Libertatea omului este reală

L-am întrebat pe Stareţ: Cum poate cineva să iubească pe toţi? Şi unde poţi găsi o astfel de dragoste, ca să devii una cu toţi?

Stareţul a răspuns:

– Spre a deveni una cu toţi, precum spune Domnul, <<ca toţi una să fie>> (Io. 17: 21), nu avem nevoie să născocim nimic, toţi avem una şi aceeaşi fire, şi deci firesc ne-ar fi să iubim pe toţi; iar puterea de a iubi o dă Duhul Sfânt.

Puterea iubirii este mare şi biruitoare, dar nu până în sfârşit. În fiinţa omului este un anume domeniu unde până şi iubirii i se pune hotar, unde nici ea nu-şi atinge deplinătatea stăpânirii. Ce poate fi aceasta?

Libertatea.

Libertatea omului este cu adevărat reală, şi atât de mare, încât nici jerta lui Hristos Însuşi, nici jertfa tuturor celor ce au păşit pe urmele lui Hristos nu poate duce neapărat la biruiţă.

Domnul a zis: <<Şi Eu, de Mă voi înălţa de pre pământ (adică răstignit pe cruce), pre toţi voi trage la Mine>> (Io. 12: 32-33). Astfel, dragostea lui Hristos nădăjduieşte să atragă pe toţi la sine, drept care înaintează până la iadul cel mai de jos. Dar până şi acestei desăvârşite iubiri şi desăvârşite jertfe cineva – nu se ştie cine, şi de vor fi aceştia mulţi sau puţini iarăşi nu se ştie – poate răspunde prin respingere până şi în planul veciniciei, şi poate spune: Eu însă – nu vreau.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre libertate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s