Arhiva zilnică: noiembrie 29, 2011

Sfinții nu ne pot slobozi de lupta cu păcatul din noi

Cu Dumnezeu, omului nu-i este totdeauna uşor. Tot aşa, a trăi cu sfinţii nu este totdeauna uşor. Mulţi gândesc naiv că viaţa cu sfinţii este plăcută şi plină de bucurie; le pare rău că sunt înconjuraţi de păcătoşi şi visează să întâlnească vreun sfânt. Din întâlniri ocazionale, care adesea umplu câte un suflet îndurerat cu o luminoasă nădejde şi cu puteri noi, ei trag concluzia că a petrece cu sfinţii întotdeauna înaripează astfel sufletul. Este o înşelare. Nici un sfânt nu poate slobozi sufletul de neapărata luptă cu păcatul ce trăieşte în noi. El poate a împreună-lucra cu rugăciunea, a ajuta prin cuvânt şi povaţă, a îmbărbăta prin pilda sa, dar nu poate a slobozi de trudă şi de nevoinţă. Iar când sfântul ne cheamă şi ne atrage spre a trăi dupa porunci, el poate apărea ca <<aspru>>. Iată că unii au şi spus-o, şi până astăzi spun despre Însuşi Hristos că: <<Greu (aspru) este cuvântul acesta; cine poate să-l auză?>> (Io. 6:60). Aşa şi cuvântul sfinţilor, când cer de la noi paza poruncilor în curăţie, devine peste puteri şi <<aspru>>.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Despre războiul duhovnicesc

Vulturul și cocoșul

Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de frumuseţea lumii şi gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi şi munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de fiare şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oa­meni şi câteva dobitoace. Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii”.

Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul gospodăriei şi a văzut cât de ţanţoş şi de vesel se plimba cocoşul în mijlocul găinilor lui şi s-a gândit: „înseamnă că e mulţu­mit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc”.

Şi vulturul a început să-i vorbească cocoşului despre frumuseţea şi bogăţia lumii. La început cocoşul 1-a ascul­tat cu atenţie, dar nu înţelegea nimic. Văzând că nu în­ţelege nimic, vulturul s-a mâhnit şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La rândul lui, cocoşul, neînţelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea şi-i era greu să-1 asculte. Şi fiecare a rămas mulţumit de soarta lui.

Aşa se întâmplă atunci când un om învăţat vorbeşte cu unul neînvăţat şi, încă şi mai mult, atunci când un om du­hovnicesc vorbeşte cu unul neduhovnicesc. Omul duhov­nicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoşului. Mintea omului duhovnicesc cu­getă ziua şi noaptea la legea Domnului [Ps 1, 2] şi se înalţă prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui nedu­hovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar su­fletul celui neduhovnicesc stă gol şi împrăştiat. Omul du­hovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga in întunericul nopţii; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slava deşartă, sau de bogăţii, sau caută des­fătările trupeşti. Şi atunci când un om duhovnicesc se în­tâlneşte cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor şi anevoios.

Scrie un comentariu

Din categoria Despre libertate

Omul nu poate cunoaște de la sine iubirea lui Dumnezeu

Nimeni nu poate cunoaşte de la sine ce este iubirea lui Dumnezeu, dacă nu-L învaţă Duhul Sfânt; dar în Biserica noastră iubirea lui Dumnezeu se face cunoscută prin Du­hul Sfânt şi de aceea vorbim despre ea.

Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcăto­sului. Chiar şi atunci când moartea îţi bate la uşă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei şi dobândi.

Domnul nu e ca noi. El este blând şi milostiv şi bun, şi atunci când sufletul îl cunoaşte, el se minunează fără sfâr­şit şi zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!”

Duhul Sfânt a dat Bisericii noastre să cunoască cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu.

Domnul ne iubeşte şi ne primeşte cu blândeţe, fără re­proşuri, aşa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproşuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump şi încălţăminte în picioare, să junghie viţelul cel gras şi să se veselească şi nu i-a învinuit [Lc 15].

Cu câtă blândeţe şi răbdare trebuie să îndreptăm şi noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoar­cerea lui!

Duhul Sfânt învaţă sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni.

O, fraţilor, să uităm pământul şi tot ce e pe el, pentru că el ne abate de la vederea Sfintei Treimi, Care e de ne­cuprins pentru mintea noastră, dar pe Care sfinţii în ce­ruri o văd prin Duhul Sfânt. Noi însă să stăruim în rugă­ciune fără nici o închipuire şi să cerem de la Domnul duh smerit [Ps 50,18] şi Domnul ne va iubi şi ne va da pe pă­mânt tot ce e de folos pentru suflet şi trup.

Milostive Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pă­mântului, fă ca ele să Te cunoască pe Tine, pentru că, fără Duhul Sfânt, omul nu poate să Te cunoască şi să înţeleagă iubirea Ta.

Copilaşilor, cunoaşteţi pe Făcătorul cerului şi al pă­mântului.

Doamne, trimite mila Ta peste copiii acestui pământ, pe care îi iubeşti, şi dă-le să Te cunoască prin Duhul Sfânt. Cu lacrimi mă rog Ţie: ascultă rugăciunea mea pentru copiii Tăi şi dă tuturor să cunoască slava Ta prin Duhul Sfânt.

Scrie un comentariu

Din categoria Despre Iubire