Una este smerenia lui Hristos și alta este smerenia ascetică. Nici un sfânt nu a vorbit despre smerenia lui Hristos ca o însușire particulară a Lui, precum a vorbit Sfântul Siluan. Sfântul Siluan a văzut dumnezeiasca lucrare a smereniei în vremea arătării lui Hristos. Și atunci trupul lui s-a umplut de har. Dupa aceea însă pentru întreaga viață a trăit părăsirea lui Dumnezeu. Cu cât mai mare este vederea lui Dumnezeu, cu atât mai mari sunt și durerea, și chinul.
Sfântul Siluan este un sfânt ecumenic: toți îl consideră al lor. Patriarhul Dimitrie este patriarhul nostru preaiubit, care l-a rânduit pe Sfântul Siluan în Sinaxarul Bisericii. Mulți au scris scrisori și m-au felicitat că părintele Siluan a fost rânduit în ceata sfinților. Toți se bucură și citesc scrisorile sale. Dar dacă va privi cineva mai atent pe părintele Siluan, se va umple de frică.
Unii spun că Sfântul Siluan a fost ca toți ceilalți monahi. Însă Sfântul Siluan a avut o experiență mare, pe care puțini o pot înțelege.
O întrebare fundamentală este: cum vorbesc sfinții? Asta se arată în convorbirea pe care a avut-o Sfântul Siluan cu Stratonic. Sfinții nu vorbesc psihologic sau filosofic, ci vorbesc ce le dă Duhul Sfânt: atunci nu se fac greșeli.
Sfântul Siluan a spus că și de ar fi omul răpit de Dumnezeu în Rai zilnic, omul trebuie să spună că Dumnezeu îi face asta din dragostea Sa, și nu pentru virtuțile sale.
Cuvintele „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui” sunt foarte importante azi. Eu am scris oarecum în amănunt, însă puțini au înțeles. Sunt experiențe ale Bisericii. Mulți părinți o trăiesc, însă într-un grad diferit. Sfântul Siluan le-a trăit într-un grad foarte mare. Ca cineva să aibă mintea lui în iad trebuie ca patimile sale să fie oprite. Când mintea pleacă din iad, atunci lucrează patimile. În acest loc se găsește esența ascetismului. Astăzi puțini sunt asceți cu adevărat.
„Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex” – Mitropolit Hierotheos Vlachos, editura Sophia, București – 2012
Sfântul Siluan Athonitul 