Voia lui Dumnezeu (I)

Sfântul Siluan spunea: “Este bine ca întotdeauna şi în toate să căutăm călăuzire de la Dumnezeu, ce şi cum trebuie să facem sau să grăim.” Cu alte cuvinte, în fiecare împrejurare în parte trebuie căutată cunoaşterea voii lui Dumnezeu şi căile spre a o înfăptui.

Căutarea voii lui Dumnezeu este cea mai însemnată lucrare a vieţii noastre, căci ajungând pe calea ei omul se află cuprins în vecinica dumnezeiască viaţă.

Cunoaşterea voii lui Dumnezeu este cu putinţă în felurite căi. Una dintre ele este cuvântul lui Dumnezeu, poruncile lui Hristos. Dar în poruncile Evangheliei, în ciuda desăvârşirii lor – sau, mai bine zis, în vârtutea desăvârşirii lor – voia lui Dumnezeu se exprimă în înţelesul ultim, obştesc, pe când omul,   de-a lungul vieţii sale, întâlnindu-se cu o nesfârşită felurime de împrejurări, foarte adesea nu înţelege cum anume să facă pentru ca lucrarea sa să se afle în şuvoiul voii lui Dumnezeu.

Pentru ca lucrarea, înfăptuirea, să aibă sfârşit bun, nu este destul a cunoaşte doar expresia obştească a voii lui Dumnezeu în porunci, adica a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din toată mintea, din toată puterea, şi pe aproapele ca însuşi pe sine. Trebuie încă a primi luminare de la Dumnezeu asupra mijlocului împlinirii în viaţă a poruncilor; ba mai mult, pentru aceasta avem de neapărată trebuinţă şi de putere de sus.

Cel ce a agonisit dragostea lui Dumnezeu în inima sa, mişcat de acea dragoste, lucrează după imbolduri apropiate voii lui Dumnezeu; totuşi – apropiate, iar nu desăvârţite. Faptul de a nu putea ajunge la deplina desăvârşire duce la neapărata trebuinţă ca fiecare necontenit să caute cu rugăciune înţelepţire şi ajutor de la Dumnezeu.

Nu numai desăvârşirea dragostei este de neajuns omului, ci încă şi desăvârşirea atotcunoaşterii. Lucrul ce purcede, dupa cum se pare, din cea mai bună pornire, are adesea urmari nedorite, şi chiar rele. Aceasta pentru că mijloacele sau chipul înfăptuirii fuseseră nu bune, sau pur şi simplu nepotrivite pentru împrejurarea dată. Adesea se întâmplă să auzim pe cineva îndreptăţindu-se că a avut intenţii bune, dar aceasta nu este de ajuns. Iar viaţa omenească este plină de astfel de greşeli. Iată de ce, cela ce iubeşte pe Dumnezeu caută totdeauna povăţuire de sus, neîncetat tinzând în lăuntrul său să audă glasul lui Dumnezeu.

Practic, aceasta se săvârşeşte astfel: Fiecare creştin, şi mai cu seamă episcopul sau preotul ce se află în faţa neapăratei nevoi de a afla într-un anume caz o hotărâre în armonie cu voia lui Dumnezeu, lăuntric se leapădă de toate cunoaşterile sale, de gândurile sale preconcepute, de doriri, de planuri, şi slobod de tot ce este <<al său>>, se roagă lui Dumnezeu, luând aminte la inimă, şi ceea ce întâi se naşte în suflet dupa o astfel de rugăciune se primeşte ca fiind o îndrumare de sus.

O astfel de căutare a cunoaşterii voii lui Dumnezeu printr-o nemijlocită rugăciune, mai cu seamă în nevoie şi în necaz, face ca omul, precum spunea Stareţul, <<să audă în sufletul său răspunsul de la Dumnezeu şi să se înveţe a înţelege povăţuirea lui Dumnezeu… Astfel noi toţi nevoie avem să ne învăţăm a cunoaşte voia lui Dumnezeu; dar de nu ne vom învăţa, atunci niciodată nu vom cunoaşte această cale>>.

Facerea aceasta, în forma ei mai desăvârşită, presupune deprinderea neîncetatei rugăciuni, cu luarea-aminte în inimă. Însă spre a auzi mai neîndoielnic în sine glasul lui Dumnezeu, omul trebuie să îşi lepede voia şi să fie gata de orice jertfă, asemenea lui Hristos Însuşi, Care <<ascultătoriu S-au făcut până la moarte>> (Flps. 2: 8 )

Cel ce a păşit pe această cale va reuşi numai dacă va fi cunoscut prin cercare cum lucrează harul Sfântului Duh în om, şi dacă în inima lui s-a înrădăcinat o neînduplecată lepădare de sine, adică hotărâta respingere a măruntei sale voi <<individuale>>, pentru dobândirea şi săvârşirea sfintei voi a lui Dumnezeu. Unuia ca acestuia i se va descoperi adevăratul înţeles al întrebării Stareţului Siluan către Părintele Stratonic: <<Cum grăiesc cei desăvârşiti?>>; aceluia îi vor deveni fireşti cuvintele Sfinţilor Părinţi: <<Părutu-s-au Duhului Sfânt şi nouă>>; el mai limpede va înţelege locurile din Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Legământ, unde se vorbeşte despre o asemenea nemijlocită convorbire a sufletului cu Dumnezeu; se va apropia de adevărata pătrundere a felului cum vorbeau Apostolii şi Prorocii.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre ascultare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s