Arhiva zilnică: martie 10, 2012

Rugă de pocăință

Vai, mie! Scriu despre iubirea lui Dumnezeu, dar eu însumi iubesc puţin pe Dumnezeu şi de aceea plâng mult şi mă întristez ca Adam când a fost izgonit din rai şi suspin şi strig:

„Mântuieşte-mă, Dumnezeule, pe mine, zidirea Ta căzută”. De câte ori nu mi-ai dat harul Tău, şi eu nu l-am păzit din pricina slavei deşarte din sufletul meu; dar sufletul meu Te cunoaşte pe Tine, Ziditorul şi Dumnezeul meu, şi de aceea Te caut suspinând, aşa cum suspina Iosif după tatăl său, Iacob, la mormântul maicii sale, când a fost dus rob în Egipt.

„Te-am întristat cu păcatele mele, şi Tu pleci de la mi­ne, iar sufletul meu tânjeşte după Tine.”

„Duhule Sfinte, nu mă lăsa. Când Tu pleci de la mine, gândurile rele se apropie de mine şi sufletul meu tânjeşte după Tine cu multe lacrimi.”

„Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, Tu vezi mâhnirea mea: am întristat pe Domnul şi El m-a părăsit. Dar rog bunătatea ta: Mântuieşte-mă pe mine, făptura că­zută a lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, robul Tău.”

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001)

Scrie un comentariu

Din categoria Despre pocaință

Pildă din viața sfântului despre nejudecare

Mănăstirea Sfântul Panteleimon este foarte mare şi nu uşor de ocârmuit. Feluritele ramuri ale gospodăriei au fiecare mai-marele său, numit iconom. Iconomii, în vârtutea răspunderii lor, uneori nu pot urma rânduielii de obşte a Mănăstirii şi de aceea în marea trapeză obştească îşi au o masă aparte, “a iconomilor”, la care fiecare şade după cum îi îngăduie lucrul. În ultimii mulţi ani Părintele Siluan devenise iconom şi mânca în zilele de rând la această masă.

Mănăstirea Sfântul Pantelimon

Printre iconomi se afla şi un monah, Părintele P., ce se deosebea în chip izbitor de ceilalţi fraţi prin capacităţile sale, dar cumva, în chip curios, lucrurile <<nu-i prea ieşeau>>. Bogata iniţiativă a Părintelui P., în majoritatea cazurilor nu afla încuviinţarea celorlalţi părinţi şi nimic din tot ce săvârşea nu avea sorţi de izbândă. Cândva, cu prilejul unei obişnuite năruiri a iniţiativelor sale, fapta sa a fost supusă unei aspre critici în trapeză, la masa iconomilor. Părintele Siluan şedea împreună cu ceilalţi dar nu lua parte defel la <<judecată>>. Atunci unul dintre iconomi, Părintele M., întorcându-se către el, zice:

– Tu taci, părinte Siluan; înseamnă că eşti de partea Părintelui P. Nu-ţi sunt la inimă interesele aşezământului nostru… Ce pagubă a pricinuit el Mănăstirii!

Părintele Siluan tăcea; curând îşi sfârşi masa, iar apoi, ducându-se la Părintele M. care deja ieşise din trapeză, îi zise:

– Părinte M., de câţi ani eşti în Mănăstire?

– De treizeci şi cinci de ani.

– M-ai auzit vreodată să fi osândit pe cineva?

– Nu, nu te-am auzit.

– Şi-atunci cum de vrei să încep acum să-l înjosesc pe Părintele P.?

Părintele M. s-a tulburat şi i-a răspuns ruşinat:

– Iartă-mă.

– Ierte Dumnezeu.

 “Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Despre nejudecarea aproapelui