Arhiva zilnică: decembrie 6, 2011

Convorbiri cu niște copii

Nişte copii drăguţi alergau prin luncă, culegeau flori, cântau şi se bucurau, pentru că în ei sălăşluia harul lui Dumnezeu. Dar iată că au văzut un monah şi i-au spus:

– Priveşte! Domnul a împodobit cerul cu stele şi pă­mântul cu râuri şi grădini; vulturi zboară în înălţimi dea­supra norilor şi se desfată cu frumuseţea naturii, păsările cântă vesele în dumbrăvi şi în poieni, dar tu, monahule, şezi în chilie şi nu vezi toată frumuseţea lui Dumnezeu. Şezi şi plângi. De ce plângi în mica ta chilie când soarele străluceşte şi luminează toată lumea în frumuseţe şi pre­tutindeni e bucurie pe pământ?

Aşa au întrebat nişte copii pe un monah, iar el le-a răs­puns:

– Copii, voi nu înţelegeţi plânsul meu. Sufletul meu plânge pentru voi, că nu-L cunoaşteţi pe Domnul Care a făcut toată această frumuseţe. Sufletul meu îl cunoaşte şi aş vrea ca şi voi să cunoaşteţi aceasta şi de aceea sunt trist şi mă rog lui Dumnezeu pentru voi, pentru ca şi voi să-L cunoaşteţi pe Domnul prin Duhul Sfânt.

– Ce înseamnă a cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt?

– E cu neputinţă, copii, a-L cunoaşte pe Domnul cu mintea. Dar citiţi dumnezeieştile Scripturi, în care viază harul care vă va îndulci, şi aşa veţi cunoaşte pe Domnul şi-i veţi fi robi Lui cu bucurie, ziua şi noaptea. Când însă îl cunoaşteţi pe Domnul, atunci vă părăseşte dorinţa de a vă mai uita la această lume, iar sufletul se va strădui să vadă slava Domnului în ceruri. Dar nouă ne plac florile şi să hoinărim şi să ne ve­selim. Vă place să hoinăriţi prin poieni şi să culegeţi flori, vă place să cântaţi şi să ascultaţi cântecele păsărilor, dar în cer sunt lucruri mai frumoase decât toate acestea: e raiul, unde viază Domnul împreună cu îngerii şi cu sfinţii. Şi acolo este veselie şi se cântă cântări, dar mai frumoase, şi când sufletul ascultă aceste cântări nu le mai poate uita niciodată şi nu-l mai atrag cântecele pământeşti. Dar nouă ne place să cântăm. Cântaţi, copii, Domnului prin Duhul Sfânt; cântaţi   în smerenie şi iubire.

– Dar tu de ce plângi?  Nu înţelegem.

– Plâng pentru voi, copilaşi. Mă uit la voi, mi-e milă de voi şi rog pe Domnul să vă păzească ca să cunoaşteţi pe Făcătorul şi Domnul vostru. Mă uit la voi şi voi semănaţi cu Copilul Hristos, şi vreau ca voi să nu pierdeţi harul lui Dumnezeu şi să nu vă asemănaţi, când vă mâniaţi, vrăj­maşului, pentru gândurile cele rele. Vreau ca voi să fiţi totdeauna asemenea Fiului Preacuratei Maicii lui Dumne­zeu. Aceasta v-o doreşte sufletul meu. Pentru aceasta mă rog. Mi-e milă de toţi copiii de pe pământ şi de aceea plâng pentru toţi copiii nevinovaţi şi orfani. Plâng, copii, pentru lume şi jelesc pentru tot norodul lui Dumnezeu.

Doamne, trimite mila Ta peste copiii pământului pe ca­re îi iubeşti şi dă-le să Te cunoască prin Duhul Sfânt şi să înveţe să Te slăvească.. Cu lacrimi Te rog, ascultă rugăciunea mea şi dă tuturor să cunoască slava Ta prin Duhul Sfânt. Copii, iubiţi-L pe Dumnezeu, cum îl iubesc îngerii.

– Noi nu L-am văzut niciodată pe Dumnezeu cum pu­tem să-L iubim?

– Copilaşii mei iubiţi, credeţi totdeauna despre Dum­nezeu că vă iubeşte şi vă dă viaţă pentru ca să vieţuiţi veşnic împreună cu El şi să vă îndulciţi [desfătaţi] de iubi­rea Lui.

– Cum putem şti noi că Dumnezeu ne iubeşte?

– După roade, copilaşi, se cunosc iubirile: când sun­tem în iubirea lui Dumnezeu, am biruit păcatul, şi în su­flet e odihnă şi veselie şi vrem să ne aducem aminte de Dumnezeu în toată vremea, vrem să ne rugăm şi în suflet sunt gânduri bune.

– Cum să ştim ce fel de gânduri viază în noi, şi care din ele sunt bune şi care sunt rele?

– Ca să deosebiţi gândurile bune de cele rele, trebuie să ţineţi mintea voastră curată în Dumnezeu.

– Nu înţelegem, cum putem să ne ţinem mintea la Dumnezeu, când nu L-am văzut pe Dumnezeu şi nu L-am cunoscut, şi ce înseamnă: minte curată?

– Copilaşi, voi să vă gândiţi că Dumnezeu vă vede, chiar dacă voi nu-L vedeţi. Aşa veţi umbla totdeauna înaintea feţei Domnului. Chiar dacă aceasta e o iubire mică, dar dacă păziţi cuvântul meu, ea vă va duce la o mai mare iu­bire, şi atunci, prin Duhul Sfânt, veţi cunoaşte toţi ceea ce vă spun şi în ceasul acesta nu înţelegeţi.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Iubire

Să ne predăm voii Domnului pentru a vedea purtarea Lui de grijă

Cine se pocăieşte cu adevărat e gata să sufere toate ne­cazurile: foame şi golătate, frig şi căldură, boală şi sărăcie, dispreţ şi prigoană, nedreptate şi defăimare, fiindcă su­fletul se avântă spre Domnul şi nu se mai grijeşte de cele pământeşti, ci se roagă lui Dumnezeu cu minte curată.

Dar cel alipit de averi şi de bani, acela nu va putea avea niciodată mintea curată în Dumnezeu, fiindcă în adâncul sufletului său şade grija: ce să facă cu aceşti bani? Şi dacă nu se pocăieşte sincer şi nu se va întrista pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, va şi muri în patimi fără să fi cu­noscut pe Dumnezeu.

Când ţi se ia ceea ce ai, dă tu acel lucru, pentru că iubi­rea dumnezeiască nu poate refuza nimic; dar cine n-a cu­noscut iubirea, acela nu poate fi milostiv, pentru că în su­fletul lui nu e bucuria Duhului Sfânt.

Dacă prin patimile Lui, Domnul Cel Milostiv ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt de la Tatăl, ba ne-a dat însuşi Trupul şi Sângele Lui, e limpede că El ne va da şi toate cele de care avem nevoie. Să ne predăm voii lui Dumnezeu şi atunci vom vedea purtarea de grijă [Pronia] a lui Dum­nezeu şi Domnul ne va da şi ceea ce nu aşteptăm. Dar cine nu se predă voii lui Dumnezeu, acela nu va putea vedea niciodată purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi.

Să nu ne întristăm de pierderea averilor noastre: acesta e un lucru neînsemnat. Tatăl meu după trup m-a învăţat aceasta. Când se întâmpla o nenorocire în casă, el rămâ­nea liniştit. După ce casa noastră a ars oamenii spuneau: „Ivan Petrovici, ţi-a ars gospodăria”, dar el răspundea: „Dă Dumnezeu, şi mi-o voi pune pe picioare”. Într-o zi mergeam la ogorul nostru şi eu i-am spus: „Uite, ne-au furat snopii de grâu”, dar el mi-a răspuns: „Ei şi? Fiule, Domnul a făcut să rodească pentru noi bucate din destul, dar cine fură înseamnă că are nevoie de ele”. Mi s-a în­tâmplat să-i spun: „Dai mult de pomană, dar iată acolo oamenii trăiesc mai bine decât noi şi dau mai puţin”, iar el mi-a răspuns: „Lasă, fiule, Domnul ne va da ce ne trebu­ie!” Şi Domnul n-a înşelat nădejdea lui.

Celui milostiv, Domnul îi iartă îndată păcatele. Omul milostiv nu-şi aduce aminte de rău. Chiar dacă e ocărât sau i se ia ce-i al lui, el rămâne liniştit, căci cunoaşte milos­tivirea Domnului; şi de mila Domnului nimeni din­tre oameni nu se poate lipsi, pentru că ea este sus, este la Dumnezeu.

Scrie un comentariu

Din categoria Despre pocaință

Cei ce păzesc poruncile Domnului sunt asemenea lui Hristos

Stareţul adesea spunea şi scria că cei ce păzesc poruncile Domnului sunt asemenea lui Hristos. Asemănarea cu Hristos poate fi şi mai mare, şi mai mică, dar hotarele acestei asemănări nu sunt puse. Atât de neajuns de mare este chemarea omului: el cu adevărat devine asemănător cu Dumnezeu.

Stareţul spunea:

<<Atât a iubit Domnul zidirea Sa: omul este asemănător lui Dumnezeu>>.

La acestea el pomenea cuvintele Sfântului Ioan de-Dumnezeu-cuvântătorul: <<asemenea Lui vom fi, căci vom vedea pre El precum este>> (1 Io. 3:2).

Stareţul nesfârşit iubea cuvintele lui Hristos:

<<Părinte, pre carii ai dat Mie, voiesc ca unde sunt Eu, şi aceia să fie cu Mine, ca să vază Slava Mea>> (Io. 17:24).

A vedea acea slavă fără a-i fi părtaş este cu neputinţă. Drept aceea cuvintele <<să vază Slava Mea>> înseamnă să fie şi lor dată aceeaşi slavă.

Dumnezeu dragoste este, şi ca dragoste nesfârşită El voieşte pe de-a-ntregul a Se da omului.

<<Slava carea ai dat Mie am dat lor>> (Io. 17:22).

Iar dacă o astfel de slavă va fi dată oamenilor, atunci chiar de rămâne omul faptură după esenţă, dar după har devine dumnezeu, adică primeşte chipul dumnezeieştii fiinţări. Precum Hristos, purtând chipul dumnezeieştii fiinţări, a primit în întruparea Sa chipul fiinţării omeneşti, aşa şi omul ce poartă chipul unei fiinţări de rob, primeşte în Hristos chipul dumnezeieştii fiinţări (vezi Flps. 2: 6-7).

Nici Sfintei Scripturi, în înţeleapta sa cumpătare, nu-i place să vorbească despre aceasta.

De ce?… Poate datorită faptului că cei ce aud vor fi ispitiţi să dea frâu liber închipuirilor lor şi, în visătoria lor, să se avânte către înălţimile de dincolo de nouri, uitând sau neştiind că Dumnezeu este Smerenie.

Cunoscând pe Domnul ca pe cel mai apropiat, cel mai drag, cel mai adevărat Tată, Stareţul spunea: <<Înruditu-ne-au Duhul Sfânt>>.

Duhul Sfânt, prin venirea Sa în suflet, în chip firesc înrudeşte omul cu Dumnezeu, astfel încât sufletul dintr-un puternic şi neîndoielnic simţământ grăieşte Domnului: PĂRINTE.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Scrie un comentariu

Din categoria Despre asemănarea cu Dumnezeu