Oare asta este calea lui Hristos?

Stareţul Siluan era totdeauna blând, îngăduitor, gingaş, dar în realitate niciodată nu se abătea de la ceea ce învăţase de la Dumnezeu. Atitudinea lui era simplă şi limpede: <<Domnului Îi este milă de toţi… El atâta au iubit oamenii, că au luat asupră-Şi povara întregii lumi… Şi de la noi El voieşte să iubim  pe fratele>>. Când îl auzi pe Stareţ simţi din tot sufletul că spune adevărul, însă a-i urma se dovedeşte a fi peste măsura puterilor. Şi mulţi l-au părăsit. Mireasma sa duhovnicească îţi năştea în suflet o adâncă ruşine pentru sineţi, şi simţământul propriei duhori şi murdării. Dacă vă veţi plânge lui de cei ce vă jignesc, deşi vă va înţelege durerea, vă va împărtăşi întristarea, nu însă şi mânia. Dacă vă veţi gândi să răsplătiţi cu rău pentru răul ce vi s-a pricinuit, de-acum se va mâhni de voi. Dacă veţi socoti un lucru dăunător a răspunde omului rău cu binele, el se va nedumeri cum, creştini socotindu-vă, socotiţi că a se purta potrivit poruncii lui Hristos ar putea naşte vreo daună. Poruncile lui Hristos erau pentru el o lege de o desăvârşire absolută – şi singura cale spre a birui răul din lume şi către vecinica lumină. Paza lor nu poate decât să fie de folos; de folos şi celui ce urmează lor, şi celui faţă de care se-mplinesc. Nu este şi nu poate fi vreun caz când urmarea poruncilor lui Hristos ar putea pricinui vătămare, dacă vom judeca vătămarea nu ca pe o pagubă vremelnică şi exterioară, ci în planul adevăratei şi vecinicei vieţi, căci porunca lui Hristos este manifestarea binelui absolut.

S-a întâmplat într-o zi ca un ieromonah să spună Stareţului că dacă toţi vor face aşa cum spune el, atunci vrăjmaşii se vor folosi şi răul va birui. În acea clipă Stareţul a rămas tăcut, pentru că cel ce i se împotrivise nu era în stare să primească cuvântul; dar mai apoi a zis – nu lui, ci altuia: <<Oare duhul lui Hristos poate gândi cuiva rău? Oare către aceasta suntem noi chemaţi de către Dumnezeu?>>

Viclenia cugetului în omul pătimaş este mare şi subţire. În viaţa duhovnicească, omul stăpânit de patimă o înfăţişează adesea ca pe o căutare a dreptăţii şi a folosului, şi nu arareori ca pe o luptă spre slava lui Dumnezeu. În numele lui Hristos, Cel ce S-a dat pe Sine morţii pentru vrăjmaşii Săi, oamenii uneori sunt gata să lupte până la sânge – însă nu propriul sânge, ci al <<fratelui-vrăjmaşul>>. Aşa a fost în toate vremile, dar viaţa Stareţului a coincis cu un moment istoric când o astfel de scâlciere dobândise o deosebită putere.

<<Oare asta este calea lui Hristos?>>, spunea el amărât.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Iubire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s