Numele lui Dumnezeu

Stareţul cel mai adesea Îl numea pe Dumnezeu cu numele de «Domnul». Prin acest nume înţelegea uneori Sfânta Treime, alteori pe Dumnezeu-Tatăl, alteori pe Dumnezeu-Fiul, şi foarte rar pe Duhul Sfânt, al Cărui nume îl chema foarte des, şi acolo unde ar fi părut cu putinţă a folosi un pronume el neostoit folosea întreg numele: Duhul Sfânt. Fără îndoială, făcea aceasta pentru că numele «Duhul Sfânt», precum şi numele «Domnul», ca şi celelalte nume dumnezeieşti, neschimbat stârneau în sufletul său o vie răsfrângere, un simţământ de bucurie şi de dragoste.

Această trăire, adică bucuria şi simţământul luminii şi dragostei în inimă la chemarea Numelui lui Dumnezeu a fost pricina unor îndelungi neînţelegeri  theologice despre natura Numelor lui Dumnezeu. Începute la Athos, în legătură cu cartea pusnicului caucazian, Shimonahul Ilarion, În munţii Caucazului, neînţelegerile cu pricina au împânzit apoi Rusia, şi între anii 1912-1916 au răscolit adânc gândirea theologică rusă şi ierarhia Bisericii, ducând, din punct de vedere dogmatic, la un rezultat deplin mulţumitor.

Neînţelegerea pe seama Numelor Dumnezeieşti a coincis cu perioada vieţii duhovniceşti a Stareţului când el petrecea într-o încrâncenată luptă cu tot felul de răbufneli ale patimilor slavei deşarte şi mândriei, pricini de căpetenie ale grelelor sale suferinţe. Purtând în inima sa necontenit preadulcele nume al lui Hristos, deoarece rugăciunea lui Iisus nu îşi curma lucrarea înăuntrul său, el totuşi s-a ţinut departe de toată tulburarea legată de natura acestui Nume. Ştia că prin rugăciunea lui Iisus vine în inimă harul Sfântului Duh, că a chema Dumnezeiescul Nume a lui Iisus luminează întreg omul, arzând patimile din el, însă se ţinea de-o parte faţă de interpretările dogmatice ale experienţei pe care o trăia, temându-se de «a greşi în judecata minţii sale». Astfel de greşeli au fost nu puţine şi de o parte şi de alta, până ce s-a aflat dreapta înţelegere dogmatică.

Neînţelegerile au căpătat un caracter cât se poate de necuviincios şi de furtunos, şi aceasta întrista sufletul lui Siluan, care îşi petrecea nopţile în «tânguirea lui Adam».

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre smerenie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s