Să nu confundăm mila faţă de animale cu dragostea

Sunt oameni care se alipesc de animale, le mângaie şi le alintă, şi vorbesc cu ele, şi au părăsit dragostea pentru Dumnezeu, şi astfel se pierde dragostea dintre fraţi pentru care Hristos au murit în mari suferinţe. Nu este înţelept a face astfel. Animalului şi dobitocului a-i da mâncare, a nu-l bate – în aceasta stă mila omului faţă de ele; dar a se alipi de ele, a le iubi, a le mângâia şi a le vorbi este semnul neînţelepţiei sufleteşti.

Sufletul ce a cunoscut pe Domnul stă pururea înaintea Lui în dragoste şi temere – şi, în această stare, cum să iubeşti, să mângâi şi să vorbeşti cu dobitoacele, cu pisicile, cu câinii? Înseamnă că omul a uitat porunca lui Hristos de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul.

Fiarele, dobitoacele şi toate vietăţile sunt ţărână, iar noi nu trebuie să ne alipim mintea de ţărână, ci din toată puterea minţii să iubim pe Domnul, pe Preacinstita Maica Sa, pe Ocrotitorul nostru, pe Sfinţi, să ne cucernicim înaintea lor; ei se roagă pentru noi şi se întristează când nu luăm în seamă porunca lui Dumnezeu.

Anunțuri

22 comentarii

Din categoria Despre plante și animale

22 de răspunsuri la „Să nu confundăm mila faţă de animale cu dragostea

  1. A

    Nu cred ca dragostea fata de animale exclude dragostea pt Dumnezeu. Asa ne putem lipi sufletul si de anumiti oameni pe care sa-i punem mai presus de El, asta neinsemnand ca dragostea fata de oameni nu e buna. Il putem iubi si cinsti pe Dumnezeu prin iubirea si respectul fata de oameni, animale si natura.

  2. Alex

    @A
    cred ca la asta se refera si sfantul. caci putem iubi animalele ca pe creatia Lui, ca pe darul Lui pentru noi, dar exista si acea „iubire” in care Domnul este exclus. Si avem atatea cazuri in care omul plange pentru un animal, dar pentru fratele sau nu. Aici e durerea. Cand animalele sunt puse mai presus decat oamenii.

    • A

      @Alex

      Eu am avut mereu o relatie deosebita cu animalele,mai ales cu cainii. Ne intelegeam din priviri…uneori si din cuvinte. In copilarie ei erau confidentii mei, pt ca eram mai diferita de ceilalti,ceva mai singuratica si inclinata spre a scrie,a medita etc. Cand m-am apropiat de Biserica si de Dumnezeu am continuat sa am aceeasi relatie cu animalutele si nu mi se pare un pacat faptul ca imi imbratisez pisica sau „vorbesc” cu cainele meu (de fapt,iubesc orice fel de animalut, de la catei pana la miei,vacute s a m d. Asta e cea mai mare bucurie a mea cand merg la tara…ca pot sa admir si sa ma joc cu pasarile, animalele. Evident, NU sa le mananc – sunt vegana.) Asta a fost partea din articol care m-a intristat cel mai mult. Cei care n-au dragoste si mila fata de animale nu au in general dragoste si mila nici pt oameni.

      • Alex

        @A

        Cred ca nu esti singura care „vorbeste” cu animalele. Dar repet, eu cred ca in animale, plante, trebuie sa vedem iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Si inclin sa cred ca aici sfantul asta a vrut sa atinga: sa blameze acea iubire „patimasa” pentru animale si lipsa de iubire fata de aproapele. Si iubirea aceasta pervertita nu e iubirea care dainuie.

      • Gusti

        Sa nu uitam proverbul romanesc „spunem cu cine te insotesti ca sa -ti spun cine esti ” Sfantul avea dreptate , trebuie sa cautam sa ne apropiem de Dumnezeu , nu de animale , Iubirea de animale asa cum este ea in prezent ,Nu este crestiasca , este pagana. Daca esti intro relatie buna cu Dumnezeu nu vei idolatriza ,animale , cainele….
        Sa iubesti omul (nu animalul) asa ne spune Scriptura.

  3. Luminita

    Subscriu celor spuse de A : „Cei care n-au dragoste si mila fata de animale nu au in general dragoste si mila nici pt oameni.” Si eu vorbesc cu animalele si le mangai si le alint si-mi sunt dragi. Si am avut ocazia sa vad recunostinta a cel putin unui catel pentru cateva firmituri scapate printre degete, intr-un fel in care nu prea vezi la oameni. Ca sa nu mai spun de expresia ochilor, caci si la animale ochii spun multe. Si nici nu va pot descrie cat a plans si m-a certat motanul meu – de exemplu – care a ramas aproape 3 zile pe afara fara mancare si apa (am fost plecati la o inmormantare in alta localitate, iar inainte de a pleca a fugit din casa si nu am avut cum sa-l asteptam sa se intoarca). Si cat a mancat ne-a certat si a plans si ne-a explicat el in legea lui multe de el stiute. Si am multe alte exemple. (Va asigur ca nu sunt „dusa” deloc, conform ultimelor verificari.)
    Eu inca nu am vazut iubitori de animale indiferenti fata de semeni, dar invers… din belsug. Intotdeauna ma deranjeaza genul acesta de remarca. Poate daca or fi ceva cazuri patologice nestiute de mine.
    Dar recunosc faptul ca vorbele de mai sus fiind spuse de un sfant, ma cam strange in spate, dar nadajduiesc sa fie doar o parere personala a sfantului. Imi doresc sa nu gresesc.

  4. Luminita

    „strang in spate” – scuze

  5. Agu

    Vorbesti lucruri rele parinte ! Un animal nu se poate apara in fata omului … Este singur si neajutorat si tocmai de aceea omul cu constiinta sa superioara trebuie sa ajute animalul sa supravietuiasca …
    Ma ierti parinte dar biserica noastra nu propovaduieste adevarul si mila …

    • Alex

      Imi cer iertare, dar nu am inteles cui te adresezi cu acest „parinte”. Cele scrise in acest articol apartin sfantului Siluan. Si in articol nu apare ca omul nu trebuie sa ajute animalul. Chiar scrie sfantul : „Animalului şi dobitocului a-i da mâncare, a nu-l bate – în aceasta stă mila omului faţă de ele”. De aici reiese clar ca trebuie sa purtam de grija animalelor. Eu ce cred ca a vrut sa sublinieze sfantul e sa nu rasfrangem porunca iubirii data noua de Domnul ( sa iubesti pe Domnul tau si pe aproapele tau) asupra animalelor. Post binecuvantat!

  6. Ana Maria

    Buna seara tuturor.
    As vrea sa imi exprim si eu parerea prin a spune ca am inteles din cele spuse de Sfantul , ca iubirea fata de Dumnezeu nu trebuie sa fie mai prejos decat pt alte vietuitoare („tarina”) . Dar ceea ce ma nelinisteste este intrebarea, de ce Dumnezeu a lasat porunca pt sacrificarea animalelor? Sacrificarea animalelor se face intr-un mod dureros pt animale si unii oameni o fac din rautate si placere.. Cum imi pot explica de ce Dumnezeu a lasat aceasta porunca? (Carnea nu este sanatoasa) .. Nimic nu ar trebui facut cu dorinta de a ucide sau placerea de a sacrifica, lacomia.. Eu nu pot, cum sa ii dictez sufletului sa ucida alta vietuitoare daca ceva din adancul meu nu ma lasa… Este ceva ce provine din suflet , nu din carti.. Iertati-ma pt ceea ce cred
    , as vrea sa inteleg..

    • Alex

      Hristos a inviat!
      Pentru a putea intelege asta ar trebui sa stim mai mult despre cum erau vremurile atunci cand se aduceau jertfe, si cum erau oamenii. Noi acum vedem lucrurile dintr-o singura perspectiva: cea a omului modern, moral, emancipat. Sa nu uitam ca sunt religii unde se sacrificau (poate chiar se mai scrifica) oameni ca jertfa. Si daca e sa te uiti si in ziua de azi, cum si noi in drumul nostru spre a ne fi bine, spre a ne crea o cariera, o imagine, etc. ajungem (chiar daca nu vedem sau nu vrem sa vedem asta) sa jertfim pe aproapele nostru (ii ranim, ii mahnim, uneori se ajunge chiar la crima) pentru propriile noastre interese. Dar in supercorectitudinea noastra nu mai vedem asta. Sa fi gresit Dumnezeu ca a cerut jertfa de animale? Acelasi Dumnezeu care a desfiintat dupa cum stim orice jertfa sangeroasa in noul Legamant, singura jertfa ramanand jertfa Domnului de la fiecare Sfanta Liturghie? Nu cred, Dar cred ca nu avem in vedere toate detaliile. Daca as fi studiat poate v-as fi raspuns mai pe larg. Dar haideti sa nu ne poticnim in aceste mici lucruri. Sunt foarte sigur ca El iubeste animalele mult mai mult decat noi, dar mai stiu ca pe noi ne iubeste mai mult decat orice, Domnul sa ne lumineze.

  7. N

    Iubesc animalele,si le consider un dar de la Dumnezeu, Il iubesc si pe Dumnezeu din tot sufletul meu!Sincera sa fiu am ramas cam dezamgita dupa citirea articolului de mai sus,dar poate nu am inteles ce trebuie din spusele Sfantului Siluan. Eu simt ca orice a lasat Dumnezeu trebuie iubit si protejat si cu regret spun ca uneori animalele imi provoaca mai multa mila decat omul,fiinta rationala care-si poate purta de grija si care face mai mult rau decat orice animalut. Iubesc oamenii ( a nu se intelege gresit) dar uneori sunt asa rai !Nu suport sa vad cum sunt chinuite animalele ,dar ma bucur ca suntem destui cei care le iubim si le protejam. Domnul sa ne ajute sa fim mai buni ,mai uniti,si mai credinciosi !

    • Alex

      Hristos a inviat!
      Spuneti „Iubesc animalele,si le consider un dar de la Dumnezeu” si aveti dreptate, ele sunt un dar al lui Dumnezeu. Dar tocmai in felul acesta si trebuie sa le iubim. Ca pe un dar de la Dumnezeu, iar iubirea noastra tot catre Dumnezeu sa se indrepte. Stim atat de putine despre iubire incat o confundam adeseori cu multe alte simtaminte si psihisme, dar numai iubire nu este. Iubirea este o taina, o impartasire cu persoana iubita, iubirea este nu in ultimul rand vesnica (si un animal nu putem spune ca il iubim in vesnicie). Nu vorbesc ca un cunoscator al tainelor iubirii, dar atat cat inteleg, este vorba de cu totul alta iubire in legatura aceasta a omului cu animalul. Si Sfantul tocmai asta subliniaza: sa nu ne alipim inima de ceva trecator, ci inima noastra doar lui Dumnezeu sa o dam. Si iubindu-l pe El drept, aceasta iubire se va rasfrange asupra celorlalti frati ai nostri si asupra intregii creatii. Fie ca Domnul sa ne lumineze sa intelegem aceste taine, pentru rugaciunile Maicii Sale si ale Sfantului Siluan. Amin.

    • marila

      Sunt in total consens cu N. Cred ca importanta este nuanta „şi au părăsit dragostea pentru Dumnezeu”. Asta ar fi problema. Dar cum spunea si N de multe ori oamenii te fac sa ai mai multa mila de animale decat de ei.
      Si poate gandesc cu pacat dar, sfantul era si el om si unele opinii, chiar daca sunt bazate pe experienta duhovniceasca proprie si pe intelegerea duhovniceasca, pot fi totusi pareri personale. Clar ca trebuie sa nu ajungem sa idolatrizam animalele, la fel cum nu trebuie sa idolatrizam nici oamenii. Totusi nu reusesc sa fiu de acord cu ideea ca a mangaia un animal si a-i vorbi e un pacat. Imi mai spusesse cineva cu cativa ani in urma ca un Parinte ar fi spus ca e pacat sa lasi pisica sa se urce in patul tau, sa doarma cu tine in pat. Sa fim seriosi. De acord cu motive de igiena si sanatate, dar a spune ca e pacat mi se pare cam mult. Poate din perspectiva pacatului neingrijirii sanatatii, dar si asa … . In alte parti, unii Parinti si sfinti chiar spun ca adevarata iubire este cea in care, prin prisma iubirii curate fata de Creator, iubesti „deopotriva toata zidirea” – ceva de genul asta . Si cum ramane atunci cu acel Parinte din Pateric care s-a suparat cand un vultur i-a rapit pisicuta ce o avea cu el si, intr-un gest ce pare de o naivitate copilareasca a stins candela de la icoana din chilia sa, (parca a Sf. Nicolae) cu reprosul ca nu i-a pazit pisicuta. Urmarea cred ca o stiti – vulturul a scapat pisica din gheare langa chilie.
      Daca nu punem omul pe care-l iubim, mai presus de Dumnezeu, sau animalul mai presus de om si fara discutie ca nici deasupra iubirii de Dumnezeu, cred ca lucrurile sunt ok.
      Nu o mai lungesc,desi imi vin atatea in minte acum, legat de subiectul acesta…

      • Alex

        Sfantul zice: Sunt oameni care se alipesc de animale, le mângaie şi le alintă, şi vorbesc cu ele, şi au părăsit dragostea pentru Dumnezeu, şi astfel se pierde dragostea dintre fraţi pentru care Hristos au murit în mari suferinţe. Cine are urechi de auzit sa auda.

  8. daca am inteles bine,este vorba de mila si de dragoste.Sfintul ne invata cum sa ne raportam la acestea doua

    • marila

      asa cum am mai afirmat, dragostea (nu doar mila) fata de animale nu cred ca este pacatoasa decat in masura in care depaseste dragostea fata de semeni si mai ales pe cea fata de Dumnezeu. doar din acest punct de vederre este pacat : sa iubesti un animal si sa nu-ti pese de semeni. altfel, dragostea „fata de toata zidirea” fara extreme si excese, este buna. nu cred ca daca imi alint si-i vorbesc animalului, care percepe sunete si le asociaza cu anumite comportamente, intentii ale mele, inseamna ca am parasite dragostea de aproapele. sfantul se referea doar la extremele in care unii cad.

  9. Am sa iau mai mult ca pe o opinie personala a sfantului siluan. Nu cred ca e pacat sa mangai un animal, nu cred ca e pacat sa comunici cu un animal, cu atat mai mult nu cred ca e pacat sa iubesti un animal, este pacat insa sa pui iubirea fata de animale mai presus de iubirea fata de Dumnezeu, sa faci din animal un zeu, asta cu siguranta e pacat, fara suparare, din pacate unii pentru ai face pe altii sa adere la convingerile sale, se folosesc de cuvintele si invataturile lui Dumnezeu.

  10. Cred ca cel mai bine ar fi fost sa dati citatul complet, de mai jos, din scrierea Arhimandritului Sofronie, ucenicul Sfantului Siluan, despre modul in care intelegea Sf. Siluan chestiunea iubiri patimase de animale:
    „Fericitul Stareţ mi-a fost un mare dar de sus şi o deosebită experienţă. Era chipul adevăratului creştin, ce mă izbea prin desăvârşirea lui; zăream în el o uimitor de armonioasă îmbinare a ceea ce ar fi extremităţi de neîmpăcat. Astfel, pe de-o parte, vedeam în el o neobişnuită compătimire faţă de tot ce este viu, faţă de toată făptura, atingând măsuri unde, în chip firesc, s-ar naşte gândul că ar fi vorba de o sensibilitate patologică, neobişnuită oamenilor de o asemenea bărbăţie; şi totodată întâmpinai aci o altă latură a vieţii sale ce vădea faptul că cea dintâi nu fusese un fenomen patologic, ci cu adevărat o mareţie mai presus de fire şi o milostivire a harului. Stareţul se purta cu grijă până şi faţă de plante: chiar şi faţă de ele orice grosolănie ce putea să le aducă daună o socotea potrivnică învăţăturii harului. Îmi amintesc cum odată mergeam cu el pe poteca ce ducea de la Mănăstire la coliba unde am petrecut un an. Coliba se afla la un kilometru de Mănăstire. Stareţul venea să vadă sălaşul meu. Purtam în mână toiege, lucru obişnuit în locuri muntoase. Pe amândouă părţile potecii creşteau smocuri rare de ierburi sălbatice înalte. Cu gândul de a nu lăsa iarba să crească peste potecă am lovit cu toiagul una din tulpinile acelea lângă vârf, spre a împiedica seminţele să se coacă. Această mişcare Stareţului i-a părut sălbatecă şi, mirat, a clătinat uşor din cap. Am înţeles ce însemna, şi m-am ruşinat. Stareţul spunea că Duhul lui Dumnezeu învaţă să te doară pentru întreaga făptură, astfel încât “fără a fi nevoie” nici frunzei de pom nu-ţi vine să-i faci rău. Iată o frunză în pomul înverzit, iar tu ai rupt-o fără a fi nevoie. Măcar că nu este un păcat, dar parcă te doare şi pentru frunzuliţă; pentru toată făptura te doare inima, dacă a învăţat să iubească. Însă mila pentru frunza verde din pom sau pentru floarea câmpului de sub picior se împreunau la el cu cea mai firească purtare faţă de tot ce este în lume. Creştin fiind, ştia că toată făptura este zidită spre a sluji omului, drept care, când este “nevoie”, omul se poate folosi de toate. El însuşi cosea fânul, tăia pădurea, spărgea lemne pentru iarnă, mânca peşte. Luaţi aminte, în scrierile Stareţului, la gândurile şi simţirile sale în privinţa vietăţilor. Este uimitoare aci, pe de-o parte mila sa faţă de fiece făptură, în privinţa căreia ne putem face o idee din povestirea lui despre cum îndelung şi-a plâns “cruzimea faţă de făpturi”, când “fără a fi nevoie” a omorât o muscă, sau când a opărit un liliac ce se aşezase pe balconul magaziei sale, sau cum “i s-a făcut milă de întreaga făptură şi de toată zidirea ce suferă” când a văzut pe drum un şarpe omorât şi tăiat în bucăţi; şi, pe de altă parte, desprinderea sa faţă de toată făptura în fierbintele său avânt către Dumnezeu. Despre animale, despre fiare, gândul lui era că sunt “pământ”, de care nu trebuie a se alipi omul, că el pe Dumnezeu trebuie să-l iubească din toată mintea, din toată inima, din toată puterea, adică din tot deplinul său, uitând de pământ. Adesea observata alipire a oamenilor faţă de animale, ducând până la “prietenia” cu ele, Stareţul o socotea ca pe o stricare a rânduielii statornicite de Dumnezeu şi potrivnice stării fireşti a omului (vezi Fac. 2:20). A mângâia pisica zicând “Pisi, pisi!” sau a te juca şi a vorbi cu câinele, părăsind gândul la Dumnezeu, sau, din grijă faţă de animale, a uita de suferinţa aproapelui, sau din pricina lor a intra în ceartă cu oamenii – toate acestea pentru Stareţ erau o încălcare a poruncilor lui Dumnezeu, a căror pază credincioasă desăvârşeşte omul. În tot Noul Legământ nu găsim nici un singur loc unde s-ar arăta că Domnul şi-a oprit atenţia asupra animalelor, iar El, desigur, a iubit întreaga făptură. Atingerea acestei desăvârşiri omeneşti, după chipul Omului-Hristos, este o sarcină corespunzătoare firii noastre zidite după chipul lui Dumnezeu, şi de aceea legătura sufletească şi împătimirea faţă de animale Stareţul o socotea o înjosire a chipului omenesc a fiinţării. Despre aceasta el scrie astfel: Unii se alipesc de animale, dar astfel mâhnesc pe Făcătorul, căci omul este chemat spre a trăi vecinic cu Domnul, a împărăţi cu El şi a iubi pe Singur Dumnezeu. Către animale nu se cade să avem împătimire, ci trebuie doar să avem o inimă ce se milostiveste de fiece făptură. El spunea că totul este zidit spre a sluji omului şi, drept aceea, când este neapărată nevoie, ne putem folosi de tot ce este în zidire; dar în acelaşi timp asupra omului cade îndatorirea de a se griji de toată zidirea, şi deci toată dauna adusă fără nevoie animalului sau chiar plantei este potrivnică legii harului. Dar şi toată împătimirea faţă de animale este aşijderea potrivnică poruncii lui Dumnezeu, căci se slăbeşte dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Cel ce cu adevărat iubeşte omul, şi în rugăciunile sale plânge pentru întreaga lume, acela nu se poate alipi de animale.”
    Extras din “Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

    SURSA: http://ortodox.md/articole/sf-siluan-athonitul-cel-ce-iubeste-omul-nu-se-poate-alipi-de-animale/
    Moldova Ortodoxă”

  11. iulian

    Sa nu uitam ca la inceput omul era impreuna cu toata zidirea intr-o relatie de prietenie, iar animalele toate il ascultau. Dar dupa pierderea harului si caderea in pacat lucrurile s-au schimbat…iar animalele salbatice au devenit vrajmasii omului. Noi suntem facuti sa traim in armonie cu toata zidirea.

    • Alexandru

      Iertare…imi dau si eu cu parerea.
      Cred ca aici este vorba despre doua aspecte diferite:
      Unu: exista foarte multi oameni, care, datorita nedreptatilor, batjocurii, umilintelor sau pur si simplu propriei mandrii (pentru care trebuie sa multumeasca lui Dumnezeu in scopul dobandirii smereniei) se izoleaza de lume. O parte din ei, repet, datorita unor necazuri suferite de-a lungul vietii altii fiind sub stapanirea maniei persecutiei. Acesti oameni isi cumpara animale: pisici, caini etc. si pierd contactul cu semenii lor revarsandu-si dragostea doar asupra animalelor de casa, care, nu le pot face rau. Daca nu ar proceda asa ar putea, ori sa mearga la par. duhovnic sa isi rezolva problema, ori, daca au facut-o deja, sa lupte pentru dobandirea smereniei si a dragostei nu sa se izoleze in animalut. Pentru restul mirenilor nu cred ca este o problema in alintul animalutelor.
      Doi: sfintii parinti se adreseaza de multe ori si calugarilor. Un calugar trebuie sa tinda sa devina inger iar in demersul lui spre aceasta el trebuie sa indeparteze orice gand strain de Dumnezeu si aproapele. Iar pe Dumnezeu trebuie sa il aiba non-stop prin rugaciunea inimii. Cred este de la sine inteles aici.

  12. AA

    Consider ca ne lipseste noua multora intelegerea asupra iubirii. Sfintii insa au dobandit-o si nu ar trebuie sa mai punem sub intrebare invataturile lor sau sa le interpretam cum ne convine asa incat sa ne indreptatim. Iubirea de Dumnezeu vine inaintea tuturor, apoi iubirea de oameni si apoi iubirea pentru restul creatiei, asa inteleg eu. Oare cum s-ar schimba lucrurile daca toti acei posesori de animale – si-ar manifesta iubirea intai pentru Dumnezeu si pentru oameni, daca in loc sa asigure hrana si ingrijirea unui animal – ar indrepta acele resurse financiare, emotionale si de timp catre semeni. Cu cat mai multa mangaiere si ingrijire nu ar avea nevoie cei saraci, cei indurerati, cei singuri, copiii din centrele de plasament…sau bolnavii din spitale. Cine are dragoste de Dumnezeu are dragoste pentru intreaga lucrare si creatie a lui….toate pornesc de acolo si nu altfel. Cineva spunea in comentarii mai sus… „Cei care n-au dragoste si mila fata de animale nu au in general dragoste si mila nici pt oameni” …. e o inselare sa spui asa. Trebuie spus cine are dragoste de Dumnezeu, iubeste intreaga sa creatie.
    Si dimpotriva…sunt multi posesori de animale care au mai multa dragoste pentru animalele lor decat pentru semenii lor. Asa ca se ingrijesc a le cumpara hrana, a le plimba, a le mangaia – insa pana la urma este o falsa iubire…este un atasament egoist, ce reiese din dorinta si placerea subconstienta de a stapani, de a controla, de a atinge.. este o placere. Ar trebui ca noi toti sa citim si sa recitim de mai multe ori si sa ne rugam pentru intelegerea adevarata a celor citite.
    Aceasta este parerea mea si este felul cum inteleg lucrurile si nadajduiesc sa nu ma aflu in inselare.
    Dumnezeu sa ne indrepteze si sa ne lumineze pe toti !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s