Pocăința ne înalță la cer

Toţi oamenii feciorelnici şi smeriţi, ascultători şi înfrâ­naţi şi care se căiesc pentru păcatele lor, sunt înălţaţi la cer, văd pe Domnul nostru Iisus Hristos întru slavă şi aud cântul heruvimilor şi uită de pământ. Dar noi, pe pământ, suntem răscoliţi ca praful pe care-l ridică vântul şi mintea noastră se lipeşte de cele pământeşti.

Neputincios este duhul meu! Ca o candelă pâlpâitoare, el se stinge la cea mai mică suflare de vânt; dar duhul sfinţilor ardea în flăcări ca rugul ce ardea şi nu se mistuia, şi ei nu se temeau de vânt. Cine-mi va da o asemenea do­goare, ca să nu cunosc odihnă de la dragostea lui Dumne­zeu nici ziua, nici noaptea?

Arzătoare e iubirea Domnului. Pentru ea, sfinţii au în­durat toate întristările şi au dobândit puterea de a face minuni. Vindecau bolnavi, înviau morţii, mergeau pe ape, erau ridicaţi în văzduh la vremea rugăciunii; eu însă vreau să învăţ doar smerenia şi iubirea lui Hristos, ca să nu supăr pe nimeni, ci să mă rog pentru toţi oamenii ca pen­tru mine însumi.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre pocaință

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s