Cunoașterea ne ajută a nu rătăci de la adevărata cale

Dintr-o îndelungă părtășie cu Fericitul Stareț am avut putința de a mă convinge că îi erau cunoscute tainele duhului, și deci era cu adevărat un «credincios îndreptător». După deosebitele cercetări ale harului, rare în istoria Bisericii, de care el s-a învrednicit, după aproape o jumătate de veac de neslăbită nevoință în care a petrecut, după câteva greșeli pe care le-a suferit de-a lungul primei jumătăți a îndelungatei sale vieți de nevoință, Starețul se apropiase de acea măsură a cunoștinței, de acea măsură a desăvârșirii ce făcuse din el un neîndoielnic reazăm pentru alții.

Cunoștea ierarhia stărilor duhovnicești, adică înșiruirea creșterii duhovnicești, lucru atât de însemnat, ba uneori chiar de neapărată trebuință spre a asigura o nepoticnită propășire. Un fenomen adesea întâlnit în viața duhovnicească, și a monahilor, și a nemonahilor, este răsturnarea sau deformarea acestei ierarhii, constând în faptul că o anume stare duhovnicească sau înfăptuire ascetică mulțumește pe om, iar el respinge ceea ce îi stă în cale ca treaptă următoare, socotind noua stare a fi mai prejos decât cea dintâi, punând astfel hotar propriei propășiri.

Starețul avea cunoașterea din cercare a căii duhovnicești. El învăța despre trei etape esențiale ale căii: cea dintâi – primirea harului; cea de-a doua – pierderea harului; și cea de-a treia – întoarcerea harului sau redobândirea sa prin nevoința smereniei. Mulți au primit harul, și nu numai cei ce sunt în Biserică, ci și cei din afara ei, căci la Domnul nu este părtinire; dar nimeni nu  a păstrat primul har, și foarte puțini l-au redobândit. Cine nu cunoaște această a doua perioadă, cine nu a trecut experiența nevoinței pentru redobândirea harului, acela în esență nu are adevărata cunoaștere duhovnicească.

Starețul Siluan era bogat nu numai prin experiența lăuntrică personală, dar și teoretic era bine încunoștințat în ce privește scrierile ascetice ale Părinților Bisericii, și, prin darul lui Dumnezeu, era nu numai credincios predaniei Bisericii, ci și în sine însuși repeta experiența marilor Părinți.

Citea foarte putin; nu îi plăcea să citească, căci faptul de a citi îi îngreuia rugăciunea; dar îi plăcea să asculte, dat fiind că, neîntrerupând rugăciunea lui Iisus, în același timp putea lua aminte la citire. Asculta citirile în biserică în vremea slujbelor de noapte; puțin citea la el în chilie; multe își însușise prin convorbire vie cu ceilalți nevoitori ai Sfântului Munte, dintre care nu puțini erau bogat înzestrați. Multă vreme, prin anii ’30, mergea adesea la prietenul său, schimonahul Cassian, pe când acesta locuia lângă Mănăstire, la «Chiparoși». Părintele Cassian îl iubea și mult îl cinstea pe Stareț, îi prețuia venirile, și cu dragoste îi citea cu glas. Starețul își amintea bine multe din scrierile Sfinților Părinți, lucru înlesnit de trăirea aceleiași experiențe. A ține minte cele duhovnicești este foarte greu, căci în viața duhovnicească sunt prea puține expresii, înfățișări exterioare, pe care să se poată sprijini memoria materială; oare nu de aceea Domnul Atotștiutorul Și-a predat învățătura despre tainele Împărăției în chipuri vii ale realității și în pilde?… Este cu putință a obține un oarecare surogat al cunoașterii duhovnicești prin «învățătura din afară», ceea ce se observă la oamenii cu experiență intelectuală bogată, însă firește, a-și aminti cu adevărat învățătura Părinților poate numai cela ce însuși a trecut prin toate, căruia i-a fost dat de sus cunoașterea prin cercare tainelor lumii duhovnicești.

Acest om «simplu», din îndelungata sa luptă a ieșit un iscusit cunoscător și al metodelor, și al mijloacelor nevoinței; această cunoaștere, prin puterea sa duhovnicească, la făcut să fie , pe de-o parte, slobod lăuntric de robia formei; pe de alta, l-a izbăvit de a rătăci pe căi străine, nedumerit și neînțelegând ce se petrece.

Multe căi străine se găsesc cu adevărata cale. Multe sfere închise, străine creștinismului, se înfățișează vederii minții nevoitorului, și nu va putea osebi între ele de nu va fi cu el lumina Dumnezeiască. Starețul, care se învrednicise a vedea în Duhul Sfânt pe Hristos, care fusese dus de Duhul Sfânt la a vedea lumina nezidită, purta în sine acea lumină, și astfel putea deosebi cu uimitoare pătrundere curatul adevăr, de măștile și nălucile adevărului, care neapărat vor întâmpina omul în căile sale duhovnicești.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre străvedere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s