Arhiva zilnică: aprilie 27, 2012

Cum petrece sufletul care a cunoscut pe Domnul

Fericitul Stareţ ştia cât se poate de încredinţat că iubirea ce o învăţase de la Duhul Sfânt este Adevărul care, în fiinţiala sa autencititate, stă mai presus de orice îndoială. Cercase această treaptă a cunoaşterii când i S-a arătat Domnul. El spunea că atunci când Însuşi Domnul se arată sufletului, acesta nu poate să nu cunoască în El pe Făcătorul şi Dumnezeul său. Prin lucrarea Sfântului Duh, îi fusese dat să contemple desăvârşita sfinţenie a lui Dumnezeu, şi din toată inima, din toată fiinţa sa tânjea către însuşirea şi agonisirea acestei sfinţenii.

Cel aflat pe această cale nu poate a se deda gândirii raţionale abstracte nici măcar pentru tainele credinţei. Sufletul lui se leapădă de toată «judecata gândului» ce poartă caracteristica unei căderi de la întregul şi unimea vieţii duhului ce tânjeşte cu rugăciune către Dumnezeu. Din necontenita petrecere în rugăciune, amintirea celor din afară slăbeşte, şi de nu ar veni în ajutor obişnuinţa dobândită în anii dinainte, care îl slobozeşte de neapărata trebuinţă de a gândi gesturile vieţii de zi cu zi, el nu ar pute nici pe acelea să le săvârşească.

Sufletul, ce a cunoscut pe Domnul şi îndulcirea Duhului Sfânt, s-a făcut ca ieşit din minţi; şade, tace, a grăi nu voieşte; şi ca ieşit din minţi caută asupra lumii, şi nu o doreşte, şi nu o vede. Iar oamenii nu ştiu că el priveşte pe iubit Domnul, şi lumea a rămas parcă în urmă şi uitată, şi nu doreşte sufletul să gândească la ea, căci nu este într-însa desfătăciune.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Despre rugăciune

„Petrecând în trup depărtaţi suntem de Domnul…”

Omul, trăind sub povara acestui trup greoi, nu poate rămâne neclătinat. În anume clipe de rugăciune curată sufletul nevoitorului se atinge de adevărata vecinică viaţă, care este ultimul şi unicul ei ţel. Dar când se sfârşeşte acea rugăciune el din nou se pogoară în starea unui mijlociu simţământ de Dumnezeu, sau chiar a simţământului trupesc al lumii, împreună cu care revine negura trupească şi slăbeşte puterea încunoştinţării lăuntrice.

La mulţi oameni simţământul trupesc al lumii este atât de statornic, încât ei aproape că nu cunosc altceva, devenind „trup” ce nu primeşte legea lui Dumnezeu. Nevoitorul însă trăieşte întoarcerea de la rugăciunea curată către îngreuierea simţământului trupesc al lumii ca pe o îndepărtare de la Domnul. Apostolul Pavel spune: «Petrecând în trup, depărtaţi suntem de Domnul… Încredere avem şi binevoim  mai vârtos a fi depărtaţi de trup şi să petrecem cu Domnul» (2 Cor. 5: 6-8). Doar printr-o neîncetată nevoinţă se va putea păzi nevoitorul de a fi necontenit tras în jos de către trup cu povara sa. Şi cu cât mai dese şi mai prelungite sunt stările sale duhovniceşti, cu atât mai împovărător îşi trăieşte revenirea la simţământul trupesc al lumii.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Despre rugăciune