Esența activității lui Hristos – dragostea

76124În 1930, pe Athos a murit un bătrân călugăr rus pe nume Siluan. Despre el a fost scrisă o carte în rusă și cred că unii dintre voi ați citit-o. Starețul ne scria destul de des pe când locuiam la Paris. Într-una dintre scrisorile sale (nu mai țin minte dacă a intrat sau nu în carte) el descria următoarea întâmplare: Siluan sta la masă împreună cu alți monahi superiori, cărora le era încredințată supravegherea lucrătorilor laici ai mănăstirii. Unul dintre monahi spune: Ascultă, părinte Siluan, ia spune ce faci tu cu lucrătorii tăi de nu stai nici o clipă la spatele lor, iar ei lucrează neîncetat, pe când ai noștri, supravegheați din scurt, pândesc mereu momentul să lenevească… Siluan răspunde în felul următor: „Nu fac nimic cu ei. Când vin dimineața și-i văd mi se face milă de ei, de acești bieți țărănași ruși, fiecare de nouăsprezece, douăzeci sau douăzeci și unu de ani. Și-au lăsat vetrele, câmpiile și pădurile natale; mai mult ca atât, au lăsat mame, soții, copii nou născuți și au venit pe Athos să muncească, de marea sărăcie ce o aveau acasă, pentru a câștiga, într-un an sau doi, câțiva bănuți cu care se vor întoarce. Mi se face milă de ei și le zic fiecăruia câte un cuvânt, două, pentru a le încălzi puțin sufletul. Dau fiecărui munca pe care o cred că-i stă în puteri, apoi plec la chilie. Iar cât timp ei lucrează, eu mă rog pentru ei…” În continuare, starețul vorbește despre modul în care se roagă. „Mă pun în fața Domnului și încep, pur și simplu, să-i deplâng pe fiecare dintre ei. Spun: Doamne! Uită-te la Nikolai. Are doar douăzeci de ani. Cât de trist îi este acestuia aici la noi, după ce a lăsat pe meleagurile sale, în Rusia nordică, nevasta tânără și pruncul de un an. Cât trebuie să-i fie de frică pentru ei, doar nu puține se pot întâmpla; iar el este analfabet, și nevasta tot analfabetă, și nu vor ști nimic un an întreg unul de celălalt, și nu se știe încă ce-l așteaptă la întoarcere… Astfel îi povestesc lui Dumnezeu despre Nikolai, despre nevasta lui, despre prunc, despre satul natal, despre frică și, pe măsură ce mă rog mai mult, simt prezența lui Dumnezeu. Conștiința aceasta a apropierii de Dumnezeu crește într-atât, încât la un moment dat spală aidoma unui val, totul, și nu pot să-mi mai amintesc nici de Nikolai,  nici de nevasta, copilul sau satul lui, de nimic, ci sunt purtat, ca de un curent, în adâncurile lui Dumnezeu. Și când ajung un anumit punct în aceste adâncuri ale lui Dumnezeu, întâlnesc dragostea Dumnezeiască, iar în ea – și pe Nikolai, și pe nevasta sa, și pe copil, și satul natal, și suferințele sale și de acum dragostea Dumnezeiască mă întoarce pe pământ și mă pune să mă rog. Și iar crește sentimentul apropierii lui Dumnezeu, și iar mă desprind de pământ și mă port spre adâncimile în care întâlnesc aceeași oameni, pentru care Fiul lui Dumnezeu a devenit fiu al omului…”

Aici rugăciunea contemplativă începe de la ceva foarte simplu: de la milă, de la compătimirea unui om concret, nu este o revelație Dumnezeiască referitor la ceva, este doar Nikolai, soția sa – și crește, iată, un asemenea sentiment. Aceasta ni se dă doar prin rugăciune și curăția inimii, prin întreg conținutul vieții creștine.

”Despre credință și îndoială ” – Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, traducere din limba rusă Mihai Costiș, editura Cathisma, București – 2007

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Iubire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s