.

Când sufletul vede pe Domnul, cât de blând şi smerit este, atunci se smereşte şi pe sine însuşi până la sfârşit şi nu mai doreşte nimic cum doreşte smerenia lui Hristos; şi cât timp va trăi sufletul pe pământ, nu va înceta să do­rească şi să caute această smerenie neînţeleasă pe care n-o poate uita.

Doamne, cât de mult îl iubeşti Tu pe om!

Milostive Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pă­mântului, ca ele să Te cunoască pe Tine, căci fără Duhul Tău Cel Sfânt omul nu poate să Te cunoască şi să înţeleagă iubirea Ta.

Doamne, trimite peste noi pe Duhul Tău Cel Sfânt, căci Tu şi toate ale Tale se cunosc numai prin Sfântul Duh, pe Care L-ai dat la început lui Adam, apoi sfinţilor proroci şi pe urmă creştinilor.

Doamne, dă tuturor noroadelor Tale să înţeleagă iubirea Ta şi dulceaţa Duhului Sfânt, ca oamenii să uite durerea pământului şi să lase tot răul, să se alipească de Tine prin iubire şi să trăiască în pace, făcând voia Ta spre slava Ta.

Doamne, învredniceşte-ne de darurile Sfântului Duh, ca să cunoaştem slava Ta şi să trăim pe pământ în pace şi iubire, ca să nu mai fie nici ură, nici război, nici duşmani, ci să împărătească numai iubirea şi să nu mai fie nevoie nici de armate, nici de închisori şi să fie uşor de trăit pen­tru toţi pe pământ.

Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.

Cum mi-ai dat mie, păcătosului, să Te cunosc prin Du­hul Sfânt, aşa dă şi tuturor noroadelor pământului să Te cunoască şi să Te laude ziua şi noaptea.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Un comentariu la „„Doamne, cât de mult îl iubeşti Tu pe om!”

  1. Pingback: SFÂNTUL Siluan Athonitul | ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.