Părintele Teofan (Munteanu) de la Nera – interviu în Familia Ortodoxă – „Bucuria trebuie trăită ascetic!”

–          Părinte, pentru că l-ați pomenit pe Sfântul Siluan, spuneți-ne cum putem interpreta cuvântul „Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui” în contextul lumii în care trăim? Care-i taina acestui cuvânt, dacă exista una?…

–          Nu e lipsit de primejdie și de oarecare riscuri duhovnicești a vorbi despre acest cuvânt în condițiile în care fiecare dintre cei care-l aud îl primește în felul lui. Și e greu să dai unIerom.-Theofan-Evloghie-de-la-Nera cuvânt în general despre un principiu, pentru că fiecare om tăiește pe Dumnezeu personal. Din acest motiv, și Sfinții Părinți au ținut ca ale lor cuvinte să fie împărtășite în mod direct unor oameni, față către față, și se fereau pe cât se putea de generalizări.

În primul rând, aș pleca de la faptul că iadul acesta, de care Domnul îi pomenește Sfântului Siluan, este un iad care se întinde pe mai multe planuri – și o să vorbesc doar de iadul pe care îl trăim noi, în ziua de astăzi. Iadul, până la urmă, ce este? Este acel și topos, și tropos – și loc, și mod – din care Dumnezeu este alungat, este silit să plece, este silit să se retragă; sau, cel puțin, nu este primit, chiar dacă este prezent – cum zice Părintele Sofronie, că Dumnezeu este și în iad, dar este refuzat.

Acest iad își are antecamera aci, în viețuirea noastră pe pământ, își are pregustarea de-aci, își are începuturile chiar în viața pe care-o trăim. Or, cuvântul Domnului poate fi înțeles foarte bine în sensul cel mai elementar ascetic pentru noi, creștinii: a nu ne lăsa pradă ispitei care mai apare câteodată și în rândul nostru, celor (zic așa, scolastic) „practicanți”: că dacă eram la alt duhovnic, dacă eram și eu în altă mănăstire, dacă eram la altă parohie, dacă eram grec și nu român, dacă eram necăsătorit și nu căsătorit, dacă aveam și eu altă mare și alt profesor… Trebuie să avem curajul să ne ținem mintea în iadul în care ne aflăm fiecare dintre noi astăzi, aici și acum. Nu mă aflu în altă familie, în altă parohie, în altă țară, cu alt serviciu. Mă aflu în condițiile în care sunt – și în iadul astă în care sunt trebuie să-mi țin mintea, cu curaj, să nu deznădăjduiască, să știe că  aici Îl pot afla pe Domnul.

Contextul acesta negativ în care mă aflu poate deveni pozitiv numai în condițiile în care, donquijotește – în sensul propriu și duhovnicesc al cuvântului – în această „cârciumă”, în această „tavernă” împuțită, eu am curajul să văd în ceilalți cetățeni ai Împărăției, și să-L las pe Domnul să lucreze, să ne transforme cu adevărat în fii ai lui Dumnezeu. Nu se schimbă „taverna”, ci atmosfera în această tavernă se schimbă cu totul și ea devine antecamera Împărăției, nu antecamera iadului. Dar, pentru aceasta, trebuie să fac răbdare aici și acum, în acest context, al iadului pe care-l trăiesc zilnic. Să nu încerc să evadez cu mintea mea, pentru că atunci ajung să trăiesc în universuri paralele, virtuale, create de dorințe și de proiecțiile minții mele, nu în realitate. Dumnezeu ne îndeamnă să fim, în primul rând, realiști.

Creștinul – deși Părintele Virgil Gheorghiu zice că este „o orhidee care trăiește cu rădăcinile în Împărăție” – paradoxal, creștinul trăiește într-un realism foarte pământesc. Trebuie să avem curajul să transfigurăm acest iad; nu noi, ci Domnul lucrând  în noi și prin noi, chiar în acest iad. Iadul este foarte real, îl trăim în viața de zi cu zi: și lăuntric, prin scricăciunea omului vechi, cu patimile și cu neputințele lui, și în afară, prin relațiile defectuoase dintre oameni, care s-au strâmbat atât de mult și au devenit atât de potrivnice față de ce-a gândit Dumnezeu pentru om, că poți spune că sunt luciferice multe din principiile educației, vieții sociale, politicii, științei… Trebuie să avem curajul să rămânem aici și acum și să-L chemăm pe Dumnezeu să lucreze.

Să nu deznădăjduim, că este viu și lucrător. Avem despre Sfântul Ioan din Kronstadt un cuvânt: când preoții își dădeau sărutarea „Hristos în mijlocul nostru – Este și va fi!”, Sfântul Ioan adăuga: „Este și va fi viu și lucrător!”. Aici și acum este viu și lucrător Domnul, în mijlocul nostru, în noi și între noi.

–          Poate fi legat cuvântul primit de Sfântul Siluan „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”, de un alt cuvânt, din Pateric: „Să te vezi pe tine mai prejos de toată zidirea”?

–          Părintele Sofronie leagă cuvântul dat Sfântului Siluan de toată tradiția ascetică a Părinților Patericului și arată că, începând cu Avva Antonie cel Mare, Avva Pimen, Avva Sisoe, toți Marii Părinți ai Patericului, ca și Părinții de după ei, au trăit ascetic acest realism duhovnicesc, de a se vedea pe sine în iad – cum zicea Avva Pimen acest cuvânt smintitor: „Credeți-mă, fiilor, că unde e satana voi fi aruncat și eu!”. Este același lucru. S-au văzut pe sine sub toată zidirea.

Și asta se întâmplă, zice Părintele Sofronie, într-un mod paradoxal, pentru că sistemul de referință al Sfinților nu este cel pe care îl avem noi, clasic – atunci când mă compar cu celălalt și mă văd întotdeauna mai bun, pentru că la mine promovez părțile mele bune și la celălalt scot în evidență părțile lui rele. Sfinții Părinți nu în felul ăsta își făceau propria analiză, ci ei se priveau în Lumina lui Dumnezeu. Și, în Lumina lui Dumnezeu, cu cât te apropii mai mult de El, cu atât fiecare pată de murdărie de pe sufletul și de pe trupul tău o vezi mai pregnant, și mai adânc, într-o vedere străină omului obișnuit. Din pricina asta ajungeau ei să se vadă mai răi decât toți criminalii, ucigașii, curvarii, animalele și demonii…

Sfinții Părinți se vedeau în Lumina iubirii lui Dumnezeu, pe măsură ce se apropiau de iubirea lui Dumnezeu, căci altfel n-ai putea să spui: „Cel dintâi dintre păcătoși sunt eu” – pentru că sunt alții care au făcut efectiv lucruri mai mari și mai rele decât tine, cuantificabil, măsurabil după criteriile omenești de cel mai bun simț. Dar, din punct de vedere duhovnicesc, lucrurile se judecă altfel. Se judecă pe de-o parte și după un randament pe care îl dai după darurile pe care le-ai primit de la Domnul (că una a primit Avva Antonie și alta am primit eu, și sigur că pe Avva Antonie îl judecă Domnul mult mai aspru decât pe mine), iar pe de altă parte, și în Lumina acestei apropieri de Dumnezeu, lucrurile se văd mai în adâncime, mai până la despărțitura dintre măduvă și duh…

Interviu integral înFamilia Ortodoxa, decembrie, nr.12(47), 2012

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s