Celui ce cere Domnul îi dă toate

Acum sunt puţini „stareţi” [„bătrâni iscusiţi”] care să cunoască iubirea Domnului pentru noi şi să cunoască lup­ta cu vrăjmaşii şi că, pentru a-i birui, e nevoie de smerenia lui Hristos.

Domnul iubeşte atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învaţă să păstreze harul, se chinuie mult.

În primul an după ce am primit pe Duhul Sfânt, gân­deam: „Domnul mi-a iertat păcatele: harul dă mărturie de aceasta; de ce mai am nevoie?”. Dar nu trebuie să gândim aşa. Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viaţa tre­buie să ne aducem aminte de ele şi să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [inimii]. N-am făcut aşa şi am încetat zdrobirea şi mult am fost hărţuit de demoni. Eram nedu­merit de ce se făcea cu mine şi-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaşte pe Domnul şi iubirea Lui. Cum de-mi vin gân­duri rele?” Dar Domnului i S-a făcut milă de mine şi m-a învăţat El însuşi cum trebuie să mă smeresc: „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui” şi prin aceasta vrăjmaşii sunt biruiţi. Dar de îndată ce las mintea mea să iasă din foc, gândurile rele câştigă din nou putere.

Cel ce, asemenea mie, a pierdut harul, e bine să lupte curajos cu demonii. Cunoaşte că tu însuţi eşti vinovat: ai căzut în mândrie şi slavă deşartă, şi Domnul îţi dă să cunoşti cu milostivire ce înseamnă să fii în Duhul Sfânt şi ce înseamnă să fi în luptă cu demonii. Astfel sufletul în­vaţă prin experienţă vătămările mândriei şi fuge de slava deşartă, de laudele oamenilor şi de gânduri. Atunci sufle­tul începe să se vindece şi să înveţe să păstreze harul. Cum să înţelegem dacă sufletul e sănătos sau bolnav? Sufletul bolnav se mândreşte, dar sufletul sănătos iubeşte smere­nia, aşa cum l-a învăţat Duhul Sfânt, şi dacă nu o cunoaşte încă, se socoteşte pe sine mai rău decât toţi.

Chiar dacă Domnul l-ar înălţa la cer în fiecare zi şi i-ar arăta toată slava cerească în care se află El, şi iubirea serafimilor, a heruvimilor şi a tuturor sfinţilor, chiar şi atunci, învăţat de experienţă, sufletul smerit va spune: „Tu, Doamne, îmi arăţi slava Ta pentru că iubeşti zidirea Ta; mie însă dă-mi mai degrabă plâns şi puterea de a-Ţi mulţumi. Ţie Ţi se cuvine slavă în cer şi pe pământ, mie însă mi se cuvine să plâng pentru păcatele mele”. Altfel nu vei păzi harul Duhului Sfânt pe care ţi-l dă Domnul după mila Sa.

Domnului i s-a făcut mare milă de mine şi mi-a dat să înţeleg că trebuie să plâng toată viaţa. Aceasta este ca­lea Domnului. Şi iată, acum scriu din milă faţă de oame­nii care, asemenea mie, sunt mândri şi din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să înveţe smerenia şi să-şi găsească odihna în Dumnezeu.

Unii zic că aceasta a fost cândva, de demult, dar că acum toate acestea s-au învechit; dar la Domnul, nimic nu trece niciodată, numai noi ne schimbăm, ne facem răi şi astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul îi dă toate [Mt 7, 7-8], nu pentru că am merita aceasta, ci pen­tru că El este milostiv şi ne iubeşte.

Scriu aceasta pentru că sufletul meu cunoaşte pe Domnul.

Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica si Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Despre smerenie

4 răspunsuri la „Celui ce cere Domnul îi dă toate

  1. Pingback: Celui ce cere Domnul îi dă toate « Ortodoxie sau moarte!

  2. eu am pacatuit mult si demoni sant la mine personal am siarpe pe spinare iaud si vocea greu ma las de vreo pofta acum ma chinui sa ma las de fumat vine cu gandurile desfranari slava desearta ca ieu multe lucruri dealu dumnezeu si alti nu imi chinue mintea cu hule cu imaginati de sfintenie si eu nus vrenic sa gandesc asea ceva vin sute de ganduri judec pe alti cu voie sau fara voie gandurile acestea vin fortat chear de nu le vreau am visuri urate demonice ba cu hristos ce trebuie sa fac

  3. parinte cum sa lupt cu demoni care sant personal la mine si le aud vocea ca se baga in toate treburile care le fac ori de fac milostenie ori de cumpar ceva ori de vreau sa ajut pe cineva cu un cuvant dealui dumnezeu imi face observati la ganduri la fapte ca aia e buna ca aia nu ma mustra din momente an momente ca se cunoaste ca este dela el pentru ca numi trimite mie dumnezeu mustrari la orce pas pentru nimica toata cine sant io casa imi vina mie asea dumnezeu nu se ia pentru nimicuri pentruca mia rata o gramada de ganduri cum ar veni ca cutare lucruri nus bune nadscocite dela el cand a venit prima data la mine a zis cas prorocu din apocalipsa cum ar veni ca sant ilie dupaia a ziz ca sant dumnezeu ca asea trasmite natura dela unu la altu sisa strig pe geam dumnezeule dete jios din cerui ca io sant dumnezeu acum mia luat mintea ca imi pierdusem controlu pe moment nu mai gandeam bine si am strigat ziceam ca vorbesc an limbi straine mia aratat un castel pe cer mese de jocuri dela cazino sia batut joc de mine ca nu stiam talmacirea bibliei si avam si 23 de ani si ne educat adoua zi miam dat seama si iam spus lui dumnezeu an gand ca ieu nu sant dumnezeu sica ma inebunit diavolu

    • Alex

      imi pare rau dar aici nu e vreun parinte care sa ti poata da sfat(poate decat daca e vreunul care mai intra pe blog sa citeasca si te poate ajuta). noi suntem niste simpli mireni care scriem despre Sfantului Siluan si publicam scrierile acestuia. cel mai bine ar fi sa mergi la un duhovnic sa spovedesti aceste ganduri si incet, incet o sa vezi ca o sa inceteze. iarasi important este sa nu le iei in seama. Sfintii Parinti de indeamna sa nu stam de vorba cu gandurile, caci ele sunt precum un stol de pasari care zboara pe deasupra noastra. si asa cum nu putem opri pasarile sa zboare pe deasupra noastra nu putem opri nici gandurile sa vina in mintea noastra (fie ca sunt de la noi sau de la vrajmasul), dar putem in schimb sa nu lasam pasarile sa se opreasca si sa-si faca cuib la noi in cap. asa si cu gandurile, putem sa nu le lasam sa isi faca cuib in inima noastra. dar in primul rand mergi si spovedeste-te, e cel mai important in lupta asta. Sfantul Siluan sa te ajute si sa-ti dea putere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s