Arhiva zilnică: Octombrie 22, 2012

Ziua a doua – Darul Harului

Dăruiește-ne nouă, Doamne, Duhul Tău cel Sfânt! Printr-Însul Te vom preamări ziua și noaptea, căci, deși trupul este neputincios, Duhul Sfânt îl viază și dăruiește sufletelor noastre puterea de a Te sluji  cu nespus de multă râvnă. El zălogește mintea noastră în lăuntrul dragostei Tale, o îndestulează în Tine, printr-o odihnă desăvârșită.

Sfântul Duh este asemenea unei maici, pline de dragoste și de grijă. Așa cum mama își iubește și-și apară pruncul, tot așa ne apără și pe noi Sfântul Duh, ne iartă, ne vindecă, ne învață și ne veselește.

Slavă, Ție, Dumnezeule, că ne-ai trimis nouă pe pământ Duhul Tău cel Sfânt! Iar Tu, Duhule Sfinte, rămâi pururea împreună cu noi, căci bine ne este când sălășluiești în inimile noastre!

Cum oare își poate împlini omul vocația sa duhovnicescă? Cum putem ajunge, aici și acum, „să contemplăm slava dumnezeiască a Cerurilor”, să-L lăsăm pe Dumnezeu să Se întrupeze în lăuntrul nostru? Cum putem și noi să devenim o persoană, după chipul lui Iisus Hristos, Domnul nostru? Răspunsul Sfântului Siluan la toate aceste întrebări este limpede: toate acestea nu sunt posibile decât prin și întru Duhul Sfânt.

Dacă viața duhovnicescă înseamnă sinergie, împreună-lucrare dinamică între harul lui Dumnezeu și libertatea omului, atunci Duhul Sfânt este motorul ei. Prin mine însumi, doar cu ajutorul voinței și al propriilor mele puteri, nu pot ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu și la acea desăvârșire la care ne cheamă Iisus Hristos (v. Mat. 5, 48). Numai întru Duhul Sfânt pot ajunge la unirea cu Dumnezeu – sensul deplin al existenței omenești –, numai întru Duhul Sfânt poate fi sfințită ființa mea, pot fi transfigurate trupul, sufletul și mintea mea, pot fi făcut asemenea în toate Domnului.

Și invers: în lipsa harului necreat, rămân, mai mult sau mai puțin, „ţărână și păcat, asemenea unui animal, orb din punct de vedere spiritual”, incapabil să facă față patimilor, ispitelor și grijilor lumii acesteia. În absența Duhului Sfânt, „sufletul meu este mort”, libertatea mea este amăgitoare, dragostea mea este mai mult sau mai puțin egocentrică. Pentru Sfântul Siluan, harul este pentru suflet ceea ce sunt aerul și hrana pentru trup: o necesitate vitală. Dacă sufletul este viața trupului, Sfântul Duh este viața sufletului. Și, dacă conștiința este sufletul libertății, harul îi este lumina și energia.

Cât de minunate sunt darurile harului! Nu există nici măcar o singură pagină din scrierile sale, în care Sfântul Siluan să nu le înfățișeaze și să nu le preamărească. „Când este atins de harul lui Dumnezeu, omul este înălțat înaintea acestuia. În vreme ce păcatul îl urâțește, harul îl face iarăși frumos.” În vreme ce păcatele au drept rezultat moartea, Sfântul Duh ne dă viața de veci. El îi dăruiește celui întru care Se sălășluiește experierea Împărăției cerurilor, fiindcă El Însuși este Împărăția din lăuntrul nostru. El este „iubirea dumnezeiască, cea care-i dăruiește sufletului lumina Raiului ”, pedagogul care inițiază mintea în tainele credinței, Mângâietorul care ne sare repede în ajutor, în încercările grele, ne dăruiește puterea și lumina, ca să putem rezista în mijlocul morții și al întunericului, și să ne păstrăm viața în mijlocul atâtor nenorociri și căderi.

Sfântul Siluan are, cu adevărat, dreptate: Sfântul Duh este, într-adevăr, „cel mai însemnat dar pe care Dumnezeu L-a făcut omului”. Prin excelență, semn al iubirii nesfârșite pe care ne-o poartă Dumnezeu, împlinându-se la Cincizecime, darul acesta este adânca rațiune de a fi a Întrupării Cuvântului în Domnul nostru Iisus Hristos: „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să poată deveni, cu ajutorul harului, ceea ce Dumnezeu este prin natura Sa”, mărturiesc Sfinții Părinți ai Bisericii. Iată de ce, unul dintre marii sfinți ruși de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Serafim din Sarov, spunea: „Țelul vieții creștine este dobândirea  Sfântului Duh”.

Dar cum să aflăm, cum să dobândim Sfântul Duh? Liber, „prezent pretutindeni” și „toate împlinind”, după cum se cântă în Biserica Ortodoxă, Sfântul Duh suflă acolo unde voiește. Lucrând întru totul prin Sfintele Taine, El depășește fără încetare marginile văzute ale Bisericii. Departe de a Se izola în sufletele creștinilor, Sfântul Duh se răspândește prin toate neamurile, prin care stareții nu încetează să se roage fierbinte. Cel ce dăruiște viață, precum în Cer, așa și pe pământ, El viază toată creația, prin energiile Sale necreate. Cu toate acestea, „mai aproape de noi decât aerul pe care-l repirăm”, Sfântul Duh sălășluiește înainte de toate în lăuntrul nostru.

Cu adevărat, taină negrăită și deopotrivă nevăzută, Sfântul Duh este o realitate lăuntrică: „Apostolii L-au văzut pogorându-Se sub formă de limbi de foc, însă noi Îl resimțim mai cu seamă ca pe o prezență în lăuntrul nostru”, scrie Sfântul Siluan. Și fiecare dintre noi este chemat să-L experieze, în chip personal și tangibil. Se cuvine, de aceea, să luăm aminte, ca să-I recunoaștem  prezența. Smerit, discret, blând, Sfântul Duh „vine tăcut și Se sălășluiește întru noi”, în diferite chipuri, uneori foarte lumești și neașteptate; se poate întâmpla în timpul unei lecturi, al unei întâlniri, al unei boli, al unei plimbări în mijlocul naturii. „Atunci, ne atenționează Sfântul Siluan, El îndestulează întreaga ființă: suflet, minte și trup. Chiar dacă harul este puțin, sufletul primește iubirea Domnului; simte că Domnul este împreună cu noi, și noi împreună cu El.”

Experierea Sfântului Duh este, desigur, foarte diferită. Unii, precum i s-a întâmplat Sfântului Siluan, care L-a văzut pe Iisus Hristos și L-a auzit vorbindu-i, o fac pe o treaptă foarte înaltă. La alții este mai tainică. În toate cazurile însă, nu este niciodată rezultatul unui merit personal. „Eu nu sunt vrednic decât de iad și de toate chinurile lui, însă Tu îmi dăruiești harul Sfântului Duh”, nu încetează să se minuneze Sfântul Siluan. Dumnezeu ne dăruiște harul Său, independent de păcatele sau de străduințele noastre spre virtute, numai din bunătate și din milostenie.

Așa stând lucrurile, cu cât darul gratuit al harului este mai stăruitor, cu atât capacitatea omului de a-l primi și de a-l face să rodească în chip durabil va fi determinată de împlinirea anumitor condiții duhovnicești; printre acestea: adâncimea credinței proprii, dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele – îndeosebi față de vrăjmași –, curățenia rugăciunii, ascultarea poruncilor, smerenia. Și apoi, până la ce treaptă poate cineva suporta flacăra Duhului? Prea chibzuit, Sfântul Siluan ne amintește, că pe Muntele Tabor, din cauza slăbiciunii trupești, ucenicii lui Iisus au căzut cu fața la pământ, neputând suporta să vadă Schimbarea la Față a Domnului… În toate cazurile, și acesta este aspectul cel mai însemnat, dobândirea harului trebuie dorită cu nespus de multă ardoare, trebuie chemat fără odihnă în rugăciune, trebuie eliberat spațiul în lăuntrul nostru, pentru a-l putea primi. Abia atunci, ne asigură Sfântul Siluan, Duhul Sfânt ne va fi dăruit.

În chip vădit, toate acestea cer discernământ duhovnicesc, pentru a nu cădea în amăgire. Roade ale împreună-lucrării între Dumnezeu și om, stările lăuntrice determinate de har nu sunt fenomene de ordin psihoafectiv, legate eventual de anumite tehnici de meditație, ci adevărate daruri ale Sfântului Duh. În clipa în care harul ne atinge sufletul, îl pătrunde și-l copleșește, suntem, într-un fel, asemenea lui Adam și a Evei în grădina Raiului. Lumea se împotrivește cu culori luminoase și plăcute. Rugăciunea curge din inimă, fără osteneală. Legăturile cu cei din jur sunt liniștite, pline de blândețe și de bucurie; ceilalți oameni ne apar ca fiind buni și, aproape în chip firesc, ne trezesc bunăvoință. Totul în creția ce ne înconjoară glăsuiește despre Dumnezeu. Ne simțim ca și când am fi înconjurați de Providența dumnezeiască, plini de râvnă, conduși și iluminați  de o putere care ne depășește, care ne eliberează.

Din clipa aceea, nu mai suntem, și nu vom mai fi niciodată aceeași. Fiindcă există o perioadă de dinainte și una de după experierea Sfântului Duh, ne spune Sfântul Siluan: „Înainte de a fi atins de harul dumnezeiesc, omul trăiește cu sentimentul că totul este cum se cuvine și în regulă în sufletul său; însă când îl vizitează harul și se sălășluiește în lăuntrul său, descoperă a fi cu totul altul.” În interiorul nostru se deschide un nou spațiu, luminat și revelat de Lumina dumnezeiască, care ne schimbă perspectiva asupra lucrurilor și ne răstoarnă perspectiva experienței.

Dar mai avem încă o bătălie de purtat: aceea pentru păstrarea harului…

„Să ne rugăm 15 zile cu Sfântul Siluan” – Maxime Egger, editura Sophia, București, 2010

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Să ne rugăm 15 zile cu Sfântul Siluan