Mărturii (I)

După sfârşitul Stareţului un Ierodiacon a cerut Igumenului Mănăstirii binecuvântarea <<să meargă la pustie>>. Chemat fiind în soborul bătrânilor, el a trebuit să răspundă la întrebarea de ce vrea să iasă din obşte. Ierodiaconul a răspuns că o socoteşte folositoare mântuirii sale. Atunci unul din soborul bătrânilor, Schimonahul Matthei, zice: <<Oare nu este prielnic aci a te mântui? Toată viaţa sa Părintele Siluan şi-a petrecut-o în Mănăstirea noastră, şi crezi că vei găsi la pustie pe cineva mai mare ca dânsul?>> Şi aceasta o spunea Părintele Matthei, care în timpul vieţii Stareţului Siluan fusese unul din cei ce se temuseră cel mai mult pentru el.

Un altul dintre cei mai bătrâni monahi ai mănăstirii, Schimonahul Trofim, un minunat nevoitor a cărei viaţă ar fi putut sluji drept bună pildă multora, după sfârşitul Stareţului a citit o parte din însemnările lui. Cuvintele Stareţului despre dragostea lui Dumnezeu, despre smerenie, despre <<a-şi ţine mintea în iad şi a nu deznădăjdui>>, şi altele, i-au lăsat o adâncă impresie. Îmi amintesc de întâlnirea cu el la <<poarta mică>> a Mănăstirii. Oprindu-mă, mi-a spus:

– Acum am văzut că Părintele Siluan a ajuns la măsura Sfinţilor Părinţi… Sfârşitul lui m-a încredinţat de aceasta.

– Părinte Trofim, mi-am îngăduit eu să zic, oare o jumătate de veac de împreună vieţuire în Mănăstire nu v-a încredinţat de aceasta, ci numai sfârşitul?

– Întotdeauna l-am iubit, şi mă bucuram să-l întâlnesc, dar mi se părea că vorbeşte prea direct cu Dumnezeu şi, drept să-ţi spun, mă temeam pentru dânsul.

– Şi cum vorbea, de vă temeaţi pentru dânsul?

– El, deşi foarte simplu, dar cumva atât de îndrăzneţ şi cutezător vorbea despre rugăciune şi despre Dumnezeu, ca despre Tatăl său firesc, încât mi se întâmpla să-l opresc şi să-i spun: <<Încetează, părinte>>… Mi se părea că îşi pierduse frica lui Dumnezeu.

– Iar când îl opreaţi, el cum răspundea?

– Era întotdeauna acelaşi. Îl opresc – el tace.

– Şi se supăra oare când îl opreaţi?

– A, nu! Era un om blajin, şi nu-mi amintesc să se fi supărat vreodată.

– Părinte Trofim, ştiţi totuşi că cei înşelaţi sunt întotdeauna neascultători şi că se supără dacă sunt mustraţi. Cum de nu aţi luat aminte la aceasta?

– Da, vezi, Dumnezeu mi-a ascuns-o… Tare simplu era el. De-abia acum mi-am înţeles greşeala.

– Şi ce ziceţi de însemnările lui?

– V-am spus, a ajuns la măsura Sfinţilor Părinţi.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Conferinte/Interviuri/Mărturii despre Sfantul Siluan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s