Neîncetata rugăciune a Sfântului Siluan

S-a petrecut următoarea întâmplare. Printre fraţii Mănăstirii se afla un minunat nevoitor, Shimonahul Spiridon, care o jumătate de veac a trăit în obşte. Din fire era un om zdravăn, puternic trupeşte şi sufleteşte, şi foarte iubitor de osteneală. Era un adevărat monah puternic în nevoinţă. Din primii ani în viaţa monahală el a iubit rugăciunea lui Iisus şi a petrecut neclintit în această <<lucrare>> care cere o deosebită răbdare, luare-aminte şi înfrânare. Ca şi cei mai mulţi monahi din Sfântul Munte, Părintele Spiridon era foarte simplu, aproape analfabet, dar cu toate acestea era un om înţelept; din îndelunga deprindere cu <<lucrarea minţii>> dobândise o înţelegere limpede a puterilor omeneşti, a însuşirilor sufletului. Înţelegea că rugăciunea minţii cere ca mintea să se slobozească de toate întipăririle, şi cu tăria unei adânci credinţe purta această nevoinţă de neajuns celor mai mulţi.

Ascultarea Părintelui Spiridon era una plină de griji: era iconom la Krumiţa, metocul Mănăstirii aflat în partea de nord-vest a peninsulei Athosului. Îndeletnicirile de bază ale gospodăriei Krumiţei erau livezile de măslini şi podgoriile. Ultimii trei sau patru ani din viaţa sa i-a petrecut în bolniţa Mănăstirii, suferind rău de un reumatism ce îi deformase încheieturile mâinilor şi picioarelor şi îl lipsise de putinţa de a mai lucra.

S-a întâmplat ca într-o iarnă, când Stareţul Siluan se îmbolnăvise de o gripă şi zăcuse câtăva vreme în bolniţă, să i se dea o <<laviţă>> lângă Părintele Spiridon. În acea vreme în odaia alăturată se afla un ierodiacon bolnav.

Într-o zi Părintele Spiridon şedea pe laviţa sa cu faţa către Părintele Siluan; acesta zăcea îmbrăcat, adică în dulama şi încins, cum este întotdeauna obiceiul nevoitorilor din Athos, ca semn că sunt gata zi şi noapte a se ridica la rugăciune. Părintele Spiridon vorbea de rugăciune iar Stareţul Siluan îl asculta în tăcere.

– Uite, te sileşti şi te sileşti să păstrezi rugăciunea, iar când te îndeletniceşti cu vreo treabă care-ţi cere  ceva gândire, iată că se întrerupe rugăciunea… Dacă trebuie să cureţi măslinii şi te uiţi la crengi şi chibzuişti cum să le cureţi mai bine, odată îţi pierzi rugăciunea – zicea Părintele Spiridon.

La aceste cuvinte Stareţul Siluan s-a ridicat de pe laviţă, s-a încălţat cu cizmele, şi-a pus un cojoc călduros, căci era frig, şi spunând încetişor: <<Cu noi aşa nu se întâmplă>>, a ieşit din bolniţă şi s-a dus la chilia sa.

Uimit, Părintele Spiridon a şezut câtăva vreme nedumerit, iar apoi s-a dus la patul ierodiaconului bolnav din odaia alăturată, i-a povestit convorbirea cu Părintele Siluan şi i-a zis:

– Părinte diacon, îl cunoşti bine pe Stareţul Siluan; spune-mi, ce înseamnă cuvintele <<Cu noi aşa nu se întâmplă>>?

Diaconul tăcea. Părintele Spiridon a zis mai departe:

– Sau rătăceşte, sau este mare.

Ierodiaconul, cunoscându-l pe Părintele Spiridon ca fiind un nevoitor bătrân şi cercat, îi spune:

– Părinte Spiridon, înşivă puteţi mai bine decât mine să înţelegeţi ce înseamnă aceste cuvinte.

Părintele Spiridon a rămas pe gânduri încă o vreme, apoi s-a dus, zicând:

– Da, uimitor lucru.

 “Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre rugăciune

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s