Arhiva zilnică: februarie 22, 2012

Iubirea egoistă de sine – iubire falsă

Există o durere pentru lume adevărată, sfântă, iubită lui Dumnezeu; dar este şi una strâmbă, întunecată. În sufletul omului ce nu a cunoscut desăvârşita iubire, cele două porunci ale lui Hristos nu arareori se află într-o crâncenă împotrivire. Cel ce iubeşte pe Dumnezeu iese din lume şi se afundă într-un egoism duhovnicesc şi, ca şi nepăsător faţă de ce se întâmplă în lume, îşi mântuieşte propriul suflet. Cel ce pătimaş iubeşte lumea oamenilor, îi trăieşte suferinţele. Purtând în sine durerea pentru lume, el se ridică împotriva lui Dumnezeu, socotindu-L pricina suferinţelor de care este plină întreaga lume; şi uneori se ridică până la o puternică învrăjbirei.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Iubire