Sufletul Stareţului era pătruns de viziunea măreţiei Domnului suferind pentru păcatele oamenilor, pentru întreaga lume. Se pătrundea de uimire înaintea nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu şi a smereniei lui Dumnezeu.
În sufletul său el cânta laudă Domnului pentru ale Sale răscumpărătoare patimi, şi ştia că harul Sfântului Duh îl învăţase acest cântec, iar cântul acesta îi era mai dulce decât orice altceva.
Înţelegea slavoslovia cereştilor puteri ca pe o netăcută proslăvire a Domnului pentru a Sa smerenie şi suferinţa prin care a răscumpărat pe om din vecinica moarte.
Stareţul, în duh, tainic auzea aceste cânturi heruvimice pe care, precum spunea, «le aud toate cerurile» şi care «sunt dulci, căci se cântă în Duhul Sfânt».
“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009
Sfântul Siluan Athonitul 