Duhul înşelării este un duh mândru

În dorinţa-mi de a şti de la Stareţ de este cumva vreun însemn neîndoielnic care să dea putinţa a deosebi negreşalnic adevărata cale duhovnicească de <<nălucile adevărului>> ce se află în abaterile de la acea cale, am avut cu dânsul o convorbire pe această temă iar cuvântul său mi-a fost nesfârşit de preţios. El spunea:

 <<Când Duhul Sfânt umple întreg omul cu îndulcirea dragostei Sale, lumea este desăvârşit uitată şi întreg sufletul într-o nespusă bucurie contemplă pe Dumnezeu; iar când sufletul îşi aminteşte din nou de lume, atunci din dragostea lui Dumnezeu şi din durere pentru om plânge şi se roagă pentru întreaga lume.

Dându-se plânsului şi rugăciunii pentru lume, născute din dragoste, sufletul, din îndulcirea Duhului Sfânt, poate uita din nou lumea şi din nou să odihnească în Dumnezeu; dar amintindu-şi de lume, iarăşi cu multă durere se roagă cu lacrimi, dorind tuturor mântuirea.

Şi aceasta este adevărata cale pe care o învaţă Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt este dragoste, pace şi îndulcire. Duhul Sfânt învaţă să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele. Însă duhul înşelării este un duh mândru; el nu cruţă omul, nici restul făpturii, căci el nu a zidit nimic; lucrează ca un fur şi răpitor iar calea lui este plină de pustiire.

Duhul înşelării nu poate da adevărata îndulcire; el aduce numai turburata dulceaţă a slavei deşarte; în el nu găseşti nici smerenie, nici pace, nici dragoste, ci doar o rece nepăsare a mândriei.

Duhul Sfânt învaţă dragostea lui Dumnezeu, şi sufletul tânjeşte după Dumnezeu, şi dulce şi cu lacrimi Îl caută zi şi noapte, iar vrăjmaşul îşi aduce propriul zbucium apăsător şi întunecat care ucide sufletul.

După astfel  de însemne poţi limpede osebi harul lui Dumnezeu de înşelăciunea vrăjmaşului>>.

I-am spus Stareţului că sunt oameni ce înţeleg nepătimirea nu ca dragoste pentru Dumnezeu, ci ca pe contemplarea fiinţării ce se află mai presus de osebirea binelui şi răului, şi că ei socotesc o astfel de contemplare ca fiind mai înaltă decât dragostea creştină. La aceasta Stareţul a răspuns:

– Este învăţătura vrăjmaşului; Duhul Sfânt nu astfel învaţă.

Şi auzindu-l pe Stareţ nu am putut să nu-mi amintesc de chipurile drăceşti ale <<supraoamenilor>> ce se înalţă <<dincolo de bine şi de rău>>.

Stareţul a spus:

– Duhul Sfânt este dragoste, şi El dă sufletului puterea de a iubi pe vrăjmaşi. Şi cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Acest ultim criteriu ocupa în sufletul Stareţului un loc cât se poate de însemnat şi de netăgăduit. El spunea:

– Domnul este Ziditor milostiv, şi Lui de toţi Îi este milă. Domnului Îi este milă de toţi păcătoşii, aşa cum mamei îi este milă de copiii săi, şi atunci când păşesc pe o cale nu bună; şi unde nu este dragoste pentru vrăjmaşi şi pentru păcătoşi, acolo nu se află Duhul Domnului.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre gânduri și înşelare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s