Izgonirea lui Adam din Rai

Adam plângea:

„Nu-mi mai este dragă pustia. Nu-mi mai sunt dragi munţii cei înalţi, nici câmpiile, nici codrii, nici cântecul pă­sărilor; nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e într-o mare mâhnire pentru că am întristat pe Dumnezeu. Şi da­că Domnul m-ar aşeza din nou în rai, chiar şi acolo aş su­feri şi aş plânge pentru că am întristat pe Dumnezeu pe Care îl iubesc.”

După izgonirea din rai, Adam s-a îmbolnăvit cu sufle­tul şi de întristare a vărsat multe lacrimi. Tot aşa, orice su­flet care a cunoscut pe Domnul tânjeşte după El şi spune:

„Unde eşti Tu, Doamne? Unde eşti Tu, Lumina mea? De ce Ţi-ai ascuns faţa Ta de la mine? De multă vreme su­fletul meu nu Te mai vede şi tânjeşte după Tine şi Te caută cu lacrimi.”

„Unde e Domnul meu? De ce nu-L mai văd în sufletul meu? Ce-L împiedică să vieze în mine? Iată ce: nu este în mine smerenia lui Hristos şi iubirea de vrăjmaşi.

 

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Despre tânjirea după Dumnezeu

Un răspuns la „Izgonirea lui Adam din Rai

  1. Dana Teo

    Doamne ajuta!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s