„Încă nu m-am smerit”

Fericitul Stareţ deosebea două feluri de smerenie: cea ascetică şi cea Dumnezeiască. Nu mult înaintea sfârşitului său, la întrebarea mea, „Stareţ, vreţi să muriţi?” – el a răspuns: „Încă nu m-am smerit.” Nu am nici o îndoiala că avusese în vedere smerenia de nedescris a lui Hristos (cea Dumnezeiască), pe care niciodată nu a putut să o uite. Amintindu-şi de ea, scria astfel:

Fericit sufletul carele şi-a păzit curăţia sufletească şi trupească: iubeşte pre el Domnul şi îi dă harul Sfântului Duh; şi harul leagă sufletul atât a iubi pre Dumnezeu, cât din dulceaţa Duhului Sfânt nu se poate rupe de Dumnezeu, şi cu nesaţ tânjeşte către Dânsul, căci dragostea lui Dumnezeu nu cunoaşte sfârşit. Măcar că eu cunosc un om (era el însuşi) pe care l-a cercetat Milostiv Domnul cu al Său har, şi dacă l-ar fi întrebat Domnul: „Voieşti să-ţi dau mai mult har?” – atunci sufletul, neputincios în trup, ar fi zis: „Doamne, Tu vezi că de va fi mai mult, nu voiu răbda, şi voiu muri”.

Câtă vreme ei sunt încă în trup, încordările limită se dau la foarte puţini nevoitori, iar aceasta doar pentru o clipită, în care însă se descoperă vecinicia ce nu are întindere.

Vom vedea pe Dumnezeu precum este” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Sophia, București – 2005

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre smerenie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s