Arhiva zilnică: noiembrie 25, 2011

Cum să ne rugăm

Cel ce doreşte neîncetat a se ruga, să se înfrâneze întru toate şi să fie ascultător Bătrânului căruia îi slujeşte. El trebuie să se spovedească curat şi să aibă în cuget înţelegerea că şi prin duhovnicul, şi prin Bătrânul său Domnul îl povăţuieşte cu harul Său; atunci nu va avea gânduri rele împotriva lor. Pe un astfel de om, pentru a sa sfântă ascultare, gânduri bune de la har îl vor învăţa, iar el va propăşi în smerenia lui Hristos. Dar de va gândi: nu am nevoie să mă sfătuiesc cu nimeni, şi-şi va părăsi ascultarea, se va face mânios, şi nu numai că nu va propăşi, dar îşi va pierde şi rugăciunea.

Spre a păstra rugăciunea trebuie să iubeşti pe acei oameni care te necăjesc  şi să te rogi pentru ei până când sufletul s-a împăcat cu ei, iar atunci Domnul va da rugăciune neîncetată, căci El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmaşi.

În rugăciune învăţătorul este Însuşi Domnul, dar trebuie să iţi smereşti sufletul. Cel ce se roagă cum se cuvine, acela are în suflet pacea lui Dumnezeu. Cel ce se roagă trebuie să aibă o inimă miluitoare faţă de întreaga făptură. Cel ce se roagă pe toţi iubeşte, şi de toţi îi este milă, căci harul Sfântului Duh l-a învăţat a iubi.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Despre rugăciune

Să nu confundăm mila faţă de animale cu dragostea

Sunt oameni care se alipesc de animale, le mângaie şi le alintă, şi vorbesc cu ele, şi au părăsit dragostea pentru Dumnezeu, şi astfel se pierde dragostea dintre fraţi pentru care Hristos au murit în mari suferinţe. Nu este înţelept a face astfel. Animalului şi dobitocului a-i da mâncare, a nu-l bate – în aceasta stă mila omului faţă de ele; dar a se alipi de ele, a le iubi, a le mângâia şi a le vorbi este semnul neînţelepţiei sufleteşti.

Sufletul ce a cunoscut pe Domnul stă pururea înaintea Lui în dragoste şi temere – şi, în această stare, cum să iubeşti, să mângâi şi să vorbeşti cu dobitoacele, cu pisicile, cu câinii? Înseamnă că omul a uitat porunca lui Hristos de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul.

Fiarele, dobitoacele şi toate vietăţile sunt ţărână, iar noi nu trebuie să ne alipim mintea de ţărână, ci din toată puterea minţii să iubim pe Domnul, pe Preacinstita Maica Sa, pe Ocrotitorul nostru, pe Sfinţi, să ne cucernicim înaintea lor; ei se roagă pentru noi şi se întristează când nu luăm în seamă porunca lui Dumnezeu.

22 comentarii

Din categoria Despre plante și animale

Omul mândru nu are linişte nici in Rai

Mândria nu lasă sufletul să o apuce pe calea credinţei. Necredinciosului îi dau acest sfat: Să zică: “Doamne, dacă exişti, luminează-mă şi-ţi voi sluji din toată inima şi din tot sufletul”. Şi pentru acest gând smerit şi dispoziţie de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreşit. Dar să nu spună: ”Dacă exişti, pedepseşte-mă“, căci dacă vine pedeapsa se poate să nu ai puterea de a mulţumi lui Dumnezeu şi să aduci pocăinţa.

Când Domnul te luminează, atunci sufletul tău simte pe Domnul; simte că Domnul l-a iertat şi îl iubeşte şi cunoşti asta din experienţă, şi harul Duhului Sfânt va da mărturie în sufletul tău de mântuirea ta şi atunci vei voi să strigi tare lumii întregi: “Cât de mult ne iubeşte Domnul!”.

Până cand nu L-a cunoscut pe Domnul, Apostolul Pavel L-a prigonit, dar când L-a cunoscut, a străbătut lumea întreagă propovăduind pe Hristos.

Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubeşte, omul nu poate să o ştie, căci e cu neputinţă pentru mintea pământească să înţeleagă din ştiinţă ce fel de iubire are Domnul pentru oameni.

Dar ca să te mântuieşti trebuie să te smereşti, pentru că omul mândru, chiar dacă ar fi băgat cu de-a sila în Rai, nu şi-ar găsi acolo odihna, ar fi nemulţumit şi ar spune: “De ce nu sunt pe primul loc?”. Dar sufletul smerit e plin de iubire şi nu caută întâietăţi, ci doreşte binele pentru toţi şi se mulţumeşte cu orice.

Scrie un comentariu

Din categoria Despre smerenie