„Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caut cu la­crimi”.

În primul an al vieţii mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.

Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.

Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu.

Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.

Vezi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi? Şi cine ar putea descrie milostivirea Sa?

O, fraţii mei, cad în genunchi şi vă rog: credeţi în Dumnezeu, credeţi că Duhul Sfânt Cel ce dă mărturie despre El în toate bisericile şi în sufletul meu.

Duhul Sfânt este iubire; şi această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, şi acelaşi Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dum­nezeu.

În Duhul Sfânt, toate cerurile văd pământul şi aud ru­găciunile noastre şi le duc la Dumnezeu.

Domnul este milostiv; sufletul meu ştie aceasta, dar nu poate să o descrie. El este foarte blând şi smerit, şi atunci când sufletul Îl vede, se preschimbă în întregime în iubire de Dumnezeu şi aproapele şi se face el însuşi blând şi smerit. Dar dacă omul pierde harul, atunci va plânge ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea şi întreaga pustie auzea suspinul său; lacrimile lui erau amare de întristare şi ani mulţi le-a vărsat el.

Tot aşa şi sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci când îl pierde, tânjeşte după Dumnezeu şi spune:

„Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caut cu la­crimi”.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Despre tânjirea după Dumnezeu

Un răspuns la „„Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caut cu la­crimi”.

  1. Pingback: “SA NE SMERIM, FRATILOR, SI DOMNUL NE VA ARATA TOATE!”. Cuvintele Sfantului Siluan Athonitul despre SMERENIE si TANJIREA DUPA DUMNEZEU (si audio) | Cuvântul Ortodox

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s