Arhive lunare: decembrie 2012

„Când voi vedea iarăşi pe Domnul?”

Domnul „nu ne-a lăsat orfani”, ca o mamă iubitoare care nu-şi lasă orfani copiii, ci ne-a dat Mângâietor pe Du­hul Sfânt [In 14,16-18] şi El ne atrage nesăturat să iubim pe Dumnezeu şi să tânjim după El, şi cu lacrimi îl caut ziua şi noaptea.

O, cât de rău îi este sufletului când pierde harul şi îndrăznirea; atunci în plânsul inimii strigă după Dumnezeu: „Când voi vedea iarăşi pe Domnul şi mă voi desfăta de pa­cea şi iubirea Lui?”

74592

De ce te tângui, suflete al meu, şi verşi lacrimi? Sau ai uitat ce a făcut Domnul pentru tine, cel vrednic de toată pedeapsa?

Nu, n-am uitat ce mare milă a revărsat asupra mea Domnul şi-mi aduc aminte de dulceaţa harului Duhului Sfânt şi cunosc iubirea Domnului şi cât de dulce este ea sufletului şi trupului.

De ce lăcrimezi, suflete, dacă cunoşti pe Stăpânul şi negrăita Lui milostivire faţă de tine? Ce mai vrei de la Stă­pânul, Care ţi-a arătat o milă atât de mare?

Sufletul meu vrea să nu mai piardă nicicând harul Dom­nului, căci dulceaţa Lui atrage sufletul meu să iubească neîncetat pe Ziditorul lui.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Har

„Toți vorbim neapărat în limbi diferite”

În contemplarea duhovnicească nevoitorul se face văzător al unor lucruri ce pentru covârșitoarea majoritate rămân o 75090taină, însă se află neputincios a povesti despre această taină, deoarece, transpusă în limba omenească, ea se înfățișează celui ce o aude într-un chip cu totul altul. Graiul cuvintelor și conceptelor omenești este cât se poate de limitat în putința de a împărtăși starea lăuntrică. O neapărată condiție pentru a se putea înțelege este faptul de a avea o experiență comună sau identică. Unde nu este experiență comună, nu se va ajunge nici la înțelegere, căci îndărătul fiecărui cuvânt se ascunde întreaga noastră viață; fiecare dintre  noi  adaugă fiecărui concept cuprinsul experienței sale, drept care toți vorbim neapărat în limbi diferite. Însă în vârtutea faptului că neamul omenesc este de-o-fiiere, este cu putință ca și prin cuvânt să trezești o nouă experiență în sufletul celui ce aude, și astfel să naști cumva în el o nouă viață. Iar dacă aceasta este adevărată în împărtășirile noastre omenești, cu atât mai mult va fi acolo unde va lucra și Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde este o anume înclinare a sufletului ce-l primește, aduce cu sine cu adevărat o nouă viață, iar aceasta este viața cuprinsă în el, adică vecinică.

Având în vedere nu numai nedesăvârșirea mijloacelor noastre – graiul, dar încă și propria-mi neștiință și neputință, îmi voi îngădui totuși să mă întorc la dialogul-rugăciune, cuprins prin forma sa, de care am pomenit mai sus, și anume la cuvintele: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”.

Cine a citit Evanghelia nu se poate să nu fi luat aminte la originalitatea convorbirilor lui Hristos. Văzute din afară, formal, ele nu par să aibă nici o dreaptă înșiruire. Să luăm, de pildă, convorbirea cu Nicodim, cu Samarineanca, cu Ucenicii la Cina cea de Taină. Grija lui Hristos nu se îndreaptă atâta la ceea ce spune omul, cât la ceea ce zace în adâncul lui și la ce poate primi el de la Dumnezeu.

Tot așa și în rugăcinea-dialog a Starețului Siluan: văzută din afară, nu pare a avea mult sens, ba unora chiar  le poate părea pur și simplu o aiureală fără noimă. Dar de ni s-ar dezvălui adevăratul ei cuprins și puterea descoperirii date prin ea lui Siluan, am putea spune cu încredințare că întreaga noastră făptură s-ar cutremura până în străfunduri.

Starețul Siluan zeci de ani plânsese „până la fiebinți lacrămi”, ca lumea să cunoască pe Dumnezeu. El purta în cugetul său faptul că dacă toate noroadele – el gândea noroadele, purtându-le în dragostea rugăciunii inimii sale – ar ști dragostea și smerenia lui Dumnezeu, atunci asemenea Apostolului Pavel, ele ar lăsa ca pe niște gunoaie (vezi Flps. 3: 7-8), ca pe niște jucării toate împătimirile lor, tot ceea ce le absoarbe întreaga ființă, și ar începe să caute această smerenie și această dragoste din toate puterile, zi și noapte. Iar dacă s-ar întâmpla așa, întreagă fața pământului s-ar schimba, și soarta tuturor oamenilor și a întregii lumi și-ar schimba chipul, precum zicea Starețul, „întru un ceas”. Atât este de mare acea putere.

Vi se pare oare straniu auzind că lui Siluan i s-a descoperit atunci taina căderii și a răscumpărării, și toate căile duhovnicești ale omului? Dumnezeiescului Petru, pe Thavor, și în ziua Pogorârii Sfântului Duh , i s-a descoperit cu o vădire de nătăgăduit ca „nu este alt nume sub cer dat oamenilor, prin care să li se dea a se mântui”. Nu numai bătrânii și cărturarii lui Israil s-au minunat de afirmarea hotărâtă a lui Petru și Ioan, oameni „proști și necărturari”, precum povestește Scriptura (vezi Fap. 4: 12-13), ci și până azi ne uimim cu toții. Fără să vrem ni se naște întrebarea: „O, Petre, de unde știi tu, simplu și necărturar fiind, ce nume sunt date sub cer? Oare îți erau cunoscute istoriile și religiile Chinei, Indiei, ale Vavilonului, ale Eghipetului și celelalte?”.

„Necărturarului și prostului” Siluan așijderea i s-au descoperit taine ascunse „celor înțelepți și pricepuți”, iar noaptea când s-a petrecut acea rugăciune convorbire mai presus de fire are o deosebită însemnătate în viața sa. Lumea este adâncită în întunerecul necunoașterii duhovnicești. Calea către vecinica viață neîncetat se propovăduiește în toate limbile, totuși adevărata ei cunoaștere o dobândește doar câte unul într-o generație.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Despre cunoașterea lui Dumnezeu

Cunoașterea cea adevărată

Iată o taină: există suflete care au cunoscut pe Dom­nul; există suflete care nu L-au cunoscut, dar cred în El; şi, în sfârşit, există oameni care nu numai că n-au cunoscut pe Dumnezeu, dar care nici măcar nu cred în El, şi printre aceştia din urmă există mulţi oameni învăţaţi.

75592

La necredinţă se ajunge din mândrie. Omul mândru vrea să cunoască toate prin mintea şi prin ştiinţa lui, dar nu-i este dat să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Dom­nul nu Se descoperă decât sufletelor smerite. Sufletelor smerite Domnul le face cunoscute lucrurile Sale, care sunt de neînţeles pentru mintea noastră, dar se descoperă prin Duhul Sfânt. Numai cu mintea omul nu poate cunoaşte decât cele pământeşti şi pe acestea numai în parte, dar Dumnezeu şi toate cele cereşti nu se cunosc decât prin Duhul Sfânt.

Unii se ostenesc toată viaţa lor să cunoască ce este pe soare sau pe lună sau aiurea, dar aceasta nu e de folos pentru sufletul lor. Dar dacă ne vom strădui să cunoaştem ce este înăuntrul inimii omului, iată ce vom vedea: în su­fletul unui sfânt – împărăţia cerurilor, iar în sufletul unui păcătos – întuneric şi chin. Şi e de folos să ştim aceasta, pentru că vom locui veşnic fie în împărăţie, fie în chinuri.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Un comentariu

Din categoria Despre cunoașterea lui Dumnezeu

Mărturii (III)

75570Alt Episcop, rus, Mitropolitul Veniamin, care nu îl cunoștea pe Stareț decât prin corespondență și din cele povestite de către cei ce îl văzuseră, primind veștile sfârșitului său a scris Igumenului Iustin (18/11/1938):

Înalt Preacuvioșia Voastră, și Cinstite Părinte Locțiitor, împreună cu frăția!

Am primit vestea de la voi despre sfârșitul Cuviosului Stareț, părintele shimonah Siluan… Fie primit în Împărăția Cerurilor!…

Nu se cade nouă, păcătoșilor, a judeca despre cei sfinți. Însuși Dumnezeu îi proslăvește precum știe. Ci spun cu deplină sinceritate că în ultimii ani eu nu am simțit de la nimeni altul o așa de mare putere a harului precum de la el, Părintele Siluan.

Greu de pus în cuvinte în ce consta acea putere.

Precum despre Hristos Domnul spuneau, cât era în viață pe pământ, că vorbea cu stăpânire, iar nu precum cărturarii… astfel și din scrisorile Părintelui Siluan simțeam cât se poate de limpede eu, păcătosul, o asemenea putere cum nu am simțit de la nimeni altul. Duhul ceresc, Dumnezeiesc… convingător dincolo de orice dovadă… ca un glas de „acolo”, de la Dumnezeu… Și nu aș ști să o spun mai bine… Și de aceea îi păstrez scrisorile la mine. Și dacă nu aș ști nimic despre viața sa, despre nevoințe, despre rugăciune, despre ascultări, singur duhul scrisorilor îmi este destul mie, păcătosului, spre a-l socoti cuvios.

Dar voi mai povesti un caz al străvederii sale.

O mamă care trăiește acum în afara granițelor Rusiei pierduse de mult orice legătură cu fiica sa rămasă în Rusia. Și dorea să știe cum să se roage pentru ea – ca pentru una vie sau adormită?

L-a întrebat pe Starețul Siluan, iar el i-a răspuns fără urmă de îndoială că fiica ei trăiește și că îi este bine… Și într-adevăr, câteva luni după aceasta o doamnă s-a dus în Rusia, a căutat-o pe fiica pierdută, s-au văzut și a vorbit cu ea.

Mai departe Mitropolitul povestește despre încă un caz de străvedere a Starețului și apoi scrie:

Îmi îngădui să vă cer: oare nu ați binevoi să adunați în arhive mărturii despre dânsul? Desigur, aceasta ar fi și povățuitor, și mângâietor, și mântuitor pentru noi, păcătoșii.

Poate să păstrați scrisorile sale (fie și în copii).

Încă v-aș ruga: îngăduiți Părintelui S. să-mi trimită ceva din lucrurile celui săvârșit și, de asemenea, să mă mângâie cu un răspuns la scrisoarea ce i-am trimis.

                                                                                                                                                                               Semnat: M. Veniamin

În scrisoarea sa către mine, Mitropolitul a scris:

Nesfârșit vă mulțumesc pentru scrisoarea în legătură cu Părintele Siluan… Însetez să știu mai multe despre el… În scrisoarea mea către Părintele Locțiitor veți afla despre părerea mea față de Starețul ce s-a săvârșit.

Iar dacă mi-ați scrie mai multe despre dânsul, nu numai eu, ci și mulți alții ar fi foarte mulțumitori.

De unde este el? Unde trăia înainte să vină la Athos? De ce a venit acolo? Cum se mântuia? Ce spunea (până și amănuntele neînsemnate sunt importante)? Oare nu cunoașteți niște întâmplări aparte? Cum se ruga?

Câtă vreme sunteți în viață, precum și alți martori – adunați și însemnați despre el tot, până la cele mai mici amănunte… Aceasta este Istoria Bisericii.

Eu îl pomenesc pe părintele Siluan împreună cu plăcutul lui Dumnezeu, Părintele Ioan din Kronstadt, și îi cer ocrotirea înaintea lui Dumnezeu… Încă o dată mulțămesc și aștept, nu numai eu, încă și mai multe noutăți, dacă va fi plăcut lui Dumnezeu. Iar acum Părintele Siluan nu se mai primejduiește…

                                                                                                                                                                               Semnat: M. Veniamin

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan